Cum văd eu poemul?
El nu este piscul visat,
Alpinistul își face cu grijă,
Temerar, datoria,
Apoi coboară.
Poemul este asemenea unui iceberg,
Înaintând continuu
Spre mările ucigător de calde,
El aduce prospețimea sferelor înalte,
Culorile aurorei revărsate
În câmpul unui mai,
Când ne iubeam odată.
Ce pot să spun de mine?
Mai nimic. Cutremure-n Japonia,
La noi Monica se desparte de-al ei Iri,
The play of shine and shade,
Nu-s nopțile de vină,
Să dăm masca jos, prieteni,
Domnul ne binecuvântă doar la naștere,
iar timpul pleacă-n larg
precum un val invers.
Sărutul tău reține clipa.
Boris Marian
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu