Poți cere iubire?
Cel care plânge,
Cel care pierde tot sângele,
Vântul de toamnă peste
O groapă uriașă,
Blesteme și țipete-n beznă,
Oseminte se nalță,
Se caută, se găsesc,
Nu au liniște,
Lacrimi de piatră.
Eu am văzut cum ochii lor piereau în ceață,
Eu am auzit ultimul lor strigăt,
Eu am văzut cum se nălța fumul,
Am auzit cum se îmchideau ușile,
Fumul era ultimul lor cuvânt,
Ultimul sărut, o literă,
Un semn pe un cer de lut.
Poți cere lumii iubire?
Poți cere orice,
Iubirea se-mparte
În iubiri mai mici, tot mai mici,
Până ce te trezești în palmă
Cu un dram de ură,
O scuturi, nu scapi de ea,
Iartă-mă, Doamne.
Boris Marian
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu