Ultimul om

Ultimul om

Nu există ultimul om, poate Judecata de Apoi, un om cu diplomă de om de apoi, fără prieteni, iubită, lovit de lepră și disperare, noi, fericiții jalnici ai acestor vremuri,ne schingiuim unii pe alții,cineva mi-a spus să nu fugăresc niciodată un câine, un urs, un lup, mai bine fugăresc un melc, el mă va duce în Rai, acolo, o arătare gigantică mă va pune la colț.
Niciodată nu am știut lecția din ziua respectivă, poate că eu dsunt ultimul om. Fericirea din cafeaua de dimineață, ziarul citit, pisica dorește să iasă afară, zeii mei dorm, ca și diavolii cei răi, te apuci de un poem, el nu te lasă ferice de cei care inventează odisei, care au pipă, bulldog, ferice de cei care mor în somn, privesc în gol, azi nu va veni, probabil nimeni, poate iubita să-și facă drum la vorbitor.

Fratele mai mare poate fi Dumnezeu, dar nu poate fi om. Să faci din regatul ceresc un Paradis pe pământ, ehei! Asta discutau doi bețivi pe o bancă în Cișmigiu. Un câine a urinat în grabă, alături. A plecat mulțumit. Rațe sălbatice treceau pe lac, în cercuri largi, un copil privea uimit lumea. În orice moment trebuie să fii pregătit, lovitura poate fi năpraznică sau vicleană. Ca mușcătura de viperă. Dar nu despre asta discutau cei doi bețivi din Cișmigiu, ei aveau alte griji, meciul cu Brazilia, ce au făcut Columbenii ( nu columbienii) sau șeful de stat sau alți muritori fericiți. Fratele mai mare era pe aproape.

Noaptea cedează dimineții, ca o văduvă în așteptare, brațe roșii o cuprind, păsările tresar la zgomotele acestor oameni barbari, aceste limuzine trufașe, beat se retrage visul în creierul mic, va deveni reflex, acolo, totul devine banal, precis, cumplit, fiecare obiect se așează ca o fiară dresată, iar noi, noi ce facem ? Dragoste cu storurile trase, de parcă războiul nu s-a terminat. Ne predăm seara dușmanului.
BORIS MARIAN