Sincope

Sincope

Admir echilibrul femeii, stăpânirea de sine, ea poate fi un Aisberg care lovește Titanicul. Dar Titanicul nu se scufundă, scrie poeme despre iepurii din Cișmigiu. Aș vrea să am un laser special cu analizor, să văd mecanismul chimic din capul unui om care urăște. Mie îmi lipsesc ceva substanțe. Și viciul este o formă de viață, chiar înfloritoare. Unii trăiesc din automatisme, alții în haos. Dar automatismele sunt sterile, iar din Haos s-a născut Lumea. Viața publică te pervertește, te convertește, te corupe și chiar te ucide. Viața nu-i o poezie, de nu e cineva ca să o scrie. Galilei – un mare oportunist, genial.

Afară se așternuse o zăpadă proaspătă, luna strălucea ca o garoafă, singura fereastră a celulei, cu gratii, , lăsa la vedere un chip gălbejit, de vechi locatar. Pe umărul gălbejitului trona un papagal imens, roșu, acesta era poemul lui Villon. Cât de târziu o fi? Mă întreabă tâlharul. M-am ferit să-i răspund. Lucrătorii loveau cu sete cuiele spânzurătorii. Lemnul vuia vesel. E cam târziu, i-am răspuns, după un lung răgaz.

Gluma proastă, zeflemeaua dor mai puțin decât râsul prostului, deși nu ar trebui. Ferice de cei ce-și pun de acord personalitatea din afară cu cea dinăuntru. Copilăria noastră este mai importantă decât credem, să nu râdem de copii. Când mi se spune că nu-mi cunosc locul mă simt orfan de mine însumi. Estetica este uneori o rudă perversă a eticii. Dacă nu există Diavol, ar trebui să-l inventăm. Te întristează adesea nu dușmănia cuiva,cât ignorarea, eu aș adăuga o Poruncă – Nu-ți ignora semenul, chiar dacă nu-l iubești.

Am pătruns într-o junglă miraculoasă, fructele împodobeau ramurile sălbatice, dar erau otrăvite, în jur zburau umbre, erau lilieci, erau oameni după moarte? Un liliac încerca să-mi scoată ochiul,altul râdea stropindu-mă cu salivă verde. Din fructe ieșeau viermi roșcați cu dinți ca briciul, ce mult doream să-mi fac o grădină, un loc de casă și de odihnă, dar jungla era de neînvins, m-am trezit, eram în altă junglă.
Oamenii s-au adunat în jurul lui. Aer, aer, a țipat cineva. O femeie și-a pierdut sarcina, două suflete s-au ridicat la cer. Strada mirosea ca la Veneția. Am văzut case oarbe, ziduri mute, grădini suspendate, scările din Odessa lui Eisenstein, azilul de noapte, cât costă un bilet la spectacolul – Moarte vieții?

Intră cu motocicleta în camera mea. Nu este un terorist, mai mult seamănă cu un fluture pe motocicletă. Undeva , cineva cade cu zgomot greu de ignorat. Cineva urcă scările, o fată este violată la etajul opt, a doua zi – mari titluri – Eu sărutându-mă cu polițista de pe strada Polonă.

Aș putea fi zidul cimitirului, pulberea drumului, memoria și umilințele adunate la un loc, dar a sosit regina licuricilor, totul s-a diluat în lumina și pacea evlaviei laice. Oare de ce au dispărut mamuții?
Prefer un tâlhar vesel, unui moralist plicticos. Unuia care te urăște să nu-i spui bună ziua, iar dacă ăl mai întrebi și de sănătate, dacă îl mai și lauzi pentru calitățile sale, ar fi în stare să te ucidă. Exagerez.
Nu cred că un om care se roagă tot timpul va intra în Rai. Nu cred nici în sfinții fără de păcate. Locul nostru este mereu în Purgatoriu. Nu zâmbiți.
BORIS MARIAN