Adenocondron Auzit-ați de condron, un condron cu aderom, Este nu numai la om, crește, cântă și în pom. Voi vorbi doar de excepții, contracepții, dezinfecții, Poezia are aici doar un rol de licurici. Epigonii lui Ovidiu nu au cunoscut Iridiul. Mântuirea vine când? Vine pentru cel flămând. Unu-mi cere o rețetă, eu ofer doar o pizzetă. Mitu-l face pe Mitică să se creadă Ahilică. Francastel Pierre cel Mare l-a plodit pe Karl cel Tare, Unu-i strâmb, altul bărbos, dai în el, pare baros, Luther mi-a fost văr de-al treilea, avea câine și-o Cordelia, Greu ne puneți la-ncercare, zice-un cititor mai soare, Dar lumina singură nu face o lingură, Dinlăuntru vine ea, ca un turc din tarhana, Ia beletul, măi belitu, că de nu-ți fac praf rinichiul, Ai ajuns, aici e-Afula, de acum te duci spre kula. Vezi nu specula avansul, riști să se transporte-n Kansu. BMM Sunt un geniu, asta este clar, kevlar, păcat că nu scriu în limba lui Socrat, tăcere este peste tot, criticii s-au dus la înot, ce-mi pasă? Urmează o mare kermează. Într-un pom cu dalidele , șade două păsărele, amândouă ciripesc, eu pe mine mă citesc. Ce citesc? Iubiri uitate într-o casă, într-o carte, papagalii scriu istorii, mor de gută scriitorii, porci spinoși se lăfăie, baroneții clefăie, am un credit după moarte, de la nen-tu , Buonaparte, câinii Paradisului, asediul Parisului, o pisică și-un bărbat în nacelă au plecat, din Loyang vin vânătorii cu pușcoace vibratorii, Robert lowell fun cal ce fura din cașcaval, Burroughs citea doar psalmi, sclavii roșii stăteau calmi, Thomas Dylan și cu Boby tot vorbesc în ixuri-dodii, eu am scris de toate, de-asta mă lovi c-un par Năpasta, strada Crocodililor, diliii diliilor, Bruno Schulz îmi fuse văr, am mâncat același măr, ș.a.m.d. Case răspândite-n vale, Jos se scurge-un râu de jale, Jale mare, buget mic, Vrei să pleci la Salonic? Martin, regele constructor, Șarpe boa ori constrictor, Cad zăpezi și repezi ploi, Îl votăm pe Buduloi, Budulache e mai bun, Știe prețul la tutun, La rachete și la târg, Învăță la pian cu sârg. Doamna mea , învățătoare, Primea flori de sărbătoare, Mai primea și alte cele, Azi e oale și ulcele. O iubeam, de ce s-ascund? Ea înaltă, eu prea scund. Cahide, reclamă de păr, Plictis, espumisan, jumăr, Muștele sub sălcii bâzâiau, Sălciile sub muște adormeau, Femeile cu părul roșu râd mai rar, Dar nu se știe cin –le ia în dar, Prietenii cu lupul cel isteț, În viață nu e bine să fii creț. Cum cărămizile sunt sărutate de căldură, n-am timp că cresc, mă fofilez în arătură, cruzimile detaliilor mă dor, nu sunt chirurg, dar am și eu pilor. Orașul s-a curbat de vremi, În închisoare se aduce gem, Say yes to all, ascunde șișul, good, În versul cesta nu m-au cunoscut. În ultima vară am stat într-o gară, Pe-o bancă străină stătea o vecină, Lumina se stinse, vecina se-aprinse, Astfel și norocul îți face tot jocul, Se duse și vara, rămase ocara, La opt-nouă luni necazuri aduni, Dar și bucurie, băiat să ne fie, juca-va cu bile de aur, opt kile.

Adenocondron

Auzit-ați de condron, un condron cu aderom,

Este nu numai la om, crește, cântă și în pom.

Voi vorbi doar de excepții, contracepții, dezinfecții,

Poezia are aici doar un rol de licurici.

Epigonii lui Ovidiu nu au cunoscut Iridiul.

Mântuirea vine  când? Vine pentru cel flămând.

Unu-mi cere o rețetă, eu ofer doar o pizzetă.

Mitu-l face pe Mitică  să se creadă Ahilică.

Francastel Pierre cel Mare l-a plodit pe Karl cel Tare,

Unu-i strâmb, altul bărbos, dai în el, pare baros,

Luther mi-a fost văr de-al treilea, avea câine și-o Cordelia,  

Greu ne puneți la-ncercare, zice-un cititor mai soare,

Dar lumina singură nu face o lingură,

Dinlăuntru vine ea, ca un turc din tarhana,

Ia beletul, măi belitu,  că de nu-ți fac praf  rinichiul,

Ai ajuns, aici e-Afula, de acum te duci spre kula.

Vezi nu specula avansul, riști să se transporte-n Kansu.

BMM

Sunt un geniu, asta este clar, kevlar, păcat că nu scriu în limba lui Socrat, tăcere este peste tot, criticii s-au dus la înot,  ce-mi pasă?  Urmează o mare kermează. Într-un pom cu dalidele , șade două păsărele, amândouă ciripesc, eu pe mine mă citesc. Ce citesc? Iubiri uitate într-o casă, într-o carte, papagalii scriu istorii, mor de gută scriitorii, porci spinoși se lăfăie, baroneții clefăie, am un credit după moarte, de la nen-tu , Buonaparte, câinii Paradisului, asediul Parisului, o pisică și-un bărbat în nacelă au plecat, din Loyang vin vânătorii cu pușcoace vibratorii, Robert lowell fun cal ce fura din cașcaval, Burroughs citea doar psalmi, sclavii roșii stăteau calmi, Thomas Dylan și cu Boby tot vorbesc în ixuri-dodii, eu am scris de toate, de-asta mă lovi c-un par Năpasta, strada Crocodililor, diliii diliilor, Bruno Schulz îmi fuse văr, am mâncat același măr, ș.a.m.d.

Case răspândite-n vale,

Jos se scurge-un râu de jale,

Jale mare, buget mic,

Vrei să pleci la Salonic?

Martin, regele constructor,

Șarpe boa ori constrictor,

Cad zăpezi și repezi ploi,

Îl votăm pe Buduloi,

Budulache e mai bun,

Știe prețul la tutun,

La rachete și la târg,

Învăță la pian cu sârg.

Doamna mea , învățătoare,

Primea flori  de sărbătoare,

Mai primea și alte cele,

 Azi e oale și ulcele.

O iubeam, de ce s-ascund?

Ea înaltă, eu prea scund.

Cahide, reclamă de păr,

Plictis, espumisan, jumăr,

Muștele sub sălcii bâzâiau,

Sălciile sub muște adormeau,

Femeile cu părul roșu râd mai rar,

Dar nu se știe cin –le ia în dar,

Prietenii cu lupul cel isteț,

În viață  nu e bine să fii creț.

Cum cărămizile sunt sărutate de căldură,

n-am timp că cresc, mă fofilez în arătură,

cruzimile detaliilor  mă  dor,

nu sunt chirurg, dar am și eu pilor.

Orașul s-a curbat de vremi,

În închisoare se aduce gem,

Say yes to all, ascunde șișul,  good,

În versul cesta nu m-au cunoscut.

În ultima vară am stat într-o gară,

Pe-o bancă străină stătea o vecină,

Lumina se stinse, vecina se-aprinse,

Astfel și norocul îți face tot jocul,

Se duse și vara, rămase ocara,

La opt-nouă  luni necazuri aduni,

Dar și bucurie, băiat să ne fie,

juca-va cu bile de aur, opt kile. 

Adu-i acasă pe defuncți,

Foști funcționari cu late frunți,

Se-oprește clipa, un tramvai

Scrâșnește , nechezat de cai.

Călătorim și vii și morți,

Carele domnului Helmholz,

Să mângâi umbrele, să taci

În lumea hoților săraci.

Elogiile se-adună greu,

Mai dai o jofră ori un leu,

Rudele plâng, ce moșteniri

Lăsară cei prezenți la știri?

BMM   

Else Laker Schuler – „Pianul albastru”

Am reluat titlul ultimului volum antum al cunoscutei poete născute la 11 februarie 1869, în Germania, la Elberfeld.  Familia ei era înstărită, tatăl –un arhitect, constructor, antreprenor  de succes, dar fiica a preferat din adolescență o viață de boem, a cunoscut personalități precum Trakl, Gottfried Benn, Karl Krauss, Werfel,  Arnild Schoenberg,pictorii Kokoschka, Grosz,ș.a. După o carieră strălucită de poet a primit în 1932  Marele  Premiu Kleist, dar anul 1933 i-a adus  perspectiva unui sălbatic rasism, prin venirea naziștilor la putere. S-a refugiat în Elveția, apoi în Palestina,, unde a fost înmormântată  pe Muntele MĂSLINILOR în 1945. De la „ Un vechi covor tibetan” , poem publicat în 1910 până la „Pianul meu albastru” din 1943, poezia Elsei  a cunoscut multe avataruri, fiecare impunțndu-se în ochii și inima cititorilor prin forța expresiei și a sincerității. Unii critici au numit-o o Sapho modernă. Veronica Porumbacu și Maria Banuș au oferit reușite traduceri din opera ei. „Prin trupul lui Cain  trec gropile orașilui/… Când ultimul om va fi ultimul hotar/ n-ai să m lași/ un glob pămțntesc se va închide iar”. Ea este una dintre promotoarele expresionismului  german în poezie, Susținută de soțul ei, H. Walden, a scris și  proză, teatru,  a scris și „ Balade ebraice”, în 1913. Celebritatea ei a început după Primul Război Mondial, în 1920 i-au fost editate zece volume, iaf postum, în anii 1959-1962 au fost publicate în RFG  trei volume de opere alese.  Ea obișnuia să-și ilustreze cărțile, fiind și o artistă-graficiană. Gottfried Benn care era îndrăgostit de ea a  apreciat că a fost cea mai mare autoare de lirică germană, a secolului. „ Eu mor grăind ca să renasc pictând”, scria autoarea. A pierdut ăn viață ființe dragi, părinții, două surori, un frate, un fiu, Paul, artist plastic, avea 21 de ani. „ Mică de statură, zveltă, băiețoasă, cu părul ca păcura, cu ochii negri ca pana corbului,  mari, mobili…Lumesa ăntorcea ochii după ea pe stradă, purt inele zornăitoare, tot felul de bijuterii, fuste scurte ori pantaloni largi, bluze imposibile”, așa o descria Benn. Era înainte de 1933.  Cărțile ei au fost arse în perioada nazistă. Înainte de a muri a spus –„ S-a zis cu mine, nu mai pot iubi”,  La noi a fost elogiată de Baconski, de Otto Walter Cisek, care au ți tradus din opera ei.  Poezia ei are uneori inflexiuni ce amintesc de lirica hindusă.  Karl Kraus spunea că de la Goethe încoace nu a mai citit asemenea versuri armonioase, simbol-cuvânt, imagine-limbaj-suflet.

BMM 

Studiez Nimicul Studiez Nimicul, este o ocupație relaxantă, Mă sună un cărăbuș, îmi ține o lecție de morală, Harș, jos cu el de pe masă, îmi scrie un șarpe, Că nu știu cine este homo, altul mănâncă purici, Iau o lopată, pac, turtesc capul târâtoarei, Stai , dom-le, asta e poezie? Ha+ha. Panorama înălţată de simţuri este ujn ecran şubred. Străpuns în fiecve clipă, sângerez. Da, sângerey, nu am voie? Toată lumea sângerează. Lasă ready-made, ajungem la prospături. Uneori găurile se îmbină, ce te faci? Iei o fată la plimbare, Faci glume, apoi te împuşti într-un crâng, sub un liliac. Pe Nimic îl uitarăm. Se poate aşa ceva? Mea culpa, iubite cetitoriu, euite , de asta nu mor eu, Mă mai ceteşte lumea, nu am murit, e o chestie. Ce mult vă iubesc, fără nicio retribuţie. BMM Am ațipit în pădurea tropicală, organe de reproducere peste tot, moarte și viață, mă închin ție,femeie, nu avem dreptul să fim cinici, mai bine ciclici, o coadă de mătură pe post de organ, de ce nu? Ecce homo erectus. Jucării ale iadului și totuși sfinte. Poezia este absurdă din naștere, Oamenii normali nu citesc, nu scriu poezie. Dar moartea vi se pare normală? Dar viteza zilelor, anilor vi se par normale? De ce îmi cereți mai multă logică decțt ne dă Cel de Sus? Numerle meu poate fi Kefeus, regele Etiopiei, Poate fi Menelaos, orice nume, puteam să mă nasc oricțnd, oriunde, În final tot aici am fi ajuns. Iubesc în tine, draga mea, O veche suferință de care nici tu, nici eu n-aveam habar. S-au stins privirile Venerei, iar totul e un joc în cerc. Tu de ce nu încerci? BMM

Studiez  Nimicul

Studiez Nimicul, este o ocupație relaxantă,

Mă sună un cărăbuș, îmi ține o lecție de morală,

Harș, jos cu el de pe masă, îmi scrie un șarpe,

Că nu știu cine este homo, altul mănâncă purici,

Iau o lopată, pac, turtesc capul târâtoarei,

Stai , dom-le, asta e poezie? Ha+ha.

Panorama înălţată de simţuri este ujn ecran şubred.

Străpuns în fiecve clipă, sângerez.  Da, sângerey, nu am voie?

Toată lumea sângerează.  Lasă ready-made, ajungem la prospături.

Uneori găurile se îmbină, ce te faci?  Iei o fată la plimbare,

Faci glume, apoi te împuşti într-un crâng, sub un liliac.

Pe Nimic îl uitarăm. Se poate aşa ceva?

Mea culpa, iubite cetitoriu, euite , de asta nu mor eu,

Mă mai ceteşte lumea, nu am murit, e o chestie.

Ce mult vă iubesc, fără nicio retribuţie.

BMM

Am ațipit în pădurea tropicală,

organe de reproducere peste tot,

moarte și viață, mă închin ție,femeie,

nu avem dreptul să fim cinici,

mai bine ciclici, o coadă de mătură

pe post de organ, de ce nu?

Ecce homo erectus.

Jucării ale iadului

și totuși sfinte.

Poezia este absurdă din naștere,

Oamenii normali nu citesc, nu scriu poezie.

Dar moartea vi se pare normală?

Dar viteza zilelor, anilor vi se par normale?

De ce îmi cereți mai multă logică decțt ne dă Cel de Sus?

Numerle meu poate fi Kefeus, regele  Etiopiei,

Poate fi Menelaos, orice nume, puteam să mă nasc oricțnd, oriunde,

În final tot aici am fi ajuns. Iubesc în tine, draga mea,

O veche suferință de care nici tu, nici eu n-aveam habar.

S-au stins privirile Venerei, iar totul e un joc în cerc.

Tu de ce nu încerci?

BMM

Zelda – o fiică a hasizilor Numim hasizi pe vechii învățați de la începutul mileniului unu, dar și pe cei care l-au urmat pe Baal Șem Tov în sec. XVII-XVIII și până azi. Zelda Schneursohn se trage din celebra familie care a fondat mișcarea mistico-religioasă Habad Liubavici. Ea s-a născut la Cernigov, în 1914. Unul dintre unchii ei, rabinul din Neijin a fost ucis în pogrom. În 1924 familia se stabilește în Palestina. Țara Sfântă era încă un vis, un teritoriu aflat sub mandat britanic, cu o populație preponderent arabă, fără o economie organizată. Un semi-pustiu. Munca era singurul mod de salvare. Zelda a debutat cu poezie abia în 1940. Dovedește o cunoaștere profundă a tradiției religioase în poezie, o sensibilitate care o înnobilează, expresia artistică superioară multor confrați. Volumele sunt reeditate și completate în 1967, „ Răgaz”, 1971, „Carmelul nevăzut”,1974, „ Nu te îndepărta”. Poezia ei a gfost tradusă în engleză, germană, română, franceză, spaniolă. „ Culorile mele se află în antrepozitele abisului/s-ar putea să fie într-o floare ori într-un fluture negru – nocturn-dulce-negru-nocturn-viu”, se autodefinește poeta. Zelda face o comparație curajoasă și eficientă, între Holocaust și ieșirea lui Iosif din groapa în care l-au aruncat frații ce îl trădaseră. În ultimii ani poezia ei a devenit mai tristă, a încetat din viață în 1984. „ În ora de acalmie pe o insulă înverzită/ în afara tuturor popoarelor și originilor/ pe acea insulă , în fundul unei grote/ pace și-a deschis ochii”. Iubind pe toți sărmanii lumii, pe cei săraci, pe infirmi, pe cei neliniștiți, pe timizi, ea scrie – tăcerea surdă să nu ne calce cu copita ei de bivol”. Inspirația poetei vine nu numai din Biblie, ci și din lecturi vaste, Whitman, Tolstoi, Cehov, Maiakovski ( !), din scrierile Egiptului antic, etc. Hasidismul renaște în poezia Zeldei ca o floare cu o mie de petale. BMM

Zelda – o fiică  a hasizilor

Numim hasizi pe vechii învățați de la începutul mileniului unu, dar și pe cei care l-au urmat pe Baal Șem Tov în sec. XVII-XVIII și până azi. Zelda Schneursohn se trage din celebra familie care a fondat mișcarea  mistico-religioasă Habad Liubavici. Ea s-a născut la Cernigov, în 1914. Unul dintre unchii ei, rabinul din Neijin a fost ucis în pogrom. În 1924 familia se stabilește în Palestina. Țara Sfântă era încă un vis, un teritoriu aflat sub mandat britanic, cu o populație preponderent arabă, fără o economie organizată. Un semi-pustiu. Munca era singurul mod de salvare. Zelda a debutat cu poezie abia în 1940. Dovedește o cunoaștere profundă a tradiției religioase în poezie, o sensibilitate care o înnobilează, expresia artistică superioară multor confrați. Volumele sunt reeditate și completate în 1967, „ Răgaz”, 1971, „Carmelul nevăzut”,1974, „ Nu te îndepărta”. Poezia ei a gfost tradusă în engleză, germană, română, franceză, spaniolă. „ Culorile mele se află  în antrepozitele abisului/s-ar putea să fie într-o floare ori într-un fluture negru – nocturn-dulce-negru-nocturn-viu”, se autodefinește poeta.  Zelda  face o comparație curajoasă și  eficientă, între Holocaust și ieșirea lui Iosif din groapa în care l-au aruncat frații ce îl trădaseră. În ultimii ani poezia ei a devenit mai tristă, a încetat din viață în 1984. „ În ora de acalmie pe o insulă înverzită/ în afara tuturor popoarelor și originilor/ pe acea insulă , în fundul unei grote/ pace și-a deschis ochii”. Iubind pe toți sărmanii lumii, pe cei săraci, pe infirmi, pe cei neliniștiți, pe timizi, ea scrie – tăcerea surdă să nu ne calce cu  copita ei de bivol”.  Inspirația poetei vine nu numai din Biblie, ci și din lecturi vaste, Whitman, Tolstoi, Cehov, Maiakovski ( !), din scrierile Egiptului antic, etc.  Hasidismul renaște în poezia Zeldei ca o floare cu o mie de petale.

BMM

Umberto Saba a fost  un mare poet

Triestinul Umberto Poli( 1883-1957) și-a luat  pseudonimul de Saba, adică „bunic” în ebraică, deoarece nu și-a cumnoscut tatăl decât la majorat. El exprimă în versuri această tragică perioadă-„Când mă născui/mama-ncepu a plânge/singură în patul ei pustiu…Tata a fost pentru mine asasinul/ până la vârsta când l-am cunoscut/ atunci văzui că era un copil/ și darul care-l am e de la dânsul”.(trad. A. E. Baconschi). Străbunicul matern al scriitorului a fost un învățat ebraist  în sec. XIX, S.D. Luzzatto, urmaș la rândul lui al unor ebraiști din Evul Mediu.  

Acest antecesor a tradus în italiană din Halevi, mare poet din sec. XI, a scris exegeze despre Cabala, fiind profesor la Colegiul rabinic din Padua. Umberto Saba era apropiat de cultura iudaică, în egală măsură și de cea italiană. În 1912, după ce încearcă să-și câștige traiul în marină, în armată, publică primul volum de versuri, „ Cu ochii mei”, participă la viața literară interbelică, pleacă la Paris, când atmosfera  regimului mussolinian devine sufocantă, revine în 1943 la Triest. Și-a publicat numai parțial opera antumă. În 1963 i s-a publicat un minunat volum „ Canzoniere”, ca și opere complete în 12 volume. Era un admirator și cunoscător al creației lui Petrarca, la fel din cea a lui Umberto Foscolo, un preromantic, Pascoli și D”Annunzio, dintre contemporani. A încercat să-și trateze depresia cu ajutorul lui Freud. A fost comparat cu Trakl, iar la noi, cu Bacovia. „ Iată-mă acum, știi că printre fericiți nu-i casa noastră/că viața cu o privire lacomă/ e tyoată plină doar de lacrimi”. Ultimul traducător în română  a fost Ilie Constantin.

BMM

KINDLE

La  ora șase dimineața eu mă gândesc intens la moarte,

Atât de intens încât  obiectul  contemplării  dispare,

Odată cu mine dispare totul,  e bine,  e cald în casă,

Dumnezeu există , e la locul Lui, este   în  interiorul meu,

Sufletul există, fiți liniștiți, nu scăpați de el,

Uneori este bine să intrăm în Pantheon,

Dar ce este PANTHEONUL?

Orice loc  sacru, izolat de lume,  dedicat  contemplării.

El poate fi în sufletul tău, vezi bine.

Deși adevărul nu există, el trebuie căutat.

Sensul vieții noasre  este căutarea.  

Jocul cu mărgele- cuvinte ajută. 

Nu fugiți de joc.   De aici   începe discuția.

BMM 

O firmă mare și veche atârna de poartă, câteva litere erau aproape șterse, astfel că puteai citi ADMIRAȚIA CIMITIRELOR. Am intrat timid, eram pentru prima oară acolo. Mi-a ieșit înainte un individ cam sfrijit, părea că evadase dintr-un cavou, m-a întrebat scurt – Ce doriți? Vreau să lucrez aici! Ce vreți să faceți? Să sap gropi și să scriu versuri. Parcă nu se leagă, hârâi omul. Și eu am scris un poem lung cândva, uite, am ajuns aici. Acum e o ședință, dacă vreți, intrați și ascultați, dar nu vă băgați în discuții. Se vorbea despre morți, unii nu erau disciplinați, se plimbau noaptea prin oraș. Ziceau că sunt genii și au nevoie de inspirație. Pe perete scria – „Decedați din toată țările, uniți-vă”. S-a cerut de mult să fie scoasă lozinca, dar șefa administrație nu era de acord. Curios, șefa semăna cu o minunată pisică de Angora, era autoritară și vicleană totodată. Să te ferească sfântul de o zgârietură a ei. Făceai tetanos pe loc. La ordinea zilei era eliminarea unui nou angajat care își permitea să râdă în timpul ședințelor. Ba mai era și canadian, ceea ce nu plăcea unora. Canada e o țară a nemuritorilor, iar aici se admiteau numai oameni de rând, muritori și fără multe pretenții. Toți trebuiau să fie egali. Unul mai teșit decât altul. Mulți decedați părăsiseră cimitirul din cauza atmosferei îmbâcsite, cu prea multe reguli. Eu știam, când un om moare sau scrie versuri, orice regulă cade. Nuuuuuu, nimeni nu era de acord. Regula este regulă. Fiecare șef are un șef mai mic , din mic în mai mic, până la viermișorii din pământ. În fiecare zi se cântau osanale în cinstea unui șef. Cineva propusese să fie editat un buletin, „Un cavou numit dorință”. A fost numit un șef, cel mai vechi locuitor al cimitirului, el le știa pe toate. Tinerii angajați s-au opus. Fiind vii nu puteau suporta un mort și să fie pe deasupra șef. Am ieșit uluit de acolo. Un mustăcios se uită urât la mine. Cineva îl acuzase că lipea greșit numele morților. I-am luat cândva apărarea, în altă viață, mă știa. Să nu mai vii, mi-a spus, nu știu de ce. Oricum nu aveam de gând să revin. Pisica de Angora trona fericită. Eram ca și dat afară din ADMINISTRAȚIA sau ADMIRAȚIA CIMITIRELOR. M-am hotărât să nu mai mor niciodată, să nu mai dau cu ochii de acea clădire veche, fie să mor undeva pe ocean. Oricum se respiră

Hanka și balaurul ( basmo-poem)

( basmo-poem)

Un nume, un om, un scriitor, un drum spre Argentina, unde nu vezi argint, un vin bun, ecuatorul, fără semne distinctive. Navidat. Ea era singură. Un mort, doi morți, toată familia. Vezi rudele? În ceață. S-a evaporat și Hanka. O veche dragoste stinsă ca o lumânare. Silvia venea din NY. Un om nu este niciodată bătrân, poate bolnav. Se moiare de boală, de singurătate, deși credința uneori se păstrează. Adio, nu înțeleg nimic. O limbă, ce a trăit sute de ani, moare. Krochmalna este o stradă. Două femei și un bătrân. Nici un copil în jur. Toți uciși. Strigătul gâștelor moarte nu ajută la nimic. Dar nai era și Miriam, cea cu viață de haiduc în diverse lagăre. Să ceri iertare fostei logodnice. Anii fug. Ea te-a învinuit că n-ai iubit-o . Are dreptate? Ce fel de viață ducem? Suntem noi comis-voiajori cu toții? Hanka știe tot. Există oameni buni, răi și lilieci. De ce lilieci?Așa vrea Domnul. Te purifici de Purim. Să nu-ți faci testament în timpul vieții. În timpul vieții îl iubeau toți. Ce rost are? Nici învățătura nu-l ajuta. Prin convertire capeți două morți. Devii logodnic cu două logodnice. Ei, dacă venea Cohen, era altceva. O poliță falsificată poate să te trimită în altă viață. Frumoasele pasiuni ale tinereții, ciudatele pasiuni de după. Plânge Leonard de atâtea blestemății, cinstitul Brutus își ascunde cuțitul și scoate limba înveninată, onestul Iago face ordine în seifuri, culege scrisori de iubire, spre bine Republicii, zice Brutus, să ne iubim , zice Iago, îl respect dacă-i gay, nu-l iubesc, cineva amintea de Arghezi, „făcu din zdrențe muguri și coroane”, ura, aplaudă cucuveaua, iar eu luai mărgăritare și le pierdui printre cotețe. Ce oroare. Un șir întreg de jucători de bile colorate, biluțe mai rotunde și mai sparte, tăcere, suntem în sanctuarul politeții, nu înjurați, scuipatul interzis, dar eu am guturai, pot să strănut? Junona spune – quo usque patientia nostra?Adică , mai putem răbda acest păun prea înfoiat? Eu mă retrag, plec în Canada sau în Asia, totuna-i. Poemul meu, un zmeu purtat de vechi iubiri.Nimic nu se compară cu admirația. Bach ține loc temporar lui Dumnezeu. Subarboretul mi-a adus brevetul. Herzogenhorn și Feldberg, nun, Carne tocată printr-un tun. Copacul nu suportă pădurea. Dudul dudui, castanul se castră, Frasinul fu prezident la țară ,sâmbovina, bat-o crina, ulmul, culmul și drezina, carpen, cimișir, cireș, faci amorul pe un preș. Bre, dar sideroxylonul se nălță mai ca balonul. Un arin, castan porcesc, toate ne reînfrățesc. Frumuseţea nu îmbătