Tăciuni

Tăciuni

Tăciuni ce nu vor să se stingă – poemele. Îți străpung epiderma, te doare, ei nu se sting. Ești atent la fiecare mișcare. Altfel timpul și trupul ar îngheța. Mai este nevoie și de puțină isterie. Puterea frunzei de aloe oprește plânsul. Dumnezeu nu a murit, nici noi nu murim, eu cred în nesfârșit, doar trupul e-n țintirim. Oprește-te, uneori, î n pustiu. Cineva se plimbă pe marginea geamului. Eu am chemat licuricii. Erau ochii tăi, femeie. Erai cu mine. Goi ca Adam și Eva , ne cunoșteam. Poezia este în criză de iubire. Doar câinii mai citesc poeme. Sunt un Pygmalion orb , modelându-te, ființă virtuală. Din existențe se nasc și morții. Mă închin în fața Marii Balanțe. Porți spre abis, poți spre sublim, oriunde. Orgoliul celui ce nu știe să se plece. Călătorim pe unde, mai iute ca lumina. Un blond șir de iubiri. Un roi de vieți în plină rătăcire. Mi-e pieritoare numai clipa ca oglinda. Care-i răul cel mare ? Nebunia sau moartea? Nici una. Le-am încercat pe fiecare, dar nu le cunosc. Și totuși iubirea.
BORIS MARIAN