Acolo

Acolo


Acolo s-au mutat
Bunicii, nepoţii,
Rădăuţii, Adjudul, Bacăul,
Piatra- Neamţ, Botoşanii
Fără petunii, fără căruţe,
Fără păduri de molizi
Şi de fagi. Mişunând
De mure şi de zmeură vie
Ca nişte sălbăticiuni,
Fără tălăngile vacilor,
Fără caimacul cel gros
De un deget, fără câini ciobăneşti,
Trenuri mărfare, ţigări
De cincizeci de bani, pachetul, fără anii
De după război, acolo
Miroase a portocale, a cedreu, jasmin, a lapte şi miere,
Acolo este o stradă, un colţ,
O umbră ce aminteşte
De Rădăuţii bunicii mele
Cu sufletul pur precum floarea.

Boris Marian

Blues

Blues

Venind cu treabă din Epir,
La subţioară cu Shakespeare,
Vorbind cu Hamlet, Rosenkranz,
Cobor din tren la Târgu Neamţ,
Unde se scrie elegant
Despre fazani, despre neant,
Iar la sfârşit n-aveam un sfanţ
Şi, doamnă, azi suntem amanţi.


Boris Marian

Orbiţi de cărăbuşi din aur

Orbiţi de cărăbuşi din aur,
Cum traversăm, în abandon,
E ora când Unicul Faur
Ne-ndeamnă la un veşnic somn.
Nici timpul nu este acelaşi,
Cad şi cadranele de ceas,
Auzi cum murmură, grilaje
Se lasă peste răposaţi.
Conturul sângelui, aminte
Să ne aducem de părinţi,
Orbiţi, noi mergem înainte,
În urmă noi lăsăm dorinţi.
Aş vrea să mă mai nasc o dată,
Să-ntreb de ce şi cum şi ce,
Să văd privirea ta mirată
Din lumea care nu mai e.


Boris Marian

Prietenul spune

Prietenul spune

Prietenul spune, nu ai argumente,
Ai pană la creier, mi-a spus,
Dar ce fac eu? Plimb sentimente
Din Orient la Apus.
Prietenul spune, nu ştii cum te cheamă,
Nici unde te afli, îl cred,
prietenul meu nu are mamă,
are un tată biped,
prietene drag, de ce îmi porţi pică?
Nu suntem noi muritori?
Avem timp şi după, pe lumea cealaltă
Să dăm cu pietre în nori.
În luptă fiind cu propria-ţi umbră,
Priveşte cum umbrele scad,
Chiar soarele-n timp, fără voie, se surpă
Prieten-duşman îmi eşti drag.

Boris Marian

Am un prieten

Am un prieten

Lui P.C.
Am un prieten, orice îi spun,
Sare la gâtul meu, sare cu colţii de fier,
Prietenul meu este un democrat,
Amândoi iubim democraţia,
Se ştie, de la demonocraţie la democraţie există
Etape , la fel ca drumul ocnaşilor din Europa în Siberia mută,
Acolo, în Siberia mută, prietenul meu a citit mult,
Acolo, el şi-a ascuţit colţii,
Eu îi povestesc viaţa mea, el se uită scârbit şi spune,
IRELEVANT, se vede că a avut străbunici judecători,
La mine-n familie erau doar profeţi, unii mai mărunţei,
Alţii- de seamă,
Acum , prietenul meu s-a hotărât
Să-mi ia gâtul, poftim, sângele meu este frumos,
Ne uităm, eu privesc cu-ncântare, prietenul
Priveşte la propriul cuţit,
Ce să facă el acum cu cuţitul?
Îşi scrie numele pe scoarţa copacului,
În timp ce eu plec vesel în lumea cealaltă.

Boris Marian

Asanare

Asanare


Cineva cu gura aurită
Îmi urează sănătate, viaţă lungă,
Numai să mă depărtez o milă
De frumosul său palat din pălămidă,
A chemat apoi şi ajutoare,
Lumea-ntreagă , zice, este o baltă
Care ar mai trebui şi asanată,
Să dispară ţânţărime şi oameni,
El propagă vagi idei despre dreptate,
Ar dori să mai castreze urşii arctici,
Eutanasia nu e crimă,
Este cea mai dreaptă dintre practici.
Ah, iubiţi Caligula şi Nero,
Hitler, Stalin, Mao, Torquemada,
Vă urez acolo, unde sunteţi
Să vă faceţi întru bucurie seama.

Boris Marian

Singur

Singur


Singur, iubita îmi spune –
Eşti un nimeni,
Sunt un nimeni,
Dar de unde vine vocea iubitei?
Iubita este în vinele mele albastre,
Ea circulă prin vase, prin inimă, prin creier,
Peste tot ea spune, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Nu mă îndoiesc nici o clipă, nu o contrazic,
De când m-am născut ştiam că sunt un nimeni,
Iubita era scaietele din curte, era drumul pustiu,
Eşti un nimeni îmi spune norul plutind precum albuşul
În crema lichidă, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Iubita pe numele ei, Mengele, Himmler sau Bormann,
Iubita este un bărbăţel în chiloţi, nu vă speriaţi, ea nu este femeie,
Ea este tot ce nu a fost feminin niciodată, ea nu este din coasta
Bietului Adam, este o mult mai veche fiinţă, fosila pe care noi
N-o vom găsi niciodată şi leagă maimuţa de om, ca răspuns
La-ntrebarea pusă de Domnul.

Boris Marian

Cuvântul

Eram păgân, aveam un munte

Eram păgân, aveam un munte,
Urcam la el din piatră-n piatră
Ajuns, eu îl rugam – Mă iartă,
Străfulgera privirea cruntă.
Mă iartă, îi spuneam, că minte
Iubirea mea, că trufaş sunt,
Că mă răzbun, am suflet crunt,
Deşi am arme din cuvinte.
Alb mă privea idolul, vântul
Venea să-mi mângâie obrazul,
Ca o fecioară fără nazuri,
Dar muntele-ascundea Cuvântul.
De multe ori caut alinare,
Iar oamenii par munţi de piatră,
Ei niciodată nu te iartă,
Deşi sunt fraţi cu mândrul Soare.
Deşi au stele-n jur, sunt duhuri
Care şoptesc vechi basme, cânturi,
Atunci eu mi-am ales Cuvântul
Şi lui mă-mpărtăşesc, mă bucur
Că El este mereu cu mine,
Cum să-l numesc? În Carte scrie
Că Dumnezeu cunoaşte mila,
Ajunge să mai uiţi de tine.
Iar muntele rămâne-n urmă,
Cu tot ce am iubit zadarnic,
Strălucitor, prezent şi harnic,
Mă scoate Dumnezeu din junglă.

Boris Marian

Durerea

Durere

Imi este inima o aripă frântă,
În frunte port o rană adâncă,
Sapă suflarea în aerul dur,
Trăiesc cu durerea în plin huzur,
În sfera de sticlă e sufletul-jar,
Doar întunericul n-are hotar,
Pe roata norocului sunt schingiuit,
De ce aştepţi, Doamne, să fii iubit?
Sau nu mai aştepţi.
.................................................
Intreb Timpul, pentru ce trăim?
Simplu, îmi răspunde Timpul, să suferim,
Simplu, îmi răspunzi, tu, iubită de mult,
Nu mai vreau să te văd, nu mai vreau să te ascult,
Nu ţi-e teamă , iubita mea, nu ţi-e teamă defel
Că vom fi pradă
Viermelui mişel?
Nu mi-e teamă, iubitule,
Cu tine voi fi,
Nu te-am iubit şi nici nu te-oi iubi.
Atunci pentru ce, oare, ne-am născut?
Timpu-mi răspunde- Eu sunt cel care am vrut
Să vă pun la-ncercare iubirea, iar voi
V-aţi crezut veşnici, jalnici eroi,
In certuri mărunte şi de prisos
M-aţi irosit.Eu rămân ce am fost,
Iară voi, în altă viaţă venind
Veţi trăi pur şi simplu, iubind, doar iubind.

Boris Marian

Orbiţi

Orbiţi de cărăbuşi din aur,
Cum traversăm, în abandon,
E ora când Unicul Faur
Ne-ndeamnă la un veşnic somn.
Nici timpul nu este acelaşi,
Cad şi cadranele de ceas,
Auzi cum murmură, grilaje
Se lasă peste răposaţi.
Conturul sângelui, aminte
Să ne aducem de părinţi,
Orbiţi, noi mergem înainte,
În urmă noi lăsăm dorinţi.
Aş vrea să mă mai nasc o dată,
Să-ntreb de ce şi cum şi ce,
Să văd privirea ta mirată
Din lumea care nu mai e.


Boris Marian

Oamenii-n teatru

Oamenii-n teatru

Oamenii-n teatru privesc cum umblă,
Cum se ridică şi se scufundă
Suflete ca-ntr-o judecată de apoi,
Îşi zâmbesc din colţul buzelor moi
Şi-apoi se-mbulzesc să-şi scoatp paltoanele,
Să-şi scoată mai repede din teatru doamnele,
Iar când âşi pun pălăria simt
O ciudată rezistenţă de ghimpi,
„Aşi, o aureolă nu prea gravă”,
Îşi spun repezindu-şi trupul în stradă.

Moartea bunicii

Ea voia să audă glas de om sau de câine,
Avea optzeci şi cinci fără ziua de mâine,
De vreo decenii mai mult singură sta
În pervazul ferestrei sau cu uşa vorbea.
Şi-a lovit-o pe stradă un vehicul, greşala
A ei a fost doar, îi tăiase lui calea.
Ce căuta peste drum, cine ştie, un om?
Cum cauţi macul pe pista unui aerodrom.

BORIS MARIAN

Dodi Feig

Dodi Feig


Dodi Feig, urmaşul lui Baal Şem Tov,
Cânta şi dansa în trenul ce îl ducea
La staţia Terminus,
Trenul gonea pe luciul şinelor,
Cuptoarele duduiau muncite,
Iar Dodi Feig .cânta şi dansa.
Acum focul s-a stins,
Dodi Feig .cel nevăzut
Cântă într-un tren nevăzut,
Către o lume nevăzută,
Unde nu sunt trenuri, cuptoare,
A existat Dodi Feig?

Boris Marian

Poem

POEM

Zilnic am lucrat la această navă, a fost cândva o epavă căzută din Cosmos, din Calea Lactee, cum decad îngerii într-o femeie, astfel tinerețea mea s-a dus, „Se spune c-ai construit ceva mai redus, ceva mai simplu, dar va zbura?”, mă întrebau cei din urbea mea, când a fost gata, s-au mirat toți, nava mea nu avea roți, nici aripi și nici nu avea motor,

Boris Marian

Salvador

Salvador

Prin moartea ta, poetul îşi plânge veacul,
Podoabe ale timpului, numele rămând doar frumoase,
Iar lupul în strai de bunică îşi pierde răbdarea.
Mă iartă de-mi vin în memorie, nu piscuri înalte,
Ci suflete mult mai curate, Gavroche sau Scufiţa cea Roşie,
..............................................................................................
Civili ne-am născut în cetatea propriului nume
Şi-ncet, prea încet învăţăm apărare şi atacul.
De unde îşi soarbe puterea de şoc necuvântul?
Etern Cristofor, te ajunge coinquista din urmă,
Grăbeşte, te-aştept în alt veac, Salvador.

Oamenii de cenuşă

Noi suntem oamenii de cenuşă,
Venim la casele noastre,
Ne aşezăm pe prag, mestecăm linişte,
În casele noastre stau alţi oameni,
Dar ei nu se simt strîmtoraţi
De venirea noastră,
Ei discută peste capetele noastre,
Citesc, râd, se nasc, mor,
Noi nu deranjăm,
Noi vorbim în şoaptă între noi,
Tu eşti, mamă? Tu eşti, tată?
Soră? Frate? Prietene?
Ceilalţi nu ne aud,
Noi nu deranjăm,
Suntem liberi, n-avem trup, n-avem oase,
N-avem morminte, numai nume,
Iar numele se pot uita.

Boris Marian

Kepleriana

Kepleriana

Cum de oamenii deştepţi
Aşa mi se pare
Nu se nasc când te aştepţi,
Exemplare rare,
Astfel Kepler, astronom,
C-un prieten, Tycho,
Au văzut ce nici un om
N-ar vedea în tihnă,
Nici altfel, doar calculând,
Mai privind la ceruri,
Kepler spuse-n şoaptă, blând
Astea nu sunt cercuri
Sunt elipse, dragii mei,
Ariile-s egale,
În acelaşi timp, cum vrei,
Vino şi matale,
Calculează, de nu crezi.
Un dar de la Kepler,
Tycho Brahe, azi, praghezi,
Vestigia semper.

Boris Marian

Profesorul

Bastonul profesorului


Eram propriul meu prizonier,
De parcă din război mă întorsesem ieri,
Povestea pe o bancă profesorul, blând,
Creştem cu toţii din acelaşi pământ,
Oriunde calci găseşti, chiar de nu vrei,
Urma celui plecat printre zei,
Ah, iartă-mi boala, voiam să spun Domnul,
El , care singurul nu ştie somnul,
Profesorul, iată, plecă, luă bastonul,
Avea măciulie de fildeş, bon-tonul
Îl obliga pe profesor să fie
Cât mai aproape de ce va să fie,
Lovea bastonul pe asfalt, din-din-don,
Profesor reîncarnat în baston.

Biblioteca profesorului

De mult n-a mai scris un vers profesorul,
Eheu, de mult, cu-ntâlnirea alesului,
Acel victorios om al speranţei,
Dar nu ştie nimeni ce moare-ntre stanţe,
Un vers, o secundă, un om, o balenă,
Aţi auzit de Homer, de Elena,
De Paris, de Viena, de Bolintinu?
Profesorul uită mereu buletinul,
Numai bulina n-o uită, cutremur
Va fi, ni se spune, ce vremuri,ce vremuri,
Nu poţi fii sigur cu biblioteca,
De se răstoarnă, de mai respiră
Ca o balenă ori precum firul
Alb, de nisip care demult
A fost un mag în domeniul ocult.
BORIS MARIAN

Tramvaiul trist

Tramvaiul trist

Inainte de a muri sau de a pleca definitiv
De la catedră, sufletul se îmbrăţişează
cu trupul ca doi amanţi, şopti profesorul
lângă Staţia Tramvaiului Trist. Ia-mi un bilet,
te rog, spuse el, am avut şi eu o iubită,
în numele ei te rog, ia-mi un bilet.
Câte dimineţi de aer rece şi proaspăt
Au trecut peste noi, de când oraşul Ur nu mai este,
Îl întrebă pe profesor un cetăţean care nu ştia bine staţiile,
Nu le-am numărat, murmură el,
Doamne, dar ce vorbiţi, parcă nu aţi fi Dumneavoastră,
i-am scuturat braţul, el s-a lăsat moale
şi atunci am observat că mâneca şi haina
erau ale lui, restul, o simplă confuzie,
profesorul alerga pe lângă Tramvaiul Trist
şi nu putea să mai urce.

Boris Marian

Bufniţe

Bufniţe

Aşteaptă, dacă este nevoie,
Încrede-n timp,
Nu te-a purtat el oare,
Peste tot, până astăzi?
Întreabă profesorul,
Dar el ştie că-n suferinţă
Bufniţele se ascund.
In deşert se reculeg
Cei asupriţi de propriile gânduri,
Dar ceilalţi unde se vor duce?
Întreabă profesorul,
Dar el ştie că nici un deşert
Nu poate adăposti suferinţa.
Există uşi tainice prin care
Mai degrabă ajungi la capăt,
Dar cine, oare, şi-l doreşte?
Întreabă profesorul,
Trei întrebări,
Trei ochi în noapte.

Boris Marian

Viclean e timpul

Viclean e timpul


Viclean e timpul, ne oferă tot,
Poate prea mult, de nu știm cum s-alegem,
Apoi el ne răpeşte daruri, numai mort
Nu vei avea regrete, asta-i Legea.
Din vară trecem înspre iarna grea,
O toamnă ne mai bucură privirea,
Apropierea marilor gheţari
Ameninţă şi visul şi iubirea.
Boris Marian

Eminescu

Acelaşi cer, cer ce nu-i cer,
Ne ceartă cearta, fierea –n fier,
Iubirea n-are capăt , dar
Nici capătul nu-i în zadar,
Lumina Ta e ochiul meu,
Lumina mea e Dumnezeu,
Respir prin ochii Tăi, mă mir
Că astăzi nu eşti trandafir
Ori un trifoi în câmpul cu
Deşeuri şi-antilope Gnu.
Din om rezultă iar un om,
Din vinul alb nu faci nici rom,
Filosofează sub copac
Un boschetar plăpând şi drag.
Prietenul mi-e neprieten azi,
Cândva citeam ascuns sub brazi
Poeme de acel Poet
Bucovinean şi daco-get.

Boris Marian

Citesc versurile profesorului

Citesc versurile profesorului

Citesc versurile profesorului
In întuneric,
Ele strălucesc ca nişte ochi de pisică
Sau ca ţigările unor puşti sub scară,
Ca părul ielelor electrizat de ramuri,
Ca nucleele sub microscop,
Ca urechile doamnelor la teatru,
Ca submarinele ieşite din adâncuri,
Aprind lumina
Şi totul se risipeşte,
In faţa mea stă mut profesorul.

Afina

„Numai copacilor morţi le place focul”,
Spunea profesorul privind îngrijorat
Cerul, cineva se uită la fel şi deschise
O umbrelă înflorată, „Un gând mărunt
Poate fi grădinar pentru întreaga lume,
Cine ar putea reteza norii?”, profesorul
Luă o afină între dinţi şi o strivi încet,
Auzeam geamătul mic al boabei, apoi eliberarea
Din chinga circulară, sângele ei de pui
De balaur năvălind printre dinţii puternici
Ai profesorului, un fulger lovi, conform
Celor spuse , un vârf de copac uscat
Şi focul ne lumină ca pe nişte vase vechi
De aramă.

Boris Marian

De-ai fi rece

De-ai fi rece sau fierbinte

De-ai fi rece sau fierbinte,
Dragostea nu pizmuieşte,
De te cheamă şi Arvinte,
Nu te crede mare peşte,
Dragostea nici nu se laudă,
Nu se-aprinde la mânie,
Dragostea îşi este cauză
Şi efect. De azi pe mâine.
Ea te crede, nu te minte,
E speranţa fără temeri,
Dragostea n-are morminte,
Fraze goale şi solemne.
Poţi alege, eşti acela
Ce gândeşte în tăcere,
Stai departe de arena
Înfruntării efemere.

Boris Marian


.

Cartea Părinţilor

Elie Wiesel – „Celebrare hasidică” – Inainte eram un nimeni şi înţelegeam totul, acum sunt la loc de cinste şi nu înţeleg nimic.
Dacă oamenii nu ar minţi, Mesia ar fi venit de mult.
Din Pirkei Avot – Dobândeşte-ţi un învăţător, câştigă-ţi un prieten, judecă pe fiecare om după partea lui cea bună... Cel care aleargă după faimă, îşi pierde faima...Ceea ce trece drept Adevăr este adeseori doar o părere acceptată... Înlătură subordonarea, adevărata învăţătură nu cunoaşte ierarhii...

Cartea Părinţilor


Istoria este, uneori, ca o barcă
Legănată pe ape negre, sângerii,
Cineva ucide, ce găseşte, încarcă
Obiecte de cult. Ochelari, jucării,
Cineva părăseşte în larg naufragiaţii,
Pe cei ce-şi salvează puţinul rămas,
Ultimul coltuc, fărâma de viaţă.
Ziua de azi este doar un popas?
Ne trebuie, oare, o arcă a lui Noe?
Laviathanul pare un blând caşalot,
Cineva ucide, tăcerea-i dă voie.
Mă aplec şi citesc Pirkei Avot.

Boris Marian

Nimic despre Holocaust

Bogza în Polonia


In Cracovia, o fată îmi vorbea
De Monrovia, de crime, ştia,
Se ruga să n-o mângâi, era
Fata din Polonia.
Am visat lagăre,
Joagăre pentru oameni,
Camere pentru oameni,
Era coşmarul din Polonia.
Un şobolan a trecut
Prin trecut, enorm, mustăcios,
Urla, muşca, murea,
Fiinţă de jos.
Visez ochii nebuni,
Polonia, coşmaruri, minuni.

Bucovina


O încordare permanentă, fulgerată
De jerbele memoriei,
O sete de linişte şi armonie,
Profesorul şi-amintea de orăşelul
Bunicii sale, cu vechi lăcaşuri de reculegere,
Spitalul, livada cu meri, parcul vânătorilor,
Căruţe lăsând printre roţi bălegarul
Cuminţilor cai, petunii şi rumene fete
Cu viaţă şi frică în ele, marfare mânate
De-un duh nevăzut, feroviarul picotind
Cu ţigara în hură,
Bunica, sfeşnice veşnic plângând,
Cu braţe nălţate, mereu le vias profesorul,
Mereu, dar altceva el ne vorbea.
Boris Marian

Azi, iarna vrajbei noastre

Azi, iarna vrajbei noastre


Azi, iarna vrajbei noastre,
Cu vrajbă nouă s-a-năsprit,
Un timp în care mielul fură,
Iar lupul, că-i flămând e pedepsit,
Victoriile-s istorie se-ngroapă
Şi visele devin coşmar,
Azi, iarna vrajbei noastre
Nu e iarnă,
Azi, vrajba e-un cuvânt frumos şi rar,
Căci toţi zâmbesc, vorbesc, complimentează
Un Dumnezeu bolnav de SIDA şi gălbează,
Iubirea, la concursuri, se câştigă,
Poetul trece-ntins pe o cotigă.

Boris Marian

Adolescentul

Adolescentul

Ziua-i masivă, albă şi rece,
Ca un colegiu pentru colege,
Numai iubita, doar ea se zăreşte
Intr-o oglindă ca ochiul de peşte.
Trece cu trenul omul cu trenciul
Luat oe-o hârtie de treisprezece,
Numai iubita în nouri se scaldă,
Ziua-i masivă, rece şi albă,
Numai iubita, subţire şi naltă
Este. Iar eu sunt în lumea cealaltă.

Boris Marian

Murmur

Murmur

Poţi să cuprinzi un om
Într-un vers?
Ca într-un pom,
Un univers.
Lupul tace, oaia tace,
Totul se petrece-n pace.
Zbor cu ochii,
În aer – fâlfâit de aripi,
Rochii.
Fascinat de ceea ce n-am scris niciodată,
Incerc să-mi murmur tăcerea trădată.

Boris Marian

O nevăzută mână scrie

O nevăzută mână scrie


O nevăzută mână scrie
Pe un perete nevăzut,
In ochii noştri, printre pleoape
Pătrunde infinitul mut,
Eu vi-l citesc, este mai negru
De cum e spaţiul dintre sori,
Şi totuşi litere şi versuri
Pot descifra în ochii orbi,
Nu poate frumuseţea să dispară,
Nici dragostea pe care eu ţi-o port,
Eu cred în infinitul sacru,
Nu cred că Dumnezeu e mort.

