Basme

Basme ( PROZO-POEME)
Ce-mi puteți spune, dragii mei? Mi-ați ucis doar niște miei. Mi-ați ucis și un câine. Există ziua de mâine. Mâine voi fi altul. Mă așteaptă heraldul. Cu moartea mai fac compromisuri, cu viața nu fac defel, unii trăiesc doar din visuri, unul se crede cățel, unii au psihiatru, alții se cred sănătoși, nu pot fi idolatru, dar nu sunt dintre pioși, nu-ntind obrazul lovit, nici nelovit, nici iubit, viața e o formă de jogging, fuga are-un sfârșit. Leu poate fi și cățelul, eu rămân om, orice-ar fi, drag inamic, care-i țelul?
Moartea nu poate minți. Am văzut un om care s-a prăbușit, oamenii s-au adunat în jurul lui, aerul era tot mai greu, o femeie și-a pierdut sarcina, două suflete s-au ridicat la ceruri, strada mirosea a Veneție, am văzut case oarbe, ziduri mute, grădini suspendate, aziluri, cât cotă un bilet la spectacolul vieții?
Dagobert Întâiul era rege-n Francia, eu cu a mea iubită nu eram nimic sau eram copiii ce-nvățam că lancea este mai utilă decât un ibric. În ibric fierb patimi, noi le știm pe toate, se petrec destule în germinativ, stânca se deschide, pe cealaltă parte vom ieși ca-n mitul cu eroi naivi. Tu vei fi prințesa, eu doar menestrelul, Dagobert să plângă de necaz, mișelul.

Abigor era un duce cu puteri mari în Infern, draga mea, eu nu m-aș duce după moarte eu m-aștern ca zăpada pe-al tău creștet, ca lumina pe un spin, nici un trandafir nu-i veșted, dacă lui i te închini.

A fost odată un microb care muncea precum un rob, noi suntem mari sau mici, muncim pentru micimi, pentru mărimi, dar în iubire nu-s măsuri, poți fi și rob ori șah Mansur.

Tăcerea ierbii este iubirii noastre loc, cutremurat te-nlănțui cu flori grele, de soc, nebănuită-i calea,cuvinte nu aleg, cu buze, trup, dorință, te mângâi, te culeg.
BORIS MARIAN