Poetul

Poetul

Poetul simte mirosul abisului
La marginea scrisului.

Și totuși, mândru fiind
De umilirea mea,
Eram un condamnat
Trăind cu o para,
Cu un poem alături,
Pe-o mare de minciuni,
Cu stropii urii-n valuri
Sărindu0mi în perciuni.
și am tot mers nainte,
ca Noah și Columb,
într-un târziu găsindu-mi
sipetul – aur scump,
acea înțelepciune
cu care nu te naști
să nu fiu nici prea mândru
și să nu fiu nici laș.

Cândva credeam că poeții
Sunt fericiții acestui pământ,
Apoi am aflat că fericirea
Se desparte-n silabe, ca orice cuvânt,
La început scrii versuri triste,
Cu timpul simți nevoie
Să faci schimbul
Celor care au murit cu surâsul pe buze,
Poate de aceea poeții, ca și nebunii
Se cred călăuze.

BORIS MARIAN