Boris Marian

Viclean e timpul

Viclean e timpul


Viclean e timpul, ne oferă tot,
Poate prea mult, de nu știm cum s-alegem,
Apoi el ne răpeşte daruri, numai mort
Nu vei avea regrete, asta-i Legea.
Din vară trecem înspre iarna grea,
O toamnă ne mai bucură privirea,
Apropierea marilor gheţari
Ameninţă şi visul şi iubirea.
Boris Marian

Risipitor

Risipitor

Risipitor cu darul ce-l primeşti,
Nu ştii să-l cheltui, nu-i ştii rostul,
Natura e vicleană, tu-naiv,
Şi joci cu moartea popa-prostul.
Iar dacă vrei să fii zgârcit,
Nimic n-ajută, darul tău nu creşte,
Ba mai sărac te simţi, nefericit,
Timpul ţi-alunecă din mână ca un peşte.
Incerci să-nchei cu viaţa un contract,
Dar nimeni nu-l semnează, o hârtie,
Vântul o poartă, poate-un drac
O va semna-ntr-o veselie.
Chipul tău uitat va fi,
Poate-un vers se va citi.

Boris Marian

Portretul tău

Când voi zări portretul tău


Când voi zări portretul tău,
Cine să creadă că ai fost altfel?
Atâtea ierni trecură, aspre ierni,
Iar gerul lasă urme , nu le speli.
Intrebi zadarnic, unde se ascund
Trecute frumuseţi şi bucurii,
Zâmbeşti, dar zâmbetul e crud,
Nici n-am mai fost, nici nu vom fi,
Iar când privesc copiii tăi,
Imi amintesc de propria-mi tinereţe,
Eu înţeleg că anii nu sunt răi,
E veşnică pe lume frumuseţea.

Boris Marian

Noi aşteptăm

Noi aşteptăm recolta

Noi aşteptăm recolta anilor ce vin,
Nici frumuseţea nu este povară,
Plânge un suflet chinuit în vin,
Iar trandafirul amitirii ară.
Iar tu, îndrăgostit de frumuseţea ei,
Cedând din ani, din viaţă, din putere,
Prefaci şi lupii în prea jalnici miei,
Tu îţi devii duşman din propria vrere.
Eşti singurul care te-ajută să te nalţi,
Nu aştepta nici anotimpurile, vara,
Nici toamna vieţii, leagă-te c-un lanţ,
Voinţa ta e singura comoară.
Deci aşteptăm recolta, preţuim
Oricât de negri, anii care vin.

Boris Marian ( după Will)

Temător

Temător eram eu cu tine,
Nu ştiam, să-ţi fac rău, să-ţi fac bine,
Din ce-a fost, n-am uitat mai nimic,
Între noi – mii de mile de frig.
Dar nici ura, iubirea, nici moartea
N-au puterea să şteargă ce-a fost,
Eu ştiam, aşa era soarta,
Fără tine nici eu n-aş fi fost.

Boris Marian

Numai copacilor

Numai copacilor


Numai copacilor morţi le place focul,
Spunea profesorul îngrijorat,
El privea cerul, norii, jocul
De umbre din străvechiul parc,
Un g-nd mărunt e grădinarul
Acestei lumi de buruieni,
G-ndea profesorul, arţarul
Bătea din frunze ca Big-Ben.
Luă o afină, cu-ncetul
El o strivi în dinţi, simţea
In chinga circulară , bietul
Bob mic de afină murea,
Sângele negru, de balaur ,
Din afină trecând prin dinţi,
Un fulger cu sclipiri de aur,
Din cer lucind ne-a scos din minţi,
Ne-a luminat, pluteam în geamăt
De vegetale, fără gând,
Ca nişte vase vechi de-aramă
Ce se dezgroapă din pământ.

Boris Marian

Astru luminos

Pe sub luna –rună


Pe sub luna veche , pe sub luna nouă,
Urechelniţa străbate, ca un şarpe boa,
Flori prea flămânzite, mimoze-femei,
Mimează, plăpânde, suflete de lei,
Doboară copacii, unii viermănoşi,
Pinul mândru creşte pe ţărmul leton,
Europa poartă patru mâini pe umeri,
Unele cu sânge, altele de îngeri,
Are guler alb el, dirijorul care
S-a spălat mai bine, bagheta subţire,
Din os de copilă, mândră Europă,
Rune fără sens, vine Papa, iartă,
Îl cheamă Clemens, ne benedictează,
Este mai pios, Huss şi Luther latră,
Astru-i luminos.


Boris Marian

Profesorul

Veșnicul profesor

Trecând pe lângă un zid,
O pasăre i-a căzut la picioare,
Profesorul nu a rostit
Cuvinte ce pot să omoare,
Paralel cu zidul s-au dus
Pașii lui de om cumsecade,
Părea un Ulise sedus
De propiile lui Ulisiade,
Părea un Matusalem
Inaintând prin moarte și vremi.

Profesorul nemuritor

A venit pentru mine ceasul cel bun,
Un semnal și-am pornit ca un tren cu cărbuni,
m-așteptați, n-am să vin decât foarte târziu,
v-am iubit și mai cum, dar un timp n-am să fiu,
poate-am luat pentru drum combustibil prea mult,
mă consum în ridicul, zadarnic tumult,
mă doriți ca pe-o flacără blândă veghind
un viitor mulțumit, ochiul meu suferind.

Psalm


De câte ori mi-am renegat ființa,
mi-am revăzut copilăria-n vis,
executat de propriile cuvinte,
sufletul meu zbura în Paradis
Ti-am respectat întotdeauna existența,
Doamne de ce-ai tăcut mereu?
Păcatele mi le privești cu-ngăduință,
Păgânilor le lași un zeu și-un eu
Iar versul Tu mi-l pui să spună
Tot ceea ce trece prin perversă mintea mea,
În timp ce buha nopții îmi șoptește
„Joci pân-la capăt ori nu mai juca”.


Poem pentru Madeleine


S-au golit nopțile toate,
Cufere cu galbeni , sparte,
Se mai văd urmele dinților în pernă,
Craterul viselor, pe scândurile rupte, licheni
Au crescut, șerpi leneși, Madeleine,
Se-nvârt palele, orele, zorii,
Unde ne sunt îndurătorii?
Spuneai să fim buni, dar ce bem
Inainte de moarte, Madeleine?
De privesc în sus, nu se vede
Nici un duh, cine poate, mai crede,
Cine nu, se întoarce cu fața
La perete, în geamăt. Și-ngheață.


Boris Marian

Videoclipuri

Pe pernă trec valuri


Pe pernă trec valuri şi valuri coşmaruri,
In aer grifonii fac tumbe, se strîmbă,
Iar timpul petrece la alte petreceri
Şi nici nu eşti sigur c-alungi pân-la zece.
Prietenii-s umbrele altor prieteni,
Iubitele multe trîiesc doar din rente,
Scrii versuri, un prin cerşetor de atenţii,
In mers te lovesc beţivanii demenţii.
Manechini, manechine, dricuri şi jeepuri,
Viaţa şi moartea în videoclipuri.


Boris Marian

Cântec de decembrie

Cântec de decembrie


Azi m-am gândi la moarte,
A murit domn” peofesor,
Am muşcat dintr-un măr galben,
m-am gândit de uşor este să mori.
Dar mai uşor este să fii laş,
Iar dacă poţi, să te ascunzi
Să nu întrebi cine eşti,
Să nu întrebi, să răspunzi.
M-am gândit că nu există scăpare
Pentru cei care ştiu
Că fiecare zi însemnă
Un mult prea frumos mai târziu.



Boris Marian

Maelstrom

Maelstrom

Mai pluteşte duhul rău prin casă,
Parcă e adusde un v-t rău,
Duhul ei, a fostr cândva frumoasă?
Nu a fost, avea suflet de zmeu.
Dublă-nchipuire, înşelare
Pentru simţuri, vechiul androgin.
Ce trăieşte poate-n fiecare,
Duhul ei se-ascunde în cîmin,
De acolo urlăân miez de noapte,
Se-mpreună cu iadul, nu mai are
Chip, nici nu mai e-arătare.
Astflel, că repet versuri furate-
„Tu, pe veci pierdută, veşnic adorată”.

Boris MARIAN

Cavalerii Mesei Rotunde

Cavalerii Mesei Rotunde

Spre tot ce este îndoielnic,
Sufletul meu, o pasăre rănită,
Se-ndreaptă în bătaia puştii
Gata să tragă, sub privirea aţintită
Sau spre capacana pe care făptaşul
De mult a părăsit-o-n crânguri,
Merg ca un orb şi ocolesc oraşul
In care toţi mărşăluiesc cu stângul.
E cam târziu să schimb eu locul
Sau el să-mi schimbe felul, mă pătrunde
Un dor de cavalerii urvaţi pe soclul
Legendei Meselor nicicând Rotunde.

Boris Marian

All the world

All the world” s a stage


Incerc să mă interpretez pe mine,
După lectura Comediei Divine,
Eu îmi scriu textul, regizorul sunt eu,
Uneori se amestecă şi Dumnezeu,
Dar specatcolul este mereu întrerupt
De exclamaţiile unui surd,
Poate că surzenia lui
Este darul Demiurgului.



Boris Marian

Alienare

Alienare

Fă-mi, Doamne, rogu-te, o lobotomie,
Să uit de retorică, ofer o mie
De biete cuvinte, pentru un rând
Scris doar cu gândul pe-o umbră de vânt.
Din cornul de cerb sună speranţa,
Azi o aud doar în vis. Vezi? Balanţa
Se-nclină spre nebunia cea rece,
Du-mă, o, Doamne, şi mă petrece.

Boris Marian

Madeleine

Poem pentru Madeleine
În amintirea madlenelor mâncate la bufetul spitalului
S-au golit nopţile toate,
Cufere cu galbeni, sparte,
Se mai văd urmele dinţilor
In pernă, craterul viselor,
Pe scândurile rupte, licheni
Au crescut, şerpi leneşi, Madeleine,
Se-nvârt palele, orele, zorii,
Unde ne sunt îndurătorii?
Spuneai să fim buni, dar ce bem
Inainte de moarte, Madeleine?
De privesc în sus, nu se vede
Nici un duh, cine poate , mai crede,
Cine nu, se întoarce cu faţa
La perete, în geamăt. Şi-ngheaţă.
BORIS MARIAN

Ewitt

Poemul Ewitt


Simone de Beauvoir, Jack Keruak, un ac,
Pablo Casals, Alsacia, Als Ob, Che Guevara,
Chiștocul de țigară, Marlene Dietrich,
Misterul lui Dimitri, Truman Capote,
Mașina decapotabilă a lui Al Capone,
Grace Kelly, chiliile din ceruri, Marlon Brando,
Orlando, Arthur Miller, Marylin Monroe, Morgan,
Rockefeller,, Rudolf Nureyev, Lacul Lebedelor,
Nixon, Hrușciov, morcov, cartof, De Gaulle,
John Kennedy, Jacqueline cu spatele gol,
Arlington, direct din avion.

Boris Marian

Mâine

Cântec pentru ziua de mîine


Un pahar se sparge, aminteşte de copilărie,
Peste drum atârnă o eşarfă neagră,
Luminile ard priveghind luna
Sau sufletul unui vecin ce coboară,
Şarpele dormitează în junglă,
Aici umblă şoarecii, şorecarii,
Fumul rău de ţigară îmi umple gura,
Eşarfa de peste drum mă absoarbe,
De când nu mai sunt tânăr, Doamne,
De o noapte sau poate de o mie de ani?
Inţelepciunea nu se apropie, doarme,
N-o treziţi, închideţi bătrânul pian


Boris Marian

Pleiade

Pleiade


Despre Pleiade, draga mea, s-a scris,
Nu te gândi la poetaştrii din Paris,
Îi spunem noi, probabil, mai frumos,
Cloşca de are pui, roi luminos,
De câte ori priveam şi număram,
O sărutare îţi furam şi îţi dădeam,
O sută douăzeci de sărutări,
Până când zorii se trezeau în zări,
Iar Taurul tot nemişcat era,
Pe unde eşti, îţi aminteşti, iubita mea?

Boris Marian

Alte poeme

Veșnicul profesor

Trecând pe lângă un zid,
O pasăre i-a căzut la picioare,
Profesorul nu a rostit
Cuvinte ce pot să omoare,
Paralel cu zidul s-au dus
Pașii lui de om cumsecade,
Părea un Ulise sedus
De propiile lui Ulisiade,
Părea un Matusalem
Inaintând prin moarte și vremi.

Profesorul nemuritor

A venit pentru mine ceasul cel bun,
Un semnal și-am pornit ca un tren cu cărbuni,
m-așteptați, n-am să vin decât foarte târziu,
v-am iubit și mai cum, dar un timp n-am să fiu,
poate-am luat pentru drum combustibil prea mult,
mă consum în ridicul, zadarnic tumult,
mă doriți ca pe-o flacără blândă veghind
un viitor mulțumit, ochiul meu suferind.

Psalm


De câte ori mi-am renegat ființa,
mi-am revăzut copilăria-n vis,
executat de propriile cuvinte,
sufletul meu zbura în Paradis
Ti-am respectat întotdeauna existența,
Doamne de ce-ai tăcut mereu?
Păcatele mi le privești cu-ngăduință,
Păgânilor le lași un zeu și-un eu
Iar versul Tu mi-l pui să spună
Tot ceea ce trece prin perversă mintea mea,
În timp ce buha nopții îmi șoptește
„Joci pân-la capăt ori nu mai juca”.


Poem pentru Madeleine


S-au golit nopțile toate,
Cufere cu galbeni , sparte,
Se mai văd urmele dinților în pernă,
Craterul viselor, pe scândurile rupte, licheni
Au crescut, șerpi leneși, Madeleine,
Se-nvârt palele, orele, zorii,
Unde ne sunt îndurătorii?
Spuneai să fim buni, dar ce bem
Inainte de moarte, Madeleine?
De privesc în sus, nu se vede
Nici un duh, cine poate, mai crede,
Cine nu, se întoarce cu fața
La perete, în geamăt. Și-ngheață.


Boris Marian

Voi, cimitire

Voi, cimitire

Eu printre pietre mă preumblu,
De ce păstrați sub soare-un aer sumbru?
Oamenii vă vizitează fără teamă,
Căci niciodată străbunul n-o să geamă,
Iar eu aud un glas, mai multe, mii,
Voi, cimitire, niciodată nu voi fi
Ascuns sub piatra grea de titluri mari,
Eu voi alege cerul –cenușar,
Voi căuta în aștri albi-arzând
Lăcașul pentru sufletul-cuvânt.

Boris Marian

Israel

Israel

In Israel s-au mutat bunicii, nepoții,
Rădăuții, Adjudul, plânsetul roții,
Piatra Neamț, Botoșanii, petuni și molizi
Zmeurp, mure, fagii candizi,
Tălăngile vacilor, caimacul cel gros,
Câini ciobănești, mărfare cu țipăt spăimos,
Țigări de cincizeci de bani pachetul,
Anii de după război, alfabetul,
Acolo, în Israel miroase a portocale,
A cedru, a jasmin și migdale,
Acolo este un colț de stradă,
O umbră șoptind, o dovadă
Că bunicii uciși odinioară
Își poată sufletul pur ca o floare.

Boris Marian

Curcubeu nou

Curcubeu nou

Curcubeu este tot ce privim fericiţi,
Cenuşiul – culoarea morţii, meniţi
Suntem morţii, dar nu renunţăm,
Precum iarba, copacii, Dumnezeule, dă-mi
Puterea de a nu fi nicicând disperat,
Să simt că sunt liber, mereu ne-mpăcat
Cu cei care vor să gândesc ca şi ei,
Din noi, curcubeule, culorile iei.


Boris Marian

Rupestră

Rupestră

Iei prea în serios problemele,
Îmi spune profesorul, genele
Sunt mai importante, fii sobru
Cum sunt surdul şi orbul,
Rămâi în urmă, ascultă
Cum trec cuvintele ca nişte vulturi,
Cum trece iubirea liberă în cuvinte,
Rămâi în urmă şi priveşte –nainte,
Ia seama la sunetele muzicale
Împreunate-n corale,
Doamne, ce durere străbate
Trupul acestei lumi deşelate,
Vorbeam la telefon de o oră,
În pâlnie se aciuise o gânganie carnivoră,
Care ne rodea încet creierii, amintirea,
Semănam cu picturile de la Altamira.

Boris Marian

La umbra azaleei

La umbra azaleei

La umbra azaleei ce ne împurpura
Arcadele verandei, la nori priveam, ne lua
Un dor peste oceane, sprfe munţii nalţi, Caucaz,
Tam-tamul însoţeşte ciudatul nostru dans,
Cu aburii din trestii urcam, din Nilul cald
Eram noi, oare, pruncii porniţi către alt vad?
Zburau spre văi largi vulturice prevestesc oroi,
La umbra azaleei, în visul unei flori.

BORIS MARIAN

Cântec de iubire

Cântec de iubire



Am mângâiat părul străinei,
Ştiam, nimic nu-mi aparţine
În afara acestor degete, acestui poem
Şi a toamnei roşii din care bem.
Păsările au trecut ca nişte gloanţe,
Au perforat o bandă-ngustă de romanţe,
Numai părul iubitei mele necunoscute
Imi stă în palmă, ca un stol de păsări mute.
Cine a venit cu doru-acesta-ntre fiinţe?
Răspunde-mi tu, Exupery, răspunde-mi, prinţe,
S-a spart în cioburi cerul, în lumini, pământul
Şi umblă-n trupul meu, alt trup, vânându-l.


BORIS MARIAN

Andromeda

Iubirea pentru Andromeda

Citeam cândva o pevestire
Despre o galactică iubire
In nebuloasa Andromedă
Eram elev, erai elevă,
Priveam cum strălucea intens,
Cu ce viteză, un nonsens
Să se unească oare ea
Cu lumea noastră, bună, rea?
O dragoste ce s-o-mplini
Peste-un miliard de ani, mai ştii?

BORIS MARIAN

Auto-da-fe

Cuvânt despre auto-da-fe

De la margine se vede mai bine,
Spuse profesorul,
Când eşti la mijloc, te vezi doar pe tine,
Spuse profesorul,
Intr-adevăr el era la marginea amfiteatrului,
La catedră,
Dar privit din afară părea că se aflî în centru,
Dar privit din afară părea că e Pentru
Autodisecţie, autodidacticticism, auto-de-fe,
Profesorul ne vorbea, dar părea că nu e.

BORIS MARIAN

Cerc

CERC


Plăcerea gâștii de a jumuli un om,
Crimele făptuite în somn
Spriala nopții desfășurată de soare
Lumea este o scrumbie atârnată de o sfoară,
Cică niște cronicari ar fi spus
Că absurdul de mult a apus,
Dar, veseli cronicari, triști cronicari,
Dumnezeu este un mare circar,
Totul se învârtește-ntr-un cerc,
Din Johannesburg până-n Koenigsberg.

Boris Marian

Poetul spunea

In memoriam Constantin Virgil Bănescu

Poetul spunea, ce spunea el?
Azi noapte el s-a dus să se plimbe
Prin Calea Lactee,
Ești prea tânăr, i-am spus,
El a murmurat ceva, o formulă,
Nu știam că era cabalist,
E drept că ultimul timp purta pe cap mereu
O pălărie și repeta că ziua morții este și ea o zi.
Dar ziua nașterii? Nu mi-a răspuns,
A fugit de la locul faptei,
Pentru prima oară l-am zărit zâmbind,
Un zâmbet frumos, luminos,
Apoi m-am trezit cu o hârtie mototolită în mână,
Era tot ce rămăsese din el,
A râs, dar eu nu-l mai auzeam,
Mă acoperise o lacrimă.
Boris Marian
13 august 2009

Anestezie

Haosul e ordinea maximă, dragostea-i Deus ex machina, doar adevărul se plimbă cu o minciună sub limbă, arta e drogul prin care omul se simte mai mare, unde începe clonarea? Lasă, amice-ntrebarea jos, la portar, nu e locul să pui întrebări, tu fă jocul celor ce sunt cu biştarii, drumul vieţii e oare prea încurcat, pune capăt, are sicriul şi lacăt, să nu poţi ieşi de acolo, vorbeşte cu Marco Polo, cu Sancho Panza, la cină poţi vorbi în latină, drumul e plin de iluzii, ca un trup de contuzii după o bătălie de care nimeni nu ştie, oiştea şi cu Pendulul nu le găseşti, Honolulul este ce este, ca visul , nu ai să fii tu Trimisul, nu ai faţă de Christ, oarecum eşti proscris, dar viaţa aceea, de-apoi ne va găsi pe-amândoi, aste e poezia, lacrima, anestezia.

Rada

Departe


Departe este Rada,
Departe, în Apus,
Ea inima mea slabă
Din pieptul slab mi-a smuls,
Ea s-a jucat, ah, jocul,
Ce crud a fost, murind,
Eu am să spun chiar totul
Ce pot, eu intreprind,
Că am iubit-o dulce,
Apoi am fost sedus
De o fiică de arhiduce
Din ambientul rus,
Apoi, mereu cu alta,
Astfel ajuns-am azi
Când Rada nu e Rada,
Adânc eu dorm sub brazi.
Boris Marian
,

Galileu

Calea Lactee

Laptele galactic pare-n sens socratic
Un fel de cucută pentru o lume mută
Cale pentru Robi
Lapte pentru orbi
Stele mii, micele,
Lacrimile mele

Sateliţii galileeni

Galileu, o, Galileu,
Nu ţi-a fost uşor, nici greu,
Să găseşti departe-n cer
Lunile lui Jupiter
Una-i Io, vită-n spume,
Fugărită-n altă lume,
Alta-i Europa noastră,
Nici deşteaptă, nici prea proastă,
Iar Callisto cea frumoasă,
Ca ursoaică e cam grasă,
Numai Ganimed vicleanul,
Rotunjel e băietanul,
Il serveşte sus, în cer,
Cu vin bun pe Jupiter,
Galileu ar bea un strop,
Dar nu-l vede-n telescop.

Ocultaţie

Nu este vorba de forţe oculte
De care nu mai stă nimeni s-asculte,
E vorba că şi Luna uneori
Poate ascunde-n spate doi-trei sori.


Galileo Galilei

Te aud murmurând
De ani patru sute
Eppur si muove
Dar cine te-aude?
Nici astăzi stupizii
Nu simt mişcarea
Se crede prostia
Nemuritoare
In centrul stelar
Care nici nu există
Mereu se iţeşte
Obscură şi tristă
Mediocritatea,
Mereu ca o cobe,
Iar eu te citez,
Eppur si muove.

BORIS MARIAN

balada lupului

Balada lupului
In memoriam Paul Celan și Florin Mugur

Spune, ce bei lupule?
Lapte negru, omule.
Spune, ce bei, focule?
Șoaptă, geamăt, omule.
Spune ce bei, ștreangule?
Doar tăcere, omule.
Spune, ce bei, glonțule?
Sânge, spaimă, omule.
Sete mare e-n lumea asta,
Secetă mare în viața noastră,
Atunci, de ce ne mai naștem?
Hai să murim de Paște.
Dar cine să dea răspunsul , oameni buni,
Lupului, focului, ștreangului, glonțului?
Că Dumnezeu, pe unde este,
Tace și țese o altă poveste.

Boris Marian

Babi Yar

Babi Iar

E.Evtușenko

La Babi Iar – uriaș mormânt, nu-i monument,
Un șanț adânc, mi-e teamă, eu păstrez mereu
Memoria poporului evreu.
Mă văd în anticul Egipt, sunt azi pe cruce răstignit,
Urme de cuie-n palme port, m-au răstignit,
Dar nu sunt mort.
Imi pare că sunt Dreyfus, iar mă judecă mari demnitari,
La ocnă mă trimit ei, vor să fiu „evreul trădător”.
Sunt izgonit și calomniat, în timp ce ei la bal mascat,
La Petersburg ori la Bruxelles râdeau–”Evreul, el”,
Sunt iar copil la Bialistok, văd sânge, nu este un joc,
Bețivii urlă, ura lor din rânjete devine omor,
Ei mă lovesc cu cizma grea, de ei zadarnic m-aș ruga,
Ei strigă – ”Pe jidani să-i bați , salvează Rusia”. Turbați.
O, ruși, poporul meu, te știu, că iubitor ești, îți sunt fiu,
Dar numele ți l-au mânjit acele bestii rău duhnind.
Ce blândă-i stepa-n zorii roși, unde se nasc cei ticăloși?
Ei strigă toți în cor – ucid pentru popor.?
Imi pare că sunt Anne Frank, firavă ca-n april un ram,
Iubirea mea abia e-n prag, iubitului șoptind cu drag,
Noi n-avem dreptul de-a privi nici frunza cum va răsări,
Noi simțăminte avem, uitând că-n pod ne-ascundem, până când?
Auzi tu pașii ? Nu te temi? E primăvarăprimâvara, eu te chem,
In brațe-mi vino, mă săruți? Dar ușa-i spartă. Toți –pierduți.
La Babi Iar doar ierburi sunt, copacii tremură mărunt,
Ne spun ce-a fost, țipăt adânc, eu îl aud, nu pot să plâng,
Dar simt cum pletele-mi albesc, sunt numai strigăt, mă-ngrozesc,
Deasupra zecilor de mii de trupuri, mai sunt oameni vii,
Eu sunt copilul împușcat, eu nu mai pot uita, nălțat
Să fie imnul pentru cei salvați, sunt toți evrei.
N-am sânge evreiesc, dar știți, evreu sunt pentru antisemiți,
De aceea sunt cu totul rus, atât mai am de spus.

Traducere liberă – Boris Marian

Adesea

Adesea


Adesea, printre ore solitare,
Când Soledad plutea în văi stelare,
Tăcerea-și scutura hermina,
Iar Herr Professor ne preda latina.
Mă pomeneam vorbind fără cuvinte,
Cum nu mi se-ntâmpla-nainte,
Mă întrebam ce este nebunia,
Pe care continent e România.
Si ascultam balada lui Manole,
Departe de sofisme și de mode,
Miorița, Alimoș și Gruia
și Porumbescu, |Minunescu, Traian Vuia,
iar continentul căpăta contur,
Pământ diform sub cerul de azur.


P:S: Minunescu era, în epocă, o referire la Eminescu, a nu se confunda cu Minulescu, cum ar crede unii puși pe corecturi.

Adolescentul

Ziua-i masivă, albă și rece
Ca un colegiu pentru colege,
Numai iubita, doar ea se zărește
Intr-o oglindă ca ochiul de pește
Trece cu trenul omul cu trenciul
Luat pe-o hârtie de treisprezece,
Numai iubita în nouri se scaldă,
Ziua-i masivă, rece și albă,
Numai iubita , subțire și naltă
Este. Iar eu sunt în lumea cealaltă.

Boris Marian

De iubire

De iubire


Stăm, iubito, foarte aproape,
Ne privim în ochi, vedem
Intr-un clar rece, de ape
Ce vom fi și ce suntem.
Fericiți poate că suntem,
Astfel noi nu vom mai fi,
Mă întrebi, clipind din pleoape,
„Tu de unde poți să știi?”
Știu, iubito, am o vârstă
Cam de șapte mii de ani,
De iubirea noastră, frustă
Scrie-n oricare roman,
Tragedii cu Juliette
Sau cu Dalila, Samson,
Dar iubita nu mă crede,
Și îmi spune – „ Nu ești om”.

Boris Marian

Balada lupului

Balada lupului
In memoriam Paul Celan și Florin Mugur

Spune, ce bei lupule?
Lapte negru, omule.
Spune, ce bei, focule?
Șoaptă, geamăt, omule.
Spune ce bei, ștreangule?
Doar tăcere, omule.
Spune, ce bei, glonțule?
Sânge, spaimă, omule.
Sete mare e-n lumea asta,
Secetă mare în viața noastră,
Atunci, de ce ne mai naștem?
Hai să murim de Paște.
Dar cine să dea răspunsul , oameni buni,
Lupului, focului, ștreangului, glonțului?
Că Dumnezeu, pe unde este,
Tace și țese o altă poveste.

Boris Marian

Țară fără margini

Țară fără margini


Țară fără margini, margini fără zări,
Trăim în paragină, mondializări
Ni se-oferă, scuturi, gripe, marfă,bani,
Soarele, același, mai puțini țărani,
Ciorile anunță vreme de pomeni,
Pentru noi sicrie nu mai este lemn,
Tot mai mari avioane, blocuri de oțel,
S-a schimbat și Domnul, nu mai este El,
Fiecare crede că este al său,
Țară fără margini, secol bun sau rău?

Boris Marian

Madona

Madona din strada Mona

Madona trece prin balta rece
Si regimentul - la ora zece,
Madona zice, ei, bărbăței,
De ce sunteți prea cuminței,
Iar regimentul rău se roșește,
Chiar colonelului mustața-i crește,
Madona râde, soldatul plânge,
Bocancul stâng prea tare-l strânge,
Cântă Madona pe strada Mona,
Despre Belial , Baal și Mamona,
Din regiment n-a rămas unul,
Neroditor stă-n baltă tunul.

Boris Marian

Moise

Eu ruguri n-am aprins



Eu ruguri n-am aprins,
Am ars pe rug,
Eu lumânări n-am pus
La căpătâiul unui ev defunct,
Eram o trestie,
Iar frumusețea-n jur
Cu nuferii plutea
Și pruncul Moise
Era în apropierea mea, era.


Boris Marian

Joshua

Joshua Pe drumuri, credincioșii
Pornesc spre Dumnezeu,
Lovesc pământu-n cârje,
Sunt din pământ și eu,
Lovesc parcă în mine,
Iar clopotele, sus,
Vorbesc cu voce joasă
De mine, de Isus,
Eu sunt evreul Joshua,
M-ați înălțat, crezând
Că eu vă dau iertarea,
Dar nu eu sunt Cuvânt,
Sunt ca și voi, priviți-L
Pe Domnul mustrător,
Cereți la El iertarea
Trădând de atâtea ori.
Boris Marian

Cimitire

Voi, cimitire

Voi, cimitire, printre pietre mă preumblu,
De ce păstrați sub soare-un aer sumbru?
Oameni vii vă vizitează fără teamă,
Căci niciodată străbunicul n-o să geamă,
Iar eu aud un glas, mai multe, mii,
Voi, cimitire, niciodată nu voi fi
Ascuns sub piatra grea de titluri mari,
Eu voi alege cerul –cenușar,
Voi căuta în aștri roși-arzând
Lăcașul pentru sufletul-cuvânt.

Boris Marian

Sinagoga

Sinagoga


Lovită de vremuri, cu vechi amintiri,
Ea stă în picioare, pieiră oștiri,
Ea stă în picioare, cu Tablele ei,
Tablele Legii pentru evrei,
La fel pentru lumea din jur, peste mări,
De intri, tavanul albastrei mirări
Cu stele, tăcerea te-nvăluie blând,
Evreii plecară, lăcașul- Cuvânt
Ce stă în picioare la vremuri de foc,
Evreii plecară, dar ea stă pe loc,
Grăiește-ntr-o limbă ce are-nțeles,
Baruh Ata , Adonai, veșnic crez,
Shema Israel, Am Israel Hai,
Rămâi ca-n vechime, vei fi cum erai.


Boris Marian

Scrisoare mamei

Scrisoare mamei de Serghei Esenin
Tu trăiești, bătrâna mea măicuță,
Mai trăiesc și eu și mâna ți-o sărut,
Fie ca lumina serii, blândă
Să cuprindă casa ta de lut.
Mi s-a spus că tu, de supărare
Si de dorul meu abia mai mergi
Că adesea ieși la drum, în zare
Tu mă cauți, în cojocul tău cel vechi
Iar în pragul serii ai coșmaruri,
Ți se pare că mă vezi ucis
Că-ntr-o ceartă fără de-o pricină
Cineva cuțitul mi l-a-nfipt.
Liniștește-te, iubita mea măicuță,
Este-nchipuirea ta, nu sunt
Stâlpul crâșmei, n-am să mor, vezi bine
Chipul tău să nu-l mai fi văzut.
Sunt la fel de tandru ca-nainte
Si visez mereu același vis,
Să mă-ntorc din plin vârtejul vieții
In căsuța noastră din chirpici.
Eu mă voi întoarce-n primăvară
Când copacii vor da floare, măru-nalt
Insă tu să nu mă scoli ca altă dată
Mi-amintesc de așternutul cald.
Nu trezi în mine tot ce doarme,
Nu trezi nici visele ce-au fost,
Am pierdut prea multe dintr-o dată,
Nu mai știu ce are, n-are rost.
Nu mă învăța ce-i rugăciunea,
Nu mă mai întorc la tot ce-i vechi,
Numai tu mi-ești sprijin și speranță,
Numai tu, lumina din povești.
Lasă teama, grijile, ai pace,
Iar de mine să nu-ți fie dor,
Nu ieși la drum, căutând în zare,
In cojocul vechi. Eu n-am să mor.

Traducere liberă – Boris Marian

Maelstrom

Maelstrom


Mai plutește duhul rău prin casă,
Parcă e adus de un vânt rău,
Duhul ei, a fost cândva frumoasă?
Nu a fost, avea suflet de zmeu.
Dublă-nchipuire, înșelare
Pentru simțuri, vechiul androgin
Ce trăiește poate-n fiecare,
Duhul ei se-ascunde în cămin,
De acolo urlă-n miez de noapte,
Se-mpreună cu un diavol, se desparte
Și m-amenință cu iadul, nu mai are
Chip, ea este doar o arătare.
Astfel, repet versuri furate –
„ Pe veci pierduto,veșnic adorato”.


Boris Marian

Rămâi

Rămâi


Rămâi acolo, unde ești,
Își spun toți proștii lumii,
Dar tu ești altfel, tu dorești
Ce au visat și hunii,
Tezaurul din Roma sau
Comoara de sub Rinul
Ce trece leneș, o știau
Stejarul și arinul,
Nu le-au găsit, doar inima
Îți dăruiește plinul,
Nu-i asculta pe sedentari,
Pe lași, pe toți netoții,
Altfel rămâneți funcționari,
Din urmă vin nepoții.

BORIS MARIAN

Mă duc

Mă duc fără să văd cu ochii


Mă duc fără să văd cu ochii
Și umblu fără încălțări,
Îmbracă toamna roșii rochii,
Un deal tăcut, fără cărări,
De zile, nopți umblu, sunt singur,
Nici lupi, nici urși, nici câini, doar cuci
Care îmi spun aproape sigur
Că voi trăi . „ Dar unde duci
Această grea povară, viața?”,
Mă-ntreabă Domnul uneori,
Nici El nu știe, nu-i știu fața,
De aceea nici nu pot să mor.

Boris Marian

Știi tu ce-i un poem?

Știi tu ce-i un poem?


Știi tu ce-i un poem?
Nu-ți pot răspunde,
El nu e nicăieri, niciunde,
E mai puțin de oricare din griji,
Nu-i nimeni s-aibă-n cap un vers,
O schijă, da, chiar o sudalmă,
Dar ce e poezia? Mai bine-mi tragi o palmă.
Ajungi vestit pe stradă, în cartier.
Poemul nu e nicăieri.
Celebritate, bani, femei, ai tot ce vrei,
Dar să nu scrii ceva mai cu temei,
De aceea eu nici nu-nțeleg
Cum te socoți un om întreg.

Boris Marian

Margine frumoasă de oraș

Margine frumoasă de oraș


Margine frumoasă de oraș,
Cum m-aș pierde printre arbori, tufe nalte,
E o margine în care orice laș
Redevine un erou, să nu se scalde
Bietul om fără de casă, fără rude?
Se aruncă-n valul moale și cam galben,
Sălciile se-nclină, nu-l aude
Nici crăpceanul liniștit, de baltă,
Nu-l privesc nici norii, doar o fată
Tremurând zbuchește către casă.


Boris Marian

Adormiră stelele

Adormiră stelele

Adormiră stelele de aur,
Tremură sub ele râul lent,
Adormi lumina , muge-un taur
Undeva-n Extremul Orient .
Tremură mestecenii sub lună,
Precum inima iubitelor în somn,
Roua se coboară, lung răsună
Printre norii rari un avion.
Au șoptit urzicile sub garduri,
Sapele se odihnesc în curți,
In comună nimeni n-are carduri,
Umblă îngerii prin lume, goi, desculți.

Boris Marian

Clopote

Clopot


Clopotul, departe , a trezit câmpia,
Soarele-i trimite, generos, lumina,
Pare că din ceruri se pogoară zvonul,
Dumnezeu încearcă să-și găsească tonul,
Ne vorbește-n șoaptă sau neauzit,
E distant ca Luna, astru alb-placid,
Numai râul știe ce este-n mișcare,
Că viața nu e veșnică, ne pare
Rău că ea aleargă înspre oceane,
Clopoite ce nu știu ziua, luna, anul.

Boris Marian

S-a schimbat

S-a schimbat natura omului


S-a schimbat natura omului, vezi bine,
Au murit și păsări și albine,
Ne mai consolăm cu o șuetă,
Unde sunt și Faust, Margareta?
Zac în noi puteri nebănuite,
Ele-ncet se fac doar șoapte otrăvite,
Nu vă admirați, iubiții mei,
Nu suntem eroi , nici semizei,
Uneori copii, copiii înjură,
Vorba lor lovește și e dură,
Pari intoxicați, sunt mame, tați,
Noi ne strecurăm, ne ducem greul,
Poezia s-a-ngropat la Bellu.

Boris Marian

Mesteceni

Mesteceni

Albi ne sunt mestecenii,
Trecem gânditori,
Iernile și verile
Fără de cocori,
Numai cucuvaia
Cântă nu știu ce,
Ne îngroapă dragostea
Imitând-ne,
Tremură mestecenii,
Liniște de mort,
Ard pe ceruri stelele,
Un gigantic cort,
Zorii mai întârzie,
Noi am dispărut,
Ard în alb mestecenii,
Ne-am iubit de mult.

Boris Marian

Mi se pare uneori

Mi se pare

Mi se pare uneori
Că viața-mi este străjuită
De necazuri grele, de orori,
Alteori îmi pare fericită,
Mi se pare, dar mă-nșel mereu
Că tristețea mi-este soră bună,
Uneori vorbesc cu Dumnezeu,
Alteori eu aș urla la lună,
Uneori furtunile mă dor,
Alteori mă bucură, nebune,
Iar în liniște aud, încet, cum mor
Galbeni mușeței și mătrăgune.

Boris Marian

Prieteni

Prieteni

O femeie singură este ca o torpilă,
Ea trebuie măritată degrabă și fără milă,
Căsniciile se clatină singure, iar la furtună
Adeseori cad cioburi de lună,
De aceea propun să se reintroducă
Poligamia și statul pe coji de nucă,
Bărbații să-ți vadă de treabă,
Iar femeia
Să se prefacă în capra Amaltheea,
Poeții umblă pe unde or voi ei,
Acesta este viitorul al doilea,
Prietenii mei.


Boris Marian

Noapte densă

Noapte densă

Noapte densă, lungă, parcă
Nu se termină nimic,
Râul curge fără barcă,
Fierbe-n minte un ibric,
Un copac, o lumânare
Crește-n mijlocul tăcut
Al celulei, cine moare,
Nu mai are de pierdut,
Si visează câmp de roșu
Mac, lalea, sânge de om,
Va muri iubind, reproșul
Va șopti în ram de pom.

Boris Marian

Scrisoare mamei

Scrisoare mamei
de Serghei Esenin
Tu trăiești, bătrâna mea măicuță,
Mai trăiesc și eu și mâna ți-o sărut,
Fie ca lumina serii, blândă
Să cuprindă casa ta de lut.
Mi s-a spus că tu, de supărare
Si de dorul meu abia mai mergi
Că adesea ieși la drum, în zare
Tu mă cauți, în cojocul tău cel vechi
Iar în pragul serii ai coșmaruri,
Ți se pare că mă vezi ucis
Că-ntr-o ceartă fără de-o pricină
Cineva cuțitul mi l-a-nfipt.
Liniștește-te, iubita mea măicuță,
Este-nchipuirea ta, nu sunt
Stâlpul crâșmei, n-am să mor, vezi bine
Chipul tău să nu-l mai fi văzut.
Sunt la fel de tandru ca-nainte
Si visez mereu același vis,
Să mă-ntorc din plin vârtejul vieții
In căsuța noastră din chirpici.
Eu mă voi întoarce-n primăvară
Când copacii vor da floare, măru-nalt
Insă tu să nu mă scoli ca altă dată
Mi-amintesc de așternutul cald.
Nu trezi în mine tot ce doarme,
Nu trezi nici visele ce-au fost,
Am pierdut prea multe dintr-o dată,
Nu mai știu ce are, n-are rost.
Nu mă învăța ce-i rugăciunea,
Nu mă mai întorc la tot ce-i vechi,
Numai tu mi-ești sprijin și speranță,
Numai tu, lumina din povești.
Lasă teama, grijile, ai pace,
Iar de mine să nu-ți fie dor,
Nu ieși la drum, căutând în zare,
In cojocul vechi. Eu n-am să mor.

Traducere liberă – Boris Marian

Măști

In ce privește omul, nu-mi fac nici o iluzie, prefer din tot ce face, o ceașcă de infuzie, martiri și sfinți coboară din ceruri să ne vadă, suntem noi, oare, demoni sau pur și simplu oameni? Stăpânul, căpcăunul sunt măști diavolești, prietene Mefisto, urca-vom în calești.

Mușețelul de pădure

Mușețelul de pădure

Mușețelul de pădure, coronițe-n păr
Râul curge, anii zboară, cad comete-n zări,
Curcubeul după ploaie cheamă bucurii,
Niciodată, spun iubirii, n-om mai fi copii,
S-a pierdut în iarba naltă coronița ta,
Niciodată, niciodată nu vei fi a mea,
Râde valul, unda-i rece, umbra crește-n zări,
Veșnicia bate ritmic, de departe-n mări.

Boris Marian

Voi, cimitire

Voi, cimitire

Voi, cimitire, printre pietre mă preumblu,
De ce păstrați sub soare-un aer sumbru?
Oameni vii vă vizitează fără teamă,
Căci niciodată străbunicul n-o să geamă,
Iar eu aud un glas, mai multe, mii,
Voi, cimitire, niciodată nu voi fi
Ascuns sub piatra grea de titluri mari,
Eu voi alege cerul –cenușar,
Voi căuta în aștri roși-arzând
Lăcașul pentru sufletul-cuvânt.

Boris Marian

Sinagoga

Sinagoga


Lovită de vremuri, cu vechi amintiri,
Ea stă în picioare, pieiră oștiri,
Ea stă în picioare, cu Tablele ei,
Tablele Legii pentru evrei,
La fel pentru lumea din jur, peste mări,
De intri, tavanul albastrei mirări
Cu stele, tăcerea te-nvăluie blând,
Evreii plecară, lăcașul- Cuvânt
Ce stă în picioare la vremuri de foc,
Evreii plecară, dar ea stă pe loc,
Grăiește-ntr-o limbă ce are-nțeles,
Baruh Ata , Adonai, veșnic crez,
Shema Israel, Am Israel Hai,
Rămâi ca-n vechime, vei fi cum erai.


Boris Marian

Eu strâng din dinți

Eu strâng din dinți


Eu strâng din dinți
Și-mi ies din minți
Artiste și reviste
Care de care mai triste
Iubirea se duce pe ape
Eu pot, tu poți, el nu poate
Să înțeleagă viața
De are un sens, numai piața
Domină omul și domul
Conserve rodesc chiar în Pomul
Vieții, iar tot ce-i cultură
Dispare sub arătură,
Zăresc o mână, sub humă
Scriitorii stau împreună
Si fac un congres despre Carte
Si rolul ce-l joacă pe Marte.

Boris Marian

O toamnă fericită

O toamnă fericită

Îți amintești de Yves Montand
Cum au trecut atâția ani?
Imi amintesc, îmi spune toamna
Frunzele galbene ca Doamna
In rochii galbene și roșii
Am fost copii, babele, moșii
Trec liniștiți pe lângă noi
Aud un cântec, suntem goi
Pe dinăuntru, ca o mare
Ce se transformă la vărsare
In Oceanul Infinit
Un cântec ce ne-a despărțit
Și urma pașilor s-a șters
Pe plaja tristă ca un vers.
Boris Marian

Conjuncții

Ne aflăm pe aceeași longitudine

Ne aflăm pe aceeași longitudine
Beatrix, beatitudine,
Dar nici aștrii nu se lasă de conjuncții
Ca ideile sub osul frunții
„Dați-mi un exemplu”, zice omul
Ce-ntre Soare și Pământ plantează Pomul
Pomul Vieții, al Cunoașterii pe care
I-am acoperit cu grea uitare.



Boris Marian

Au trecut calicii lumii

Au trecut calicii lumii


Au trecut calicii lumii
Au băut din ape verzi
Crucile se-apleacă-ndrumuri
N-avem filosofi prea treji
Poezia moare prin orașe
Proza crește ca o junglă rea
Muzica bubuitor ne paște
Doar calicii știu ce-nsemnă o stea
Mila se împarte doar pe conturi
Toți sunt inimoși la un pahar
Nici blondinele nu sunt și n-au fost blonde
Trec calicii lumii cu pas rar.


Boris Marian

Nalbă

A căzut zăpada din cireși


A căzut zăpada din cireși
Din mălini și meri
Țanțoși trec rățoi și ciori,
Oameni, nicăieri
Iarba tremură sub vânt
Se scurge rășina
Triluri fără de cuvânt
Însoțesc lumina
Eu mă văd închipuind
Cum eram de-o șchioapă
Obosit, apoi dormind,
Fermecat de-o nalbă.

Boris Marian

La vârsta târzie

La vârsta târzie


La vârsta tîrzie aștept ceva,
Uit de ocazii pierdute
Prostiile toate, uitate sau ba
Trec în cronici de curte
Oricâte confuzii, păstrez fără greș
Iubirile cele mai rare
Eu sunt printre cei fericiți și aleși
Să poată-nțelege o floare,
Eu știu să privesc în sufletul ei,
Femeia nu are pluralul femei.

Boris Marian

Ceața dinspre dealuri

Ceața dinspre dealuri


Ceața dinspre dealuri
Maiestuos se lasă
O primește mâlul
Aplaudă carasul
Stau în barcă singur
Îmi prind țigara
De departe un bivol
Muge-a disperare
Liniștea pe baltă
Nu e pământească
Pasărea din altă
Lume zboară-n transă
Mă gândesc la tine
Se stinge ţigara
Soarele începe
Ziua-ncet s-o are.

Boris Marian

Peste lac

Peste lac vin zorii


Peste lac vin zorii
Graurii tac mâlc
Cântă-n cer cocorii
Viermii saltă-n mâl,
Te aștept de –azi noapte
Freamătă plopi, duzi,
Ai să vii sau poate
Ingerii sunt surzi
Nu mai știu nici veacul
Când te-am sărutat
Se retrage racul
Sub malul uscat.


Boris Marian

Unde sunt

Unde sunt ...


Maria Magdalena, Nadejda, Ody, Olga
Zăpezi pe care-n spate le duce-alene Volga
E timpul care schimbă iubirea-n ură grea
Sau ura în uitare, ca zațul din cafea,
Spre voi mă-ntorc adesea, înlăcrimat pe-ascuns,
Eram flăcău cu puful în barbă, păr netuns
Mi se părea că lumea e-o nuntă din povești
Că voi sunteți mirese sau doar făpturi cerești
V-am dăruit sărutul și îmi era de-ajuns,
Eram flăcău cu puful în barbă, păr netuns,
Azi nici un semn nu poate să-nvie tot ce-a fost,
Nici Volga, nici zăpada curată nu au fost.

Boris Marian

Veninul

Veninul

Un om cu venin are doar fiere
Care se cere sau nu se cere
Omul este o viperă, poate,
Sau un bolnav de „foncțietate”,
Ce face el cu veninul? Se-ntreabă
Iubita care-l ucide în grabă.
Scoate veninul, îl vinde en gros
Toată povestea e foarte maro,
Cine-nțelege, nu este de față
De la albină omul învață.


Boris Marian

te duceai

Te duceai

Te duceai cu caii la pădure
Scorburile umede și mure
Te întîmpinau, eram acolo,
Te priveam, gândind că sunt Apollo,
Mă gândeam să-ți fur numai sărutul,
Caii, în copite, călcau lutul
Au trecut decenii, spune multe
Cimitirul, vântul stă s-asculte.


Cândva credeam


Caândva credeam că poeții
Sunte fericiții acestui pământ, apoi am aflat că fericirea se desparte—n silabe ca orice cuvânt, la început scrii versuri triste, cu timpul simți nevoia să preiei schimbul celor care au murit cu surâsul pe buze, poate de aceea poeții, ca și nebunii se cred călăuze.

Când nu mai am puterea să mă tem

Când nu mai am puterea să mă tem, încep să scriu o strofă, un poem, o pasăre-n cătarea puștii crede că va zbura în sudul cald și verde, fără să știe că e comică, mai bine ar mai cânta o dată pentru mine, din veșniciile severe ce m-apasă mă smulg pierzându-mi trupul, blândă casă.


Priveam covorul cu pătrate concentrice, papagal refăcut după canoane estetice, ascultam geamătul mobilei retrăindu-și căderea și-un bâzâit în amiază mîsurând încăperea, trebuia să dorm după asprele legi ale creșterii, să dorm, în loc să urc pe schelă cu meșterii..

Arie

Arie

Stimate maur, stimate Othello,
Ascultă aria lui Leporello,
Unul iubește, altul ucide,
Unul ne minte, altul decide,
Timpul face dreptate cu carul,
Unii cu laurii, alții cu parul,
Fiindcă dreptatea e boală curată,
Crede în Arya și Aryavartha,
Scrisul e zilnic, nevoia e mică,
Tone de cărți pentru o bunică,
E lumea , poete, pe care-o visai,
Ca o fântână din Bahciserai.

Autostop

Tu iubești autobuzul,
Eu iubesc blues-ul,
Ea își iubește bluza,
Harbuzu-și iubește harbuza,
„ Nu tulburați procesul”,
Strigă grefierul, „stressul
Nu ajută jurații,
Cel puțin, înjurați-i”.
Orice tezaur are
Un dinozaur care
Orice ar face, pare
Mic, privit dinspre zare.
Nu faceți autostopul,
Nu vă iubiți microbul.

Boris Marian

Adesea

Adesea


Adesea, printre ore solitare,
Când Soledad plutea în văi stelare,
Tăcerea-și scutura hermina,
Iar Herr Professor ne preda latina.
Mă pomeneam vorbind fără cuvinte,
Cum nu mi se-ntâmpla-nainte,
Mă întrebam ce este nebunia,
Pe care continent e România.
Si ascultam balada lui Manole,
Departe de sofisme și de mode,
Miorița, Alimoș și Gruia
și Porumbescu, Minunescu, Traian Vuia,
iar continentul căpăta contur,
Pământ diform sub cerul de azur.


P:S: Minunescu era, în epocă, o referire la Eminescu, a nu se confunda cu Minulescu, cum ar crede unii puși pe corecturi.

Adolescentul

Ziua-i masivă, albă și rece
Ca un colegiu pentru colege,
Numai iubita, doar ea se zărește
Intr-o oglindă ca ochiul de pește
Trece cu trenul omul cu trenciul
Luat pe-o hârtie de treisprezece,
Numai iubita în nouri se scaldă,
Ziua-i masivă, rece și albă,
Numai iubita , subțire și naltă
Este. Iar eu sunt în lumea cealaltă.

Boris Marian

Cântec

Cântec


Cântă iarna și pădurea
Brazii, pinii și molizii
Norii trec,, cărunți, pe culme,
In castele mor marchizii
Iar în curți vântul se-ncruntă
Mătură și-njură vremea
Numai vrăbiile se-mpacă
In pădure ursul geme
Rău, balaurul de vifor
Vrea doar să ne sperie?
Timpul vine și-l învinge
Mi-a șoptit un greiere.

Boris Marian

Adio sau la revedere

Adio sau la revedere?


Adio, prietene, adio,
Vei rămâne în inima mea
Despărțirile uneori prevăzute
Promit revederi. Undeva?
Adio fără cuvinte,
Nu ai de ce te-ntrista
Nici moartea nu-i o noutate
Nici viața nu-i altceva.


P.S. Traducere liberă după Esenin, poem scris înaintea „sinuciderii”
( uciderii) poetului, în 1925
Boris Marian

O moarte prea ciudată

O MOARTE PREA CIUDATĂ

O moarte prea ciudată venea de nicăieri,
În liniștea odăii scriai un vders sau două,
O oboseală dulce, o spaimă, adulter
Cu doamna fără nume, trup transparent de rouă.
Mai este timp, mai umbli, citești și mai visezi,
E harnic timpulsingur, temeinic face treaba,
Tu n-ai să țipi, doar noapte de noapte-ai să visezi,
E harnic timpul, singur, temeinic face treaba, și dacă scrii poeme, tu nu trăiești degeaba.
Îi plâng pe împărați, pe faraoni, pe toți
Cuceritorii, setea i-a dominat și graba,
E harnic timpul, trage de arcuri și de roți,
Dacă ai scris poeme, tu n-ai trăit degeaba


ACELE CUVINTE

Când am rostit prima oară
Acele cuvinte,
Am simțit că nă-ntorc
Din părinte-n părinte,
Se făcea că urcam
Sfântul Munte Sion
Pașii mei străbăteau
Valea Kidron,
Ascultam Psalmii,
Cântarea Cântărilor,
Eram la izvorul
Fluviilor, mărilor.

Boris Marian

Veșnicul profesor

Veșnicul profesor

Trecând pe lângă un zid,
O pasăre i-a căzut la picioare,
Profesorul nu a rostit
Cuvinte ce pot să omoare,
Paralel cu zidul s-au dus
Pașii lui de om cumsecade,
Părea un Ulise sedus
De propiile lui Ulisiade,Părea un Matusalem
Inaintând prin moarte și vremi.

Profesorul nemuritor

A venit pentru mine ceasul cel bun,
Un semnal și-am pornit ca un tren cu cărbuni,
m-așteptați, n-am să vin decât foarte târziu,
v-am iubit și mai cum, dar un timp n-am să fiu,
poate-am luat pentru drum combustibil prea mult,
mă consum în ridicul, zadarnic tumult,
mă doriți ca pe-o flacără blândă veghind
un viitor mulțumit, ochiul meu suferind.

Psalm


De câte ori mi-am renegat ființa,
mi-am revăzut copilăria-n vis,
executat de propriile cuvinte,
sufletul meu zbura în Paradis
Ti-am respectat întotdeauna existența,
Doamne de ce-ai tăcut mereu?
Păcatele mi le privești cu-ngăduință,
Păgânilor le lași un zeu și-un eu
Iar versul Tu mi-l pui să spună
Tot ceea ce trece prin perversă mintea mea,
În timp ce buha nopții îmi șoptește
„Joci pân-la capăt ori nu mai juca”.


Poem pentru Madeleine


S-au golit nopțile toate,
Cufere cu galbeni , sparte,
Se mai văd urmele dinților în pernă,
Craterul viselor, pe scândurile rupte, licheni
Au crescut, șerpi leneși, Madeleine,
Se-nvârt palele, orele, zorii,
Unde ne sunt îndurătorii?
Spuneai să fim buni, dar ce bem
Inainte de moarte, Madeleine?
De privesc în sus, nu se vede
Nici un duh, cine poate, mai crede,
Cine nu, se întoarce cu fața
La perete, în geamăt. Și-ngheață.


Boris Marian

Polaris

O, Steaua mea Polară, privită prima oară


O, Steaua mea Polară,
Văzută prima oară,
Eram numai de-o șchioapă
Te știu toți care scapă
Din hăuri largi de frică
Lumină-n Ursa Mică
Mi-ai arătat cărarea
Mi-ai risipit uitarea
Mi-am regăsit iubita
Sclipind pe cer, ești clipa
POLARIZÂND RISIPA.

Boris Marian

Un pitic

Un pitic

Un pitic foarte viu
Se plimba intr-un sicriu
De un mort s-a-mpiedicat
Iară mortul a-nviat
Cine e piticul viu
Eu vă spun pentru că știu
Este sufletul din noi
In popor îi spun moroi
Eu nu cred, dar totuși spun
Sufletul e-un lucru bun

BORIS MARIAN

Minune

Minune Se spune că te caut,
Să nu crezi,
Sunt zvonuri printre crengi
De huhurezi
Se spune că–s pierdut
De dorul tău
E-o vorbă goală
Aruncată-n hău
Se spune că aș vrea să mor
E o minciună. știi că am umor,
Se spune( dar ce nu se spune?)
Că mai trăiesc așa, printr-o minune.


Prea târziu Lui RT

Ca iarba-n primăvară este iubirea mea,
O paște timpul, iarna o face fulg de nea
Si mai rămâne-n urmă o lacrimă, apoi
Trec norii ca și anii, nu vom mai fi nici noi,
Dar în adâncul firii trăiește, lumânare
Ascunsă-ntr-o firidă, nestinsă de suflare,
Sub raza tremurată citesc în mine, scriu-
„De ce-nțelegem rostul iubirii prea târziu?”.


Boris Marian

Calea Văcărești

Calea Văcărești

Pe Calea Văcărești locuiau
Abraham, Isaac, Iaacov,Sara , Rivca, Rahel
Un cântec prelung,
O zi și o noapte
Prea lungi
„Arde orăşelul meu”
Spune cântecul,Calea Văcărești
Un orășel în inima mea
Arzând de durere
Uciși fără a fi întrebați
Jefuiți fără a fi întrebați
Intrebarea, răspunsul sunt ale oamenilor
Cale Văcărești, ca un râu de la nord la sud,
Trece prin inima mea.
Boris Marian Mehr - 22 ianuarie 2001 Bucuresti,

Meteori

Meteor



Meteor, ah, meteor,

Toate oasele mă dor,

Eu, bătrânul matador,

Am privit de multe ori

Ce anume? Meteori,

Nu-nțeleg și pace, cum

Fierul – fier se face scrum,

Taurul nu e de fier,

Dar în coarnele lui pier

Tineri bravi, mai bine – ar fi

Fani de astropoetry.


Boris Marian

Fulger

Fulger


Fulger


Din fulger fulguia misterul, de ce din fulger,

știe el , Messerul, magistrul în Cabala și-n sanscrită,

eu am văzut un fulger într-o criptă, vorbea cu cineva

din altă lume, noi suntem fulgere venite din genune,

față de nemișcarea aparentă, trăim o clipă rece ori

ardentă, așa cum fulgerul din depărtare nu ne-atinge,


în timp ce altul, fulgerat, se stinge, precum și tunetul,

în zări, pare o notă de jale dintr-o jale monocordă,

iar tunetul de lângă noi ne înspăimântă,

să spună cineva că viața-i blândă.


Boris Marian

Avangarda

Dumnezeu în avangardă

Dumnezeu în avangardă, zice Valery Oișteanu,
El a fost pe mări , oceane, Valery Oișteanu,
Nici Tsunami, Shiva, Budha, țara Thai,
Kuala Lumpur
Nu ne sunt prea cunoscute,
Valery e prim-prejur,
Neuitând nici Belgia tristă
Unde toți ne dez-unim
Ca în cântecul de moarte
Frunze și amor sublim
Tata Dali, rege pașnic
Ne-a lăsate girafe-n flăcări
Eins , zwei, vier murmură Brauner
Cel cu ochiul scos de păsări
Eu nu sunt în ariergarda avangardei ce ne lasă
Uluiți, plini de-ncântare
Cu Valery prin în plasă
Precum vasul din poveste
Unde duhul vechi se plânge
Dacă iese, ne arată
Bogățiile celeste.

Boris Marian

fericirea

Fericirea

Fericirea , care nici n-ar trebui să existe,
E singura sursă a ideilor fixe,
Sărutul tău va fi ultimul, jur,
Inainte de drumul la Kuala Lumpur,
De aceea îți scriu, amân doar sfârșitul,
Tu ce faci acum? Parcă nu-ți mai știu chipul,
Simt apăsarea buzelor tale,
Plumbul a pătruns în petale
Si parcă-ntre noi, principalele artere
Ale orașului vuiesc de durere

Căutare

De ce să spargem statui
Când ele nu au cerut nimănui
Un loc pe piedestal?
Se întreba un cal
Purtând în spinare
O tonă de bronz călare
Impotriva propriei conștiințe
Si a oricărei științe
Dezamăgire! Se aude o voce,
Cum să mă apăr de clipa feroce
A răzbunării și a iertării?
Ascultam cu uimire calul,
Statuia și piedestalul gemând
Un câine se învârtea prin preajmă căutând.

Boris Marian

Tzara

Tzara

Omul aproximativ bea cu lupii
Se întorc , rostogoliți, cantalupii,
Cântă, lupule, de poți, cântă,
Omul aproximativ îl descântă.
Se întorc pescarii-lupi, stelele
Stau în plasa lor precum oile,
Vântul plânge ca un lup, hornul cântă,
Omul aproximativ se avântă,
El își face loc, în loc
Să se bucure
Pentru a fi mai echivoc
Ca un fluture.


Unui prieten depărtat

Dumnezeu este un brocker
Este un jolly jocker,
Imi dă un stoc,
Apoi mi-l ia
Mi-oferă viața-n lumea Sa,
Mă tulbură cu zvonuri, dar
Nu-mi strică drum la Krasnodar
Ori Karakum ori Magadan
Să văd hotarul stalinian,
Alpha-Omega sunt nimic
Pe lângă un ger la Reykjiavik
Ori în Canada, Montreal,
Unde stă Baruch alb, real
Ca un miracol boreal.

Boris Marian

# Din voluimul „ Adesea , porintre ore solitare” ( Ed. Nouă – ASB, 2007)

Bucovina

Eminescu

Să ne închipuim
Cuvintele
Ca locuri de naștere ale Poetului
Si să le aducem flori
In orice propoziție
Ne-am afla.

Bucovina ( I)

O încordare permanentă, fulgerată
De jerbele memoriei
O sete de liniște și armonie
Profesorul și-amintea de orășelul
Bunicii sale, cu vechi lăcașuri de reculegere,
Spitalul, livada cu meri, parcul vânătorilor,
Căruțe lăsând printre roți bălegarul
Cuminților cai, petunii și rumene fete
Cu viață și frică în ele, marfare mânate
De-un duh nevăzut, feroviari picotind
Cu țigara în gură,
Bunica, sfeșnice veșnic plângând
Cu brațe nălțate, mereu le visa profesorul,
Mereu, dar altceva el ne vorbea,
Subiecte mai noi, atractive.


Boris M.Marian ( mai am un poem, mai târziu)
3o martie 2009, București

Haiku

1.
Privesc luna

Sunt singur

E război




2.
Seara

Amintirea unei vechi iubiri

Ferestrele tremură



3. Obosit, după banchet,

Aud câinii lătrând,

Casa-i departe


4. Telefonul e mort

O voce

Nimeni nu vine

5.
Dimineață tulbure

Versul nu se apropie

Imi beau ceaiul

Hamlet

Hamlet

Ați auzit că Hamlet e pe străzi
Cerșește și ăl latră din ogrăzi
Tiți câinii credincioși și viguroși,
Iar Hamlet are ochii roși?
Dar încotro, Hamlet fără hamleți?De când trăiești sub bănci și sub boscheți?
Am gleznele de ceară, aurolac
Eu sorb aproape de un veac
Si mă gândesc la Danemarca mea
Ceva e putred, dar altundeva.


Domn” Primar

N-am fost primar, stimate domn Primar,
Primar ori primus inter pares
Am fost și sunt o frunză de arțar
Plutind la nesfârșit în aer
N-am beneficii, cecuri, conturi, nici
Investiții, pierderi și câștiguri
De obicei mă plimb ca un arici
Sau ca un leu cuprins de friguri
Prefer să fiu un X în calendar
Decât în urbea mea primar

Boris Marian

Poemul Ewitt

Poemul Ewitt


Simone de Beauvoir, Jack Keruak, un ac,
Pablo Casals, Alsacia, Als Ob, Che Guevara,
Chiștocul de țigară, Marlene Dietrich,
Misterul lui Dimitri, Truman Capote,
Mașina decapotabilă a lui Al Capone,
Grace Kelly, chiliile din ceruri, Marlon Brando,
Orlando, Arthur Miller, Marylin Monroe, Morgan,
Rockefeller,, Rudolf Nureyev, Lacul Lebedelor,
Nixon, Hrușciov, morcov, cartof, De Gaulle,
John Kennedy, Jacqueline cu spatele gol,
Arlington, direct din avion.

Boris Marian

Babi Iar

E.Evtușenko

La Babi Iar – uriaș mormânt, nu-i monument,
Un șanț adânc, mi-e teamă, eu păstrez mereu
Memoria poporului evreu.
Mă văd în anticul Egipt, sunt azi pe cruce răstignit,
Urme de cuie-n palme port, m-au răstignit,
Dar nu sunt mort.
Imi pare că sunt Dreyfus, iar mă judecă mari demnitari,
La ocnă mă trimit ei, vor să fiu „evreul trădător”.
Sunt izgonit și calomniat, în timp ce ei la bal mascat,
La Petersburg ori la Bruxelles râdeau–”Evreul, el”,
Sunt iar copil la Bialistok, văd sânge, nu este un joc,
Bețivii urlă, ura lor din rânjete devine omor,
Ei mă lovesc cu cizma grea, de ei zadarnic m-aș ruga,
Ei strigă – ”Pe jidani să-i bați , salvează Rusia”. Turbați.
O, ruși, poporul meu, te știu, că iubitor ești, îți sunt fiu,
Dar numele ți l-au mânjit acele bestii rău duhnind.
Ce blândă-i stepa-n zorii roși, unde se nasc cei ticăloși?
Ei strigă toți în cor – ucid pentru popor.?
Imi pare că sunt Anne Frank, firavă ca-n april un ram,
Iubirea mea abia e-n prag, iubitului șoptind cu drag,
Noi n-avem dreptul de-a privi nici frunza cum va răsări,
Noi simțăminte avem, uitând că-n pod ne-ascundem, până când?
Auzi tu pașii ? Nu te temi? E primăvarăprimăvara, eu te chem,
In brațe-mi vino, mă săruți? Dar ușa-i spartă. Toți –pierduți.
La Babi Iar doar ierburi sunt, copacii tremură mărunt,
Ne spun ce-a fost, țipăt adânc, eu îl aud, nu pot să plâng,
Dar simt cum pletele-mi albesc, sunt numai strigăt, mă-ngrozesc,
Deasupra zecilor de mii de trupuri, mai sunt oameni vii,
Eu sunt copilul împușcat, eu nu mai pot uita, nălțat
Să fie imnul pentru cei salvați, sunt toți evrei.
N-am sânge evreiesc, dar știți, evreu sunt pentru antisemiți,
De aceea sunt cu totul rus, atât mai am de spus.

Traducere liberă – Boris Marian

Oraş străin

Lui Dorin F. cu drag

Trăiesc într-un oraş pustiu
În care, totuşi, sunt oameni
Îmi sunt şi tată, îmi sunt fiu
Iar eu privesc ca dintr-o ramă
Aici au fost străbunii mei
Aici livezile-nfloreau
Pe nalţi araci creştea hamei
Copiii veseli cuvântau
În zece limbi, din zece ţări
Bunicii mei au fost ucişi
Îi mai zăresc plutind în zări
Din malul Bugului desprinşi
Prietenii plecaţi demult
Mai scriu sau nu mai scriu că-s morţi
Eu, noaptea, pot să mai ascult
Cum plâng în balamale porţi
Ar trebui să uit, să trec
Nepăsător şi vesel, doar
Există un oraş, e vechi
Si totuşi nou, cu alt orar
Un ritm pe care inima
Nu-l va-nvăţa, nu-l va-nvăţa.

Boris Marian