Scrisoare mamei
de Serghei Esenin
Tu trăiești, bătrâna mea măicuță,
Mai trăiesc și eu și mâna ți-o sărut,
Fie ca lumina serii, blândă
Să cuprindă casa ta de lut.
Mi s-a spus că tu, de supărare
Si de dorul meu abia mai mergi
Că adesea ieși la drum, în zare
Tu mă cauți, în cojocul tău cel vechi
Iar în pragul serii ai coșmaruri,
Ți se pare că mă vezi ucis
Că-ntr-o ceartă fără de-o pricină
Cineva cuțitul mi l-a-nfipt.
Liniștește-te, iubita mea măicuță,
Este-nchipuirea ta, nu sunt
Stâlpul crâșmei, n-am să mor, vezi bine
Chipul tău să nu-l mai fi văzut.
Sunt la fel de tandru ca-nainte
Si visez mereu același vis,
Să mă-ntorc din plin vârtejul vieții
In căsuța noastră din chirpici.
Eu mă voi întoarce-n primăvară
Când copacii vor da floare, măru-nalt
Insă tu să nu mă scoli ca altă dată
Mi-amintesc de așternutul cald.
Nu trezi în mine tot ce doarme,
Nu trezi nici visele ce-au fost,
Am pierdut prea multe dintr-o dată,
Nu mai știu ce are, n-are rost.
Nu mă învăța ce-i rugăciunea,
Nu mă mai întorc la tot ce-i vechi,
Numai tu mi-ești sprijin și speranță,
Numai tu, lumina din povești.
Lasă teama, grijile, ai pace,
Iar de mine să nu-ți fie dor,
Nu ieși la drum, căutând în zare,
In cojocul vechi. Eu n-am să mor.
Traducere liberă – Boris Marian
Măști
In ce privește omul, nu-mi fac nici o iluzie, prefer din tot ce face, o ceașcă de infuzie, martiri și sfinți coboară din ceruri să ne vadă, suntem noi, oare, demoni sau pur și simplu oameni? Stăpânul, căpcăunul sunt măști diavolești, prietene Mefisto, urca-vom în calești.
Mușețelul de pădure
Mușețelul de pădure
Mușețelul de pădure, coronițe-n păr
Râul curge, anii zboară, cad comete-n zări,
Curcubeul după ploaie cheamă bucurii,
Niciodată, spun iubirii, n-om mai fi copii,
S-a pierdut în iarba naltă coronița ta,
Niciodată, niciodată nu vei fi a mea,
Râde valul, unda-i rece, umbra crește-n zări,
Veșnicia bate ritmic, de departe-n mări.
Boris Marian
Mușețelul de pădure, coronițe-n păr
Râul curge, anii zboară, cad comete-n zări,
Curcubeul după ploaie cheamă bucurii,
Niciodată, spun iubirii, n-om mai fi copii,
S-a pierdut în iarba naltă coronița ta,
Niciodată, niciodată nu vei fi a mea,
Râde valul, unda-i rece, umbra crește-n zări,
Veșnicia bate ritmic, de departe-n mări.
Boris Marian
Voi, cimitire
Voi, cimitire
Voi, cimitire, printre pietre mă preumblu,
De ce păstrați sub soare-un aer sumbru?
Oameni vii vă vizitează fără teamă,
Căci niciodată străbunicul n-o să geamă,
Iar eu aud un glas, mai multe, mii,
Voi, cimitire, niciodată nu voi fi
Ascuns sub piatra grea de titluri mari,
Eu voi alege cerul –cenușar,
Voi căuta în aștri roși-arzând
Lăcașul pentru sufletul-cuvânt.
Boris Marian
Voi, cimitire, printre pietre mă preumblu,
De ce păstrați sub soare-un aer sumbru?
Oameni vii vă vizitează fără teamă,
Căci niciodată străbunicul n-o să geamă,
Iar eu aud un glas, mai multe, mii,
Voi, cimitire, niciodată nu voi fi
Ascuns sub piatra grea de titluri mari,
Eu voi alege cerul –cenușar,
Voi căuta în aștri roși-arzând
Lăcașul pentru sufletul-cuvânt.
Boris Marian
Sinagoga
Sinagoga
Lovită de vremuri, cu vechi amintiri,
Ea stă în picioare, pieiră oștiri,
Ea stă în picioare, cu Tablele ei,
Tablele Legii pentru evrei,
La fel pentru lumea din jur, peste mări,
De intri, tavanul albastrei mirări
Cu stele, tăcerea te-nvăluie blând,
Evreii plecară, lăcașul- Cuvânt
Ce stă în picioare la vremuri de foc,
Evreii plecară, dar ea stă pe loc,
Grăiește-ntr-o limbă ce are-nțeles,
Baruh Ata , Adonai, veșnic crez,
Shema Israel, Am Israel Hai,
Rămâi ca-n vechime, vei fi cum erai.
Boris Marian
Lovită de vremuri, cu vechi amintiri,
Ea stă în picioare, pieiră oștiri,
Ea stă în picioare, cu Tablele ei,
Tablele Legii pentru evrei,
La fel pentru lumea din jur, peste mări,
De intri, tavanul albastrei mirări
Cu stele, tăcerea te-nvăluie blând,
Evreii plecară, lăcașul- Cuvânt
Ce stă în picioare la vremuri de foc,
Evreii plecară, dar ea stă pe loc,
Grăiește-ntr-o limbă ce are-nțeles,
Baruh Ata , Adonai, veșnic crez,
Shema Israel, Am Israel Hai,
Rămâi ca-n vechime, vei fi cum erai.
Boris Marian
Eu strâng din dinți
Eu strâng din dinți
Eu strâng din dinți
Și-mi ies din minți
Artiste și reviste
Care de care mai triste
Iubirea se duce pe ape
Eu pot, tu poți, el nu poate
Să înțeleagă viața
De are un sens, numai piața
Domină omul și domul
Conserve rodesc chiar în Pomul
Vieții, iar tot ce-i cultură
Dispare sub arătură,
Zăresc o mână, sub humă
Scriitorii stau împreună
Si fac un congres despre Carte
Si rolul ce-l joacă pe Marte.
Boris Marian
Eu strâng din dinți
Și-mi ies din minți
Artiste și reviste
Care de care mai triste
Iubirea se duce pe ape
Eu pot, tu poți, el nu poate
Să înțeleagă viața
De are un sens, numai piața
Domină omul și domul
Conserve rodesc chiar în Pomul
Vieții, iar tot ce-i cultură
Dispare sub arătură,
Zăresc o mână, sub humă
Scriitorii stau împreună
Si fac un congres despre Carte
Si rolul ce-l joacă pe Marte.
Boris Marian
O toamnă fericită
O toamnă fericită
Îți amintești de Yves Montand
Cum au trecut atâția ani?
Imi amintesc, îmi spune toamna
Frunzele galbene ca Doamna
In rochii galbene și roșii
Am fost copii, babele, moșii
Trec liniștiți pe lângă noi
Aud un cântec, suntem goi
Pe dinăuntru, ca o mare
Ce se transformă la vărsare
In Oceanul Infinit
Un cântec ce ne-a despărțit
Și urma pașilor s-a șters
Pe plaja tristă ca un vers.
Boris Marian
Îți amintești de Yves Montand
Cum au trecut atâția ani?
Imi amintesc, îmi spune toamna
Frunzele galbene ca Doamna
In rochii galbene și roșii
Am fost copii, babele, moșii
Trec liniștiți pe lângă noi
Aud un cântec, suntem goi
Pe dinăuntru, ca o mare
Ce se transformă la vărsare
In Oceanul Infinit
Un cântec ce ne-a despărțit
Și urma pașilor s-a șters
Pe plaja tristă ca un vers.
Boris Marian
Conjuncții
Ne aflăm pe aceeași longitudine
Ne aflăm pe aceeași longitudine
Beatrix, beatitudine,
Dar nici aștrii nu se lasă de conjuncții
Ca ideile sub osul frunții
„Dați-mi un exemplu”, zice omul
Ce-ntre Soare și Pământ plantează Pomul
Pomul Vieții, al Cunoașterii pe care
I-am acoperit cu grea uitare.
Boris Marian
Ne aflăm pe aceeași longitudine
Beatrix, beatitudine,
Dar nici aștrii nu se lasă de conjuncții
Ca ideile sub osul frunții
„Dați-mi un exemplu”, zice omul
Ce-ntre Soare și Pământ plantează Pomul
Pomul Vieții, al Cunoașterii pe care
I-am acoperit cu grea uitare.
Boris Marian
Au trecut calicii lumii
Au trecut calicii lumii
Au trecut calicii lumii
Au băut din ape verzi
Crucile se-apleacă-ndrumuri
N-avem filosofi prea treji
Poezia moare prin orașe
Proza crește ca o junglă rea
Muzica bubuitor ne paște
Doar calicii știu ce-nsemnă o stea
Mila se împarte doar pe conturi
Toți sunt inimoși la un pahar
Nici blondinele nu sunt și n-au fost blonde
Trec calicii lumii cu pas rar.
Boris Marian
Au trecut calicii lumii
Au băut din ape verzi
Crucile se-apleacă-ndrumuri
N-avem filosofi prea treji
Poezia moare prin orașe
Proza crește ca o junglă rea
Muzica bubuitor ne paște
Doar calicii știu ce-nsemnă o stea
Mila se împarte doar pe conturi
Toți sunt inimoși la un pahar
Nici blondinele nu sunt și n-au fost blonde
Trec calicii lumii cu pas rar.
Boris Marian
Nalbă
A căzut zăpada din cireși
A căzut zăpada din cireși
Din mălini și meri
Țanțoși trec rățoi și ciori,
Oameni, nicăieri
Iarba tremură sub vânt
Se scurge rășina
Triluri fără de cuvânt
Însoțesc lumina
Eu mă văd închipuind
Cum eram de-o șchioapă
Obosit, apoi dormind,
Fermecat de-o nalbă.
Boris Marian
A căzut zăpada din cireși
Din mălini și meri
Țanțoși trec rățoi și ciori,
Oameni, nicăieri
Iarba tremură sub vânt
Se scurge rășina
Triluri fără de cuvânt
Însoțesc lumina
Eu mă văd închipuind
Cum eram de-o șchioapă
Obosit, apoi dormind,
Fermecat de-o nalbă.
Boris Marian
La vârsta târzie
La vârsta târzie
La vârsta tîrzie aștept ceva,
Uit de ocazii pierdute
Prostiile toate, uitate sau ba
Trec în cronici de curte
Oricâte confuzii, păstrez fără greș
Iubirile cele mai rare
Eu sunt printre cei fericiți și aleși
Să poată-nțelege o floare,
Eu știu să privesc în sufletul ei,
Femeia nu are pluralul femei.
Boris Marian
La vârsta tîrzie aștept ceva,
Uit de ocazii pierdute
Prostiile toate, uitate sau ba
Trec în cronici de curte
Oricâte confuzii, păstrez fără greș
Iubirile cele mai rare
Eu sunt printre cei fericiți și aleși
Să poată-nțelege o floare,
Eu știu să privesc în sufletul ei,
Femeia nu are pluralul femei.
Boris Marian
Ceața dinspre dealuri
Ceața dinspre dealuri
Ceața dinspre dealuri
Maiestuos se lasă
O primește mâlul
Aplaudă carasul
Stau în barcă singur
Îmi prind țigara
De departe un bivol
Muge-a disperare
Liniștea pe baltă
Nu e pământească
Pasărea din altă
Lume zboară-n transă
Mă gândesc la tine
Se stinge ţigara
Soarele începe
Ziua-ncet s-o are.
Boris Marian
Ceața dinspre dealuri
Maiestuos se lasă
O primește mâlul
Aplaudă carasul
Stau în barcă singur
Îmi prind țigara
De departe un bivol
Muge-a disperare
Liniștea pe baltă
Nu e pământească
Pasărea din altă
Lume zboară-n transă
Mă gândesc la tine
Se stinge ţigara
Soarele începe
Ziua-ncet s-o are.
Boris Marian
Peste lac
Peste lac vin zorii
Peste lac vin zorii
Graurii tac mâlc
Cântă-n cer cocorii
Viermii saltă-n mâl,
Te aștept de –azi noapte
Freamătă plopi, duzi,
Ai să vii sau poate
Ingerii sunt surzi
Nu mai știu nici veacul
Când te-am sărutat
Se retrage racul
Sub malul uscat.
Boris Marian
Peste lac vin zorii
Graurii tac mâlc
Cântă-n cer cocorii
Viermii saltă-n mâl,
Te aștept de –azi noapte
Freamătă plopi, duzi,
Ai să vii sau poate
Ingerii sunt surzi
Nu mai știu nici veacul
Când te-am sărutat
Se retrage racul
Sub malul uscat.
Boris Marian
Unde sunt
Unde sunt ...
Maria Magdalena, Nadejda, Ody, Olga
Zăpezi pe care-n spate le duce-alene Volga
E timpul care schimbă iubirea-n ură grea
Sau ura în uitare, ca zațul din cafea,
Spre voi mă-ntorc adesea, înlăcrimat pe-ascuns,
Eram flăcău cu puful în barbă, păr netuns
Mi se părea că lumea e-o nuntă din povești
Că voi sunteți mirese sau doar făpturi cerești
V-am dăruit sărutul și îmi era de-ajuns,
Eram flăcău cu puful în barbă, păr netuns,
Azi nici un semn nu poate să-nvie tot ce-a fost,
Nici Volga, nici zăpada curată nu au fost.
Boris Marian
Maria Magdalena, Nadejda, Ody, Olga
Zăpezi pe care-n spate le duce-alene Volga
E timpul care schimbă iubirea-n ură grea
Sau ura în uitare, ca zațul din cafea,
Spre voi mă-ntorc adesea, înlăcrimat pe-ascuns,
Eram flăcău cu puful în barbă, păr netuns
Mi se părea că lumea e-o nuntă din povești
Că voi sunteți mirese sau doar făpturi cerești
V-am dăruit sărutul și îmi era de-ajuns,
Eram flăcău cu puful în barbă, păr netuns,
Azi nici un semn nu poate să-nvie tot ce-a fost,
Nici Volga, nici zăpada curată nu au fost.
Boris Marian
Veninul
Veninul
Un om cu venin are doar fiere
Care se cere sau nu se cere
Omul este o viperă, poate,
Sau un bolnav de „foncțietate”,
Ce face el cu veninul? Se-ntreabă
Iubita care-l ucide în grabă.
Scoate veninul, îl vinde en gros
Toată povestea e foarte maro,
Cine-nțelege, nu este de față
De la albină omul învață.
Boris Marian
Un om cu venin are doar fiere
Care se cere sau nu se cere
Omul este o viperă, poate,
Sau un bolnav de „foncțietate”,
Ce face el cu veninul? Se-ntreabă
Iubita care-l ucide în grabă.
Scoate veninul, îl vinde en gros
Toată povestea e foarte maro,
Cine-nțelege, nu este de față
De la albină omul învață.
Boris Marian
te duceai
Te duceai
Te duceai cu caii la pădure
Scorburile umede și mure
Te întîmpinau, eram acolo,
Te priveam, gândind că sunt Apollo,
Mă gândeam să-ți fur numai sărutul,
Caii, în copite, călcau lutul
Au trecut decenii, spune multe
Cimitirul, vântul stă s-asculte.
Cândva credeam
Caândva credeam că poeții
Sunte fericiții acestui pământ, apoi am aflat că fericirea se desparte—n silabe ca orice cuvânt, la început scrii versuri triste, cu timpul simți nevoia să preiei schimbul celor care au murit cu surâsul pe buze, poate de aceea poeții, ca și nebunii se cred călăuze.
Când nu mai am puterea să mă tem
Când nu mai am puterea să mă tem, încep să scriu o strofă, un poem, o pasăre-n cătarea puștii crede că va zbura în sudul cald și verde, fără să știe că e comică, mai bine ar mai cânta o dată pentru mine, din veșniciile severe ce m-apasă mă smulg pierzându-mi trupul, blândă casă.
Priveam covorul cu pătrate concentrice, papagal refăcut după canoane estetice, ascultam geamătul mobilei retrăindu-și căderea și-un bâzâit în amiază mîsurând încăperea, trebuia să dorm după asprele legi ale creșterii, să dorm, în loc să urc pe schelă cu meșterii..
Te duceai cu caii la pădure
Scorburile umede și mure
Te întîmpinau, eram acolo,
Te priveam, gândind că sunt Apollo,
Mă gândeam să-ți fur numai sărutul,
Caii, în copite, călcau lutul
Au trecut decenii, spune multe
Cimitirul, vântul stă s-asculte.
Cândva credeam
Caândva credeam că poeții
Sunte fericiții acestui pământ, apoi am aflat că fericirea se desparte—n silabe ca orice cuvânt, la început scrii versuri triste, cu timpul simți nevoia să preiei schimbul celor care au murit cu surâsul pe buze, poate de aceea poeții, ca și nebunii se cred călăuze.
Când nu mai am puterea să mă tem
Când nu mai am puterea să mă tem, încep să scriu o strofă, un poem, o pasăre-n cătarea puștii crede că va zbura în sudul cald și verde, fără să știe că e comică, mai bine ar mai cânta o dată pentru mine, din veșniciile severe ce m-apasă mă smulg pierzându-mi trupul, blândă casă.
Priveam covorul cu pătrate concentrice, papagal refăcut după canoane estetice, ascultam geamătul mobilei retrăindu-și căderea și-un bâzâit în amiază mîsurând încăperea, trebuia să dorm după asprele legi ale creșterii, să dorm, în loc să urc pe schelă cu meșterii..
Arie
Arie
Stimate maur, stimate Othello,
Ascultă aria lui Leporello,
Unul iubește, altul ucide,
Unul ne minte, altul decide,
Timpul face dreptate cu carul,
Unii cu laurii, alții cu parul,
Fiindcă dreptatea e boală curată,
Crede în Arya și Aryavartha,
Scrisul e zilnic, nevoia e mică,
Tone de cărți pentru o bunică,
E lumea , poete, pe care-o visai,
Ca o fântână din Bahciserai.
Autostop
Tu iubești autobuzul,
Eu iubesc blues-ul,
Ea își iubește bluza,
Harbuzu-și iubește harbuza,
„ Nu tulburați procesul”,
Strigă grefierul, „stressul
Nu ajută jurații,
Cel puțin, înjurați-i”.
Orice tezaur are
Un dinozaur care
Orice ar face, pare
Mic, privit dinspre zare.
Nu faceți autostopul,
Nu vă iubiți microbul.
Boris Marian
Stimate maur, stimate Othello,
Ascultă aria lui Leporello,
Unul iubește, altul ucide,
Unul ne minte, altul decide,
Timpul face dreptate cu carul,
Unii cu laurii, alții cu parul,
Fiindcă dreptatea e boală curată,
Crede în Arya și Aryavartha,
Scrisul e zilnic, nevoia e mică,
Tone de cărți pentru o bunică,
E lumea , poete, pe care-o visai,
Ca o fântână din Bahciserai.
Autostop
Tu iubești autobuzul,
Eu iubesc blues-ul,
Ea își iubește bluza,
Harbuzu-și iubește harbuza,
„ Nu tulburați procesul”,
Strigă grefierul, „stressul
Nu ajută jurații,
Cel puțin, înjurați-i”.
Orice tezaur are
Un dinozaur care
Orice ar face, pare
Mic, privit dinspre zare.
Nu faceți autostopul,
Nu vă iubiți microbul.
Boris Marian
Adesea
Adesea
Adesea, printre ore solitare,
Când Soledad plutea în văi stelare,
Tăcerea-și scutura hermina,
Iar Herr Professor ne preda latina.
Mă pomeneam vorbind fără cuvinte,
Cum nu mi se-ntâmpla-nainte,
Mă întrebam ce este nebunia,
Pe care continent e România.
Si ascultam balada lui Manole,
Departe de sofisme și de mode,
Miorița, Alimoș și Gruia
și Porumbescu, Minunescu, Traian Vuia,
iar continentul căpăta contur,
Pământ diform sub cerul de azur.
P:S: Minunescu era, în epocă, o referire la Eminescu, a nu se confunda cu Minulescu, cum ar crede unii puși pe corecturi.
Adolescentul
Ziua-i masivă, albă și rece
Ca un colegiu pentru colege,
Numai iubita, doar ea se zărește
Intr-o oglindă ca ochiul de pește
Trece cu trenul omul cu trenciul
Luat pe-o hârtie de treisprezece,
Numai iubita în nouri se scaldă,
Ziua-i masivă, rece și albă,
Numai iubita , subțire și naltă
Este. Iar eu sunt în lumea cealaltă.
Boris Marian
Adesea, printre ore solitare,
Când Soledad plutea în văi stelare,
Tăcerea-și scutura hermina,
Iar Herr Professor ne preda latina.
Mă pomeneam vorbind fără cuvinte,
Cum nu mi se-ntâmpla-nainte,
Mă întrebam ce este nebunia,
Pe care continent e România.
Si ascultam balada lui Manole,
Departe de sofisme și de mode,
Miorița, Alimoș și Gruia
și Porumbescu, Minunescu, Traian Vuia,
iar continentul căpăta contur,
Pământ diform sub cerul de azur.
P:S: Minunescu era, în epocă, o referire la Eminescu, a nu se confunda cu Minulescu, cum ar crede unii puși pe corecturi.
Adolescentul
Ziua-i masivă, albă și rece
Ca un colegiu pentru colege,
Numai iubita, doar ea se zărește
Intr-o oglindă ca ochiul de pește
Trece cu trenul omul cu trenciul
Luat pe-o hârtie de treisprezece,
Numai iubita în nouri se scaldă,
Ziua-i masivă, rece și albă,
Numai iubita , subțire și naltă
Este. Iar eu sunt în lumea cealaltă.
Boris Marian
Cântec
Cântec
Cântă iarna și pădurea
Brazii, pinii și molizii
Norii trec,, cărunți, pe culme,
In castele mor marchizii
Iar în curți vântul se-ncruntă
Mătură și-njură vremea
Numai vrăbiile se-mpacă
In pădure ursul geme
Rău, balaurul de vifor
Vrea doar să ne sperie?
Timpul vine și-l învinge
Mi-a șoptit un greiere.
Boris Marian
Cântă iarna și pădurea
Brazii, pinii și molizii
Norii trec,, cărunți, pe culme,
In castele mor marchizii
Iar în curți vântul se-ncruntă
Mătură și-njură vremea
Numai vrăbiile se-mpacă
In pădure ursul geme
Rău, balaurul de vifor
Vrea doar să ne sperie?
Timpul vine și-l învinge
Mi-a șoptit un greiere.
Boris Marian
Adio sau la revedere
Adio sau la revedere?
Adio, prietene, adio,
Vei rămâne în inima mea
Despărțirile uneori prevăzute
Promit revederi. Undeva?
Adio fără cuvinte,
Nu ai de ce te-ntrista
Nici moartea nu-i o noutate
Nici viața nu-i altceva.
P.S. Traducere liberă după Esenin, poem scris înaintea „sinuciderii”
( uciderii) poetului, în 1925
Boris Marian
Adio, prietene, adio,
Vei rămâne în inima mea
Despărțirile uneori prevăzute
Promit revederi. Undeva?
Adio fără cuvinte,
Nu ai de ce te-ntrista
Nici moartea nu-i o noutate
Nici viața nu-i altceva.
