Vom face luntre
Din tragedii vom face luntre,
cu ele vom pluti spre moarte,
noi din dureri mărunte, crunte,
vom nălța temple pentru Marte.
Erori peste erori se-așează,
la orice edificiu antic,
la fel și noile fațade
se sprijină pe furtul cuantic.
Iubind, noi le rescriem viața,
bunicilor, părinților străbuni,
un fel de furt din focul sacru,
jucați, săltați peste tăciuni.
Își face filosoful casă,
dar nu mai intră niciodat,
orice sistem e pentru mase,
profeții spun doar ce-au visat.
Iar Atlas geme sub povară,
se-aude Cântul lui Orfeu,
trecu Potopul, avis rara
lovește-n tâmple reci de zeu.
BORIS MARIAN
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu