Ce facem?

Ce facem?




Îl luăm pe Vermeer, are un rânjet cam de nebun,

Scuze, da nu are dantură, Boterburgul pare liniștit,

La fel și Delft, priviți pasărea din colțul de sus al camerei,

Bieții oameni de afaceri nu o iau în seamă,

Cine e blând? Sfânta Praxedis adună sângele

Unui martir, sângele cântă. Nimic despre pieptul

Nesfintelor. Citiți scrisoarea mea la fereastră, poate că

O pasăre fericită va trece dincolo.





N-ai să găsești iertare nici la cei buni,

Nici la nebuni, în poezie nu ai voie să arăți

Cu degetul. Dar nu vei fi iertat că nu ai iubit,

Că ai iubit, că nu ai trădat, că ai trădat,

Că nu ai mințit, că ai mințit, de parcă Dumnezeu

Ne-a gfăcut pe unii din caolin, pe alții din humă neagră.

Mi-a spus un câine zdrobit de un camion – vezi?

Am sângele roșu ca tine.





Am prea mult zahăr în sânge,

Prea multă iubire în inimă,

Prea multă fiere în bilă,

Prea mult acid în stomac,

Prea multe amintiri în creier,

Prea multe vise noaptea,

Prea multă viață în mine,

Trebuie să trec la regim,

Să respir mai rar,

Să gândesc mai puțin,

Să nu dorm, să nu mănânc,

Să râd tot timpul,

Să nu mai trăiesc

și totul va reintra în normal,

așa cum era înainte de naștere,

dar, Doamne, lasă-mă cel puțin

să scriu. Amin.





Boris Marian