M-am întrebat, așa, ca pe un străin,


M-am întrebat, așa, ca pe un străin,

De ce scrii tu, măi , boule, nu de ce scrii versuri,

De ce scrii? Păi ce să fac altceva? Să mă spânzur?

Să sar în Dâmbovița? Nu sunt lămurit

 de ce s-a aruncat Celan în Sena, lumea

a pierdut mult prin acest gest absurd.

Eu scriu pentru că arta și cultura sunt mediul meu,

Nu mă laud, dacă nu pot scrie ca Faulkner, Kafka,

Dostoievski, ș.a., deci nu pot fi prozator,

Cel puțin în poezie înot ca peștele,

Văd totul , mă bucur de orice cuvânt nou,

Iar amintirile, ca și  întâmplările  mă fac

Să mă simt viu. După moarte voi scrie mai bine,

Asta e sigur. Am încheiat autoreflecția.

BMM
Reload ca la nebuni buni.
Cetatea fusese cucerită de pești, niște bibani banali, cu miros cunoscut, dar oamenii s-au speriat, s-au retras în case. Peștii culegeau fecioare, le violau, fără teamă, apoi mergeau în Parlament, dădeau o lege de grațiere și continuau să fure și să violeze bunul simț, noaptea dormeau în canale, mirosul lor se amplifica, ne făcea greață, dar suportam să nu fim expulzați din propria țară.
Apoi se făcea că toți ne călugărisem, umblam mânjiți cu năm...ol, huliganilor , ne sgriga un copil de cinci ani, plângeam de rușine,
poezia nu este și ea un stat paralel în oglindă? O cinderella. Ea nici nu există, dar este sublimă. Un gât și un gând. Niște anticorpi. Devii puternic ca un liliputan . Trebă să muncești mult ca să nu poți fi înțeles. Casa noastră înflorea și luneca, din scorburi cânta o vioară, La oispiciu se serveau baclavale. Pardon, la oficiu. Fără femei nu există poezie. Fără temei, adică. Cauți motivul, găsești adjectivul gata prăjit. Doctorul pe ambulanță este și el poet. Din miciună în minciună o minune tot mai iasă. O fântână din care sar ochii focilor. O doamnă purta franjuri sub piele. Cine nu mă iubește mă adoră. Cel mai ușor apare nimicul. Old dance, old dance, mă vedeam murind en France. Iar pătruns de sine însuși odihnea cel nepătruns. În curând toți vom fi poeți nebuni. Cum dorm câinii înghețați? În aer e miros de dragoste viu. Un fel de a cere iertare e poezia. Fiind poet pă duri cutreieram, adică trei eram. Noaptea se reazămă de stele. Chiriași ai vieții suntem. Tu ești ochiu-ntors. Pleznește bezna-n cer. Ieșim din tranșee, nu a mai rămas nimeni. Izgoniți din istorie, ce ne oferă viitorul? Ne respirăm unii pe alții. Bănuiesc undeva o fântână. Dansul liniștii pornește ezitând. Mi-e noaptea agășată de ochi pentru vecie. Scuze, Eran Sela.
BMM.

Vezi mai mult

Oh, I should give thanks unto thee, I am not to breathe, my forehead, extinct volcano, yellow Palm slaps, desk, an array with a cannibal mulch by a bear. Flower time together. Wives collect flowers and boiled them. Lornionul smoking lornionul is a character. Prytkin names. Egor does not vomits, vomitează.  Vomează. Pish, Sissi says. Entering a daughter, invite us to dance. Grieg Concerto. Gosh, Grieg.  Now I understand everything. It's Icelandic.  After the legs can be seen. Have access.  Placed alongside, one is more îănalt than the other. That Is SQUARING The Circle. When you hurt something, you're desperate, but you hope when you don't hurt anything, and you're desperate, hopeless ... What is saving? Faith ... in what? OK, God, but without icons, prayers, something abstract ... and? Write, read, write, remember, leaving to ride in the Balearic is well .... Time heals everything, this is the great truth ... it is the river that carries us towards nothingness ... Crisis, Yes, I'm running out of netimp, I don't feel t. ..
O,am  de ce să te laud, eu nu am chef să respir, fruntea mea, vulcan stins, palme galbene, palmier, vară, masă de scris, un tablou cu un canibal sfârtecat de un urs. Mestecă flori împreună. Nevestele culeg flori și le fierb. Lornionul fumează, lornionul este un personaj. Prytkin, nume de mobilă.Egor nu vomită, vomitează.  Vomează. Pfui, spune Sissi. Intră o fetiță, ne invită la dans. Concertul de Grieg. Doamne, Grieg.  Acum înțeleg totul.E vorba de islandezi.  După picioare se vede. Au accent.  Puși alături, unul este mai îănalt decât altul. AstA ESTE CVADRATURA CERCULUI. când te doare ceva  ceva, ești disperat, dar speri …când nu te doare nimic , iar ești disperat, fără speranță… care este salvarea? Credința…  în ce? Ok, Dumnezeu, dar fără icoane, rugăciuni, ceva abstract…ei și? Scrie, citește, scrie, amintește-ți, ieși la plimbare în Baleare, este bine….Timpul vindecă orice, acesta este marele adevăr…  este fluviul care ne duce spre neant…Criză, da, sunt în criză de netimp, nu simt timpul Tu nu ai concurentă,  fii atentă, Nu ești  terestră,  nu îmi trebă zestră,
Lumina lunii  te îmbracă-n   aur,
Plutești ca o naiadă pe un plaur,
Nici cântecul   nomazilor  nu spune
Despre iubita mea  ce mă răpune,
De voi muri  ea nu va spune – stai.
Iubita mea e însăși Lorelei.
Ajunse cuțitul până la os,
Iubita nu mai privește focos,
Râde cu gura pân-la urechi,
Happy birthday to you, Jackie-Jack.
Ah, mii de purici, râzi tu cât poți,
Eu în Alaska schimb mii de zloți,
Din Marmara  în Satu Mare
Nimeni nu are mai multă căutare.
****************************
Adesea, printre ore solitare,
 Când Soledad plutea în văi stelare,
Tăcerea-și scutura hermina,
 Iar Herr Professor ne preda latina.
 Mă pomeneam vorbind fără cuvinte,
 Cum nu mi se-ntâmpla-nainte,
 Mă întrebam ce este nebunia,
Pe care continent e România.
 Si ascultam balada lui Manole,
 Departe de sofisme și de mode,
 Miorița, Alimoș și Gruia
 și Porumbescu, |Minunescu, Traian Vuia,
 iar continentul căpăta contur,
Pământ diform sub cerul de azur .
**********************************
Vipera neagră cu ochi rubinii
secoli străbate , păduri și câmpii,
suflete multe trimise în iad
vipera roșie cu ochi de jad.
Ne poluăm mințind mai mereu,
orice fățarnic e corifeu,
se rușinează de noi cimpanzeii,
uită CUVÂNTUL IUBIRE ateii.
Uită de toate omul de lut,



cum de e om, cin-l-a făcut?
*****************************
Seara ne vedem pe noi înșine,
înstelăm apele întunecate,
ca umbră maternă - copilăria.
Vom fi cândva cocori?
Sau numai nori?
Acum îți zăresc ochii, iubito,
atât de larg deschiși,
încât mă cuprinde amețeala.
Aud pe lângă mine trecătorii
strigând, fluierând,
nu mai știu, sunt om sau copac,
ce secol este acesta?
OOOOOOOOOOO
am trăit atâția morți
că n-am cimitir cu porți,
am tăcut tăceri,iubiri,
câte-a scris William Shakespeare,
am trăit poeme,ode,
le cântau gasteropode,
din dureri adun nectar,
nu mă crezi? E foarte rar.
:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
Centrul vechi, cântece false, miros de bere și cârnat,
Odecolon, spermă, copaci nu se văd, de ce cade tristețea
Pe neașteptate, trec trei chinezi, doi africani, un eschimos.
Lumea este la fel peste tot, aparate identice de luat poze-video,
Unde sunt Cantacuzinii, Brâncovenii , capele lor e rostogolesc
 și acum pe asfalt,  fetele fumează fără rost, spre sănătatea
viitoarei generații, am auzit că au săpat prea adând
în centrul istoric și a ieșit un gigant, mai ceva ca în filme,
s-a dus la govern, le-a mâncat târtițele, a dispărut
governul, vom fi conduși de computere, giganții știu
despre ce vorbesc, poate că președintele ar mai fi necesar pentru
strânsul mâinii și medalii  ci diferite ocazii.
:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Monologul polifonic continuă. Why not?
Cădeau pe fluviul nopții stele, spunea zeița Shanti Nilaya,
Zăresc Lupul Alb, marele zeu al singuraticilor,
Absolutul se face iarnă, zicea Mariana Gardner,
Guguștiuci, știuci plutesc dincolo de retină,
Observa Maria Oprea, iar Gogyohnka dădea din cap,
Emanuel Pope era de acord, o haită de lupi
Cât o mie de săbii îmi aleargă prin sânge,
Încă mai scrie Cassian Spiridon îmbrăcat în haina zădărniciei,
Se consumă în singurătate și tăcere Stoiciu,
Te-aș acoperi cu pleoape a pe-un ochi etern,
Ne spunea Velea, iar ceea ce nu înțelegem
Este mai de preț decât tot ceea ce știm.
BMM
Oh, I should give thanks unto thee, I am not to breathe, my forehead, extinct volcano, yellow Palm slaps, desk, an array with a cannibal mulch by a bear. Flower time together. Wives collect flowers and boiled them. Lornionul smoking lornionul is a character. Prytkin names. Egor does not vomits, vomitează.  Vomează. Pish, Sissi says. Entering a daughter, invite us to dance. Grieg Concerto. Gosh, Grieg.  Now I understand everything. It's Icelandic.  After the legs can be seen. Have access.  Placed alongside, one is more îănalt than the other. That Is SQUARING The Circle. When you hurt something, you're desperate, but you hope when you don't hurt anything, and you're desperate, hopeless ... What is saving? Faith ... in what? OK, God, but without icons, prayers, something abstract ... and? Write, read, write, remember, leaving to ride in the Balearic is well .... Time heals everything, this is the great truth ... it is the river that carries us towards nothingness ... Crisis, Yes, I'm running out of netimp, I don't feel t. ..





Iubirea mea, că trufaş sunt, Că mă răzbun, am suflet crunt, Deşi am arme din cuvinte. Alb mă privea idolul, vântul Venea să-mi mângâie obrazul, Ca o fecioară fără nazuri, Dar muntele-ascundea Cuvântul. De multe ori caut alinare, Iar oamenii par munţi de piatră, Ei niciodată nu te iartă, Deşi sunt fraţi cu mândrul Soare. Deşi au stele-n jur, sunt duhuri Care şoptesc vechi basme, cânturi, Atunci eu mi-am ales Cuvântul Şi lui mă-mpărtăşesc, mă bucur Că El este mereu cu mine, Cum să-l numesc? În Carte scrie Că Dumnezeu cunoaşte mila, Ajunge să mai uiţi de tine. Iar muntele rămâne-n urmă, Cu tot ce am iubit zadarnic, Strălucitor, prezent şi harnic, Mă scoate Dumnezeu din junglă. Imi este inima o aripă frântă, În frunte port o rană adâncă, Sapă suflarea în aerul dur, Trăiesc cu durerea în plin huzur, În sfera de sticlă e sufletul-jar, Doar întunericul n-are hotar, Pe roata norocului sunt schingiuit, De ce aştepţi, Doamne, să fii iubit? Sau nu mai aştepţi. Intreb Timpul, pentru ce trăim? Simplu, îmi răspunde Timpul, să suferim, Simplu, îmi răspunzi, tu, iubită de mult, Nu mai vreau să te văd, nu mai vreau să te ascult, Nu ţi-e teamă , iubita mea, nu ţi-e teamă defel Că vom fi pradă Viermelui mişel? Nu mi-e teamă, iubitule, Cu tine voi fi, Nu te-am iubit şi nici nu te-oi iubi. Atunci pentru ce, oare, ne-am născut? Timpu-mi răspunde- Eu sunt cel care am

Iubirea mea, că trufaş sunt,
Că mă răzbun, am suflet crunt,
Deşi am arme din cuvinte.
Alb mă privea idolul, vântul
Venea să-mi mângâie obrazul,
Ca o fecioară fără nazuri,
Dar muntele-ascundea Cuvântul.
De multe ori caut alinare,
Iar oamenii par munţi de piatră,
Ei niciodată nu te iartă,
Deşi sunt fraţi cu mândrul Soare.
Deşi au stele-n jur, sunt duhuri
Care şoptesc vechi basme, cânturi,
Atunci eu mi-am ales Cuvântul
Şi lui mă-mpărtăşesc, mă bucur
Că El este mereu cu mine,
Cum să-l numesc? În Carte scrie
Că Dumnezeu cunoaşte mila,
Ajunge să mai uiţi de tine.
Iar muntele rămâne-n urmă,
Cu tot ce am iubit zadarnic,
Strălucitor, prezent şi harnic,
Mă scoate Dumnezeu din junglă.
Imi este inima o aripă frântă,
În frunte port o rană adâncă,
Sapă suflarea în aerul dur,
Trăiesc cu durerea în plin huzur,
În sfera de sticlă e sufletul-jar,
Doar întunericul n-are hotar,
Pe roata norocului sunt schingiuit,
De ce aştepţi, Doamne, să fii iubit?
Sau nu mai aştepţi.
Intreb Timpul, pentru ce trăim?
Simplu, îmi răspunde Timpul, să suferim,
Simplu, îmi răspunzi, tu, iubită de mult,
Nu mai vreau să te văd, nu mai vreau să te ascult,
Nu ţi-e teamă , iubita mea, nu ţi-e teamă defel
Că vom fi pradă
Viermelui mişel?
Nu mi-e teamă, iubitule,
Cu tine voi fi,
Nu te-am iubit şi nici nu te-oi iubi.
Atunci pentru ce, oare, ne-am născut?
Timpu-mi răspunde- Eu sunt cel care am
Iubirea mea, că trufaş sunt,
Că mă răzbun, am suflet crunt,
Deşi am arme din cuvinte.
Alb mă privea idolul, vântul
Venea să-mi mângâie obrazul,
Ca o fecioară fără nazuri,
Dar muntele-ascundea Cuvântul.
De multe ori caut alinare,
Iar oamenii par munţi de piatră,
Ei niciodată nu te iartă,
Deşi sunt fraţi cu mândrul Soare.
Deşi au stele-n jur, sunt duhuri
Care şoptesc vechi basme, cânturi,
Atunci eu mi-am ales Cuvântul
Şi lui mă-mpărtăşesc, mă bucur
Că El este mereu cu mine,
Cum să-l numesc? În Carte scrie
Că Dumnezeu cunoaşte mila,
Ajunge să mai uiţi de tine.
Iar muntele rămâne-n urmă,
Cu tot ce am iubit zadarnic,
Strălucitor, prezent şi harnic,
Mă scoate Dumnezeu din junglă.
Imi este inima o aripă frântă,
În frunte port o rană adâncă,
Sapă suflarea în aerul dur,
Trăiesc cu durerea în plin huzur,
În sfera de sticlă e sufletul-jar,
Doar întunericul n-are hotar,
Pe roata norocului sunt schingiuit,
De ce aştepţi, Doamne, să fii iubit?
Sau nu mai aştepţi.
Intreb Timpul, pentru ce trăim?
Simplu, îmi răspunde Timpul, să suferim,
Simplu, îmi răspunzi, tu, iubită de mult,
Nu mai vreau să te văd, nu mai vreau să te ascult,
Nu ţi-e teamă , iubita mea, nu ţi-e teamă defel
Că vom fi pradă
Viermelui mişel?
Nu mi-e teamă, iubitule,
Cu tine voi fi,
Nu te-am iubit şi nici nu te-oi iubi.
Atunci pentru ce, oare, ne-am născut?
Timpu-mi răspunde- Eu sunt cel care am

The drive to work, eu merg cu tine la New York, Să facem o serbare, clopoței, unu, doi, trei, Cum trece trenul , cărăbuș sub duș, Eu pot șopti orice doresc, kush-kush. Pot spune că sunt chiar all right, Un biet copil, eu sunt ca el, mă vait, crux-crux- crux-crux, vonal, cercuri pătrate face vulpea în aval, ce paranoie fără voie se născu, eu spun de la-nceput, nu-nu, fântâni de sânge, mare carnaval la care va veni un mareșal, el clipocește ca un izvoraș de zor, este stăpânul nopții până-n zori, lăsați voi kalabanda, meargă-n gol, Agorkoli ne-a oferit mereu un rol, The rise of King în jungla țărilor de jos, Vă-ntreb ce rost mai are o istorie pe dos? BMM


The drive to work, eu merg cu tine la New York,
Să facem o serbare, clopoței, unu, doi, trei,
Cum trece trenul , cărăbuș sub duș,
Eu pot șopti orice doresc, kush-kush.
Pot spune că sunt chiar all right,
Un biet copil, eu sunt ca el, mă vait,
crux-crux- crux-crux, vonal,
cercuri pătrate face vulpea în aval,
ce paranoie fără voie se născu,
eu spun de la-nceput, nu-nu,
fântâni de sânge, mare carnaval
la care va veni  un mareșal,
el clipocește ca un izvoraș de zor,
este stăpânul  nopții până-n zori,
lăsați voi kalabanda, meargă-n gol,
Agorkoli ne-a oferit mereu un rol,
The rise of King în jungla țărilor de jos,
Vă-ntreb ce rost mai are  o istorie pe dos?
BMM    

Monumental este verbul a fi, fire, Salvăm biografii, biologii, egografii, Săpăm prăpăstii, vorba Mihăieșului, Mergem pe urmele lui Eminescu, pas cu pas, Eu cred în Iehova, nu am ce face, Câtă apă mai curge pe Argeș în jos? A apărut și Steaua Dunării, nu-i bai, Mergem pe drumul stelei, Recunosc și eu că de cele mai multe ori visez, Nu am nicio vină, în rest scriu și atât, Ermetic însemnă cinstit, cine mai este cinstit? Cum ne oglindim în manele? Nicicum. Kiciul balcanic să trăiască. Lene și poezie, Kagerat și Kategat, Barbă lată, barbă mică, Giafer, Cișmigiu, ehei, Nănescu, Pann, Chiosea, Unghiurliu și poliția, Nu strică o vizită la spitalul amorului, O să mor de ah și vai, cu lacrimi mă îmbrăcai, Așa se cânta în orașul pe valuri, Sus/jos și invers, iar Oltul trecea prin hotel, Hârtiile plâng pe podea, între sticle de votcă, Ne spune Espop sau Esop, singurătatea nu este mereu Suportabilă, chiar și o leprozerie este mai la îndemână, Uneori, după râs urmează un val de sânge eliberator, Șobolanii nu se sinucid niciodată, se luminează sticlele de vin, Pe unii oameni îi îngroapă în cer, direct, fie binecuvântați, Prietenul care cosește de zor scrie anti-damblale, Zice dumnealui, mintea e o boală a omului, Noroc că nu mulți o au, oroarea o fi un interstițiu A unui cotidian liniștit, banal, a la Arendt, Faptul că te cheamă Cain sau Abel nu are nicio impotanță. Boris M. Marian


Monumental este verbul a fi, fire,
Salvăm biografii, biologii, egografii,
Săpăm prăpăstii, vorba Mihăieșului,
Mergem pe urmele lui Eminescu, pas cu pas,
Eu cred în Iehova, nu am ce face,
Câtă apă mai curge pe  Argeș în jos?
A apărut și Steaua Dunării, nu-i bai,
Mergem pe drumul stelei,
Recunosc și eu că de cele mai multe ori visez,
Nu am nicio vină, în rest scriu și atât,
Ermetic însemnă cinstit, cine mai este cinstit?
Cum ne oglindim în manele? Nicicum.
Kiciul balcanic să trăiască.
Lene și poezie, Kagerat și Kategat,
Barbă lată, barbă mică, Giafer, Cișmigiu, ehei,
Nănescu, Pann, Chiosea, Unghiurliu și poliția,
Nu strică o vizită la spitalul amorului,  
O să mor de ah și vai, cu lacrimi mă îmbrăcai,
Așa se cânta în orașul pe valuri,
Sus/jos și invers, iar Oltul trecea prin hotel,
Hârtiile plâng pe podea,  între sticle de votcă,
 Ne spune Espop sau Esop, singurătatea  nu este mereu
Suportabilă, chiar și o leprozerie este mai la îndemână,
Uneori, după râs  urmează un val de sânge  eliberator,
Șobolanii nu se sinucid niciodată, se luminează sticlele de vin,
Pe unii oameni  îi îngroapă în cer, direct, fie binecuvântați,
Prietenul care cosește de zor scrie anti-damblale,
Zice dumnealui, mintea e o boală a omului,
Noroc că nu mulți o au, oroarea o fi un interstițiu
A unui cotidian liniștit, banal, a la Arendt,
Faptul că te cheamă Cain sau Abel nu are nicio impotanță.
Boris M. Marian  

Acceptanță, este un mod de viață, Poate singurul, să ne iubim dușmanii, Adică frica, șobolanii, manevrele mizere, Acceptă, acceptă, acceptă, kleiner Mann, Was tun? Ai intrat în război, acceptă, Ai pierdut războiul , acceptă, Ah, organele sunt sparte și maestrul e nebun, Mai repet și eu o leacă ce-a rămas de la străbun, Sunt bolnav, spune Esenin, omul negru a sosit, Râsul, veselia-s gata, toți suntem ajunși la zid, Roata trage, se învârte, un noroc prea pierzător, Urc o clipă, în adâncuri de coșmaruri tot cobor, O puzderie de îngeri în halate albe –scrob, Mai departe, mai departe, as căzut ultimul drob. Oooooooooooooooooooooooooooo Stărui eu cu palme nalte, Te cuprind jur-împrejur, Simt ființa ta, mă-nvălui Ca un foc fără contur, Îngerii se împreună, se cutremură ceresc Raiul , lacrimi curg șiroaie, Fericire, te doresc? Coapsa ta de căprioară Ba dispare, ba se-alătură de noi, Buzele poartă otravă, Păr molatic, nu clipi. BMM


Acceptanță, este un mod de viață,
Poate singurul, să ne iubim dușmanii,
Adică  frica, șobolanii, manevrele mizere,
Acceptă, acceptă, acceptă, kleiner Mann,
Was tun?  Ai intrat în război, acceptă,
Ai pierdut războiul , acceptă,
Ah, organele sunt sparte și maestrul e nebun,
 Mai repet și eu o leacă ce-a rămas de la străbun,
Sunt bolnav, spune Esenin, omul negru a sosit,
Râsul, veselia-s gata, toți suntem ajunși la zid,
Roata trage, se învârte, un noroc prea pierzător,
Urc o clipă, în adâncuri de coșmaruri tot cobor,  
O puzderie de îngeri în halate albe –scrob,
Mai departe, mai departe, as căzut ultimul  drob.
Oooooooooooooooooooooooooooo
Stărui eu cu palme nalte,
Te cuprind jur-împrejur,
Simt ființa ta, mă-nvălui
Ca un foc fără contur,
Îngerii se împreună, se cutremură ceresc
Raiul , lacrimi  curg șiroaie,
Fericire, te doresc?
Coapsa ta de căprioară
Ba dispare, ba se-alătură  de noi,
Buzele poartă otravă,
Păr molatic, nu clipi.
BMM