P.S. Traducere liberă după Esenin, poem scris înaintea „sinuciderii”
( uciderii) poetului, în 1925
Boris Marian
O moarte prea ciudată
O MOARTE PREA CIUDATĂ
O moarte prea ciudată venea de nicăieri,
În liniștea odăii scriai un vders sau două,
O oboseală dulce, o spaimă, adulter
Cu doamna fără nume, trup transparent de rouă.
Mai este timp, mai umbli, citești și mai visezi,
E harnic timpulsingur, temeinic face treaba,
Tu n-ai să țipi, doar noapte de noapte-ai să visezi,
E harnic timpul, singur, temeinic face treaba, și dacă scrii poeme, tu nu trăiești degeaba.
Îi plâng pe împărați, pe faraoni, pe toți
Cuceritorii, setea i-a dominat și graba,
E harnic timpul, trage de arcuri și de roți,
Dacă ai scris poeme, tu n-ai trăit degeaba
ACELE CUVINTE
Când am rostit prima oară
Acele cuvinte,
Am simțit că nă-ntorc
Din părinte-n părinte,
Se făcea că urcam
Sfântul Munte Sion
Pașii mei străbăteau
Valea Kidron,
Ascultam Psalmii,
Cântarea Cântărilor,
Eram la izvorul
Fluviilor, mărilor.
Boris Marian
O moarte prea ciudată venea de nicăieri,
În liniștea odăii scriai un vders sau două,
O oboseală dulce, o spaimă, adulter
Cu doamna fără nume, trup transparent de rouă.
Mai este timp, mai umbli, citești și mai visezi,
E harnic timpulsingur, temeinic face treaba,
Tu n-ai să țipi, doar noapte de noapte-ai să visezi,
E harnic timpul, singur, temeinic face treaba, și dacă scrii poeme, tu nu trăiești degeaba.
Îi plâng pe împărați, pe faraoni, pe toți
Cuceritorii, setea i-a dominat și graba,
E harnic timpul, trage de arcuri și de roți,
Dacă ai scris poeme, tu n-ai trăit degeaba
ACELE CUVINTE
Când am rostit prima oară
Acele cuvinte,
Am simțit că nă-ntorc
Din părinte-n părinte,
Se făcea că urcam
Sfântul Munte Sion
Pașii mei străbăteau
Valea Kidron,
Ascultam Psalmii,
Cântarea Cântărilor,
Eram la izvorul
Fluviilor, mărilor.
Boris Marian
Veșnicul profesor
Veșnicul profesor
Trecând pe lângă un zid,
O pasăre i-a căzut la picioare,
Profesorul nu a rostit
Cuvinte ce pot să omoare,
Paralel cu zidul s-au dus
Pașii lui de om cumsecade,
Părea un Ulise sedus
De propiile lui Ulisiade,Părea un Matusalem
Inaintând prin moarte și vremi.
Profesorul nemuritor
A venit pentru mine ceasul cel bun,
Un semnal și-am pornit ca un tren cu cărbuni,
m-așteptați, n-am să vin decât foarte târziu,
v-am iubit și mai cum, dar un timp n-am să fiu,
poate-am luat pentru drum combustibil prea mult,
mă consum în ridicul, zadarnic tumult,
mă doriți ca pe-o flacără blândă veghind
un viitor mulțumit, ochiul meu suferind.
Psalm
De câte ori mi-am renegat ființa,
mi-am revăzut copilăria-n vis,
executat de propriile cuvinte,
sufletul meu zbura în Paradis
Ti-am respectat întotdeauna existența,
Doamne de ce-ai tăcut mereu?
Păcatele mi le privești cu-ngăduință,
Păgânilor le lași un zeu și-un eu
Iar versul Tu mi-l pui să spună
Tot ceea ce trece prin perversă mintea mea,
În timp ce buha nopții îmi șoptește
„Joci pân-la capăt ori nu mai juca”.
Poem pentru Madeleine
S-au golit nopțile toate,
Cufere cu galbeni , sparte,
Se mai văd urmele dinților în pernă,
Craterul viselor, pe scândurile rupte, licheni
Au crescut, șerpi leneși, Madeleine,
Se-nvârt palele, orele, zorii,
Unde ne sunt îndurătorii?
Spuneai să fim buni, dar ce bem
Inainte de moarte, Madeleine?
De privesc în sus, nu se vede
Nici un duh, cine poate, mai crede,
Cine nu, se întoarce cu fața
La perete, în geamăt. Și-ngheață.
Boris Marian
Trecând pe lângă un zid,
O pasăre i-a căzut la picioare,
Profesorul nu a rostit
Cuvinte ce pot să omoare,
Paralel cu zidul s-au dus
Pașii lui de om cumsecade,
Părea un Ulise sedus
De propiile lui Ulisiade,Părea un Matusalem
Inaintând prin moarte și vremi.
Profesorul nemuritor
A venit pentru mine ceasul cel bun,
Un semnal și-am pornit ca un tren cu cărbuni,
m-așteptați, n-am să vin decât foarte târziu,
v-am iubit și mai cum, dar un timp n-am să fiu,
poate-am luat pentru drum combustibil prea mult,
mă consum în ridicul, zadarnic tumult,
mă doriți ca pe-o flacără blândă veghind
un viitor mulțumit, ochiul meu suferind.
Psalm
De câte ori mi-am renegat ființa,
mi-am revăzut copilăria-n vis,
executat de propriile cuvinte,
sufletul meu zbura în Paradis
Ti-am respectat întotdeauna existența,
Doamne de ce-ai tăcut mereu?
Păcatele mi le privești cu-ngăduință,
Păgânilor le lași un zeu și-un eu
Iar versul Tu mi-l pui să spună
Tot ceea ce trece prin perversă mintea mea,
În timp ce buha nopții îmi șoptește
„Joci pân-la capăt ori nu mai juca”.
Poem pentru Madeleine
S-au golit nopțile toate,
Cufere cu galbeni , sparte,
Se mai văd urmele dinților în pernă,
Craterul viselor, pe scândurile rupte, licheni
Au crescut, șerpi leneși, Madeleine,
Se-nvârt palele, orele, zorii,
Unde ne sunt îndurătorii?
Spuneai să fim buni, dar ce bem
Inainte de moarte, Madeleine?
De privesc în sus, nu se vede
Nici un duh, cine poate, mai crede,
Cine nu, se întoarce cu fața
La perete, în geamăt. Și-ngheață.
Boris Marian
Polaris
O, Steaua mea Polară, privită prima oară
O, Steaua mea Polară,
Văzută prima oară,
Eram numai de-o șchioapă
Te știu toți care scapă
Din hăuri largi de frică
Lumină-n Ursa Mică
Mi-ai arătat cărarea
Mi-ai risipit uitarea
Mi-am regăsit iubita
Sclipind pe cer, ești clipa
POLARIZÂND RISIPA.
Boris Marian
O, Steaua mea Polară,
Văzută prima oară,
Eram numai de-o șchioapă
Te știu toți care scapă
Din hăuri largi de frică
Lumină-n Ursa Mică
Mi-ai arătat cărarea
Mi-ai risipit uitarea
Mi-am regăsit iubita
Sclipind pe cer, ești clipa
POLARIZÂND RISIPA.
Boris Marian
Un pitic
Un pitic
Un pitic foarte viu
Se plimba intr-un sicriu
De un mort s-a-mpiedicat
Iară mortul a-nviat
Cine e piticul viu
Eu vă spun pentru că știu
Este sufletul din noi
In popor îi spun moroi
Eu nu cred, dar totuși spun
Sufletul e-un lucru bun
BORIS MARIAN
Un pitic foarte viu
Se plimba intr-un sicriu
De un mort s-a-mpiedicat
Iară mortul a-nviat
Cine e piticul viu
Eu vă spun pentru că știu
Este sufletul din noi
In popor îi spun moroi
Eu nu cred, dar totuși spun
Sufletul e-un lucru bun
BORIS MARIAN
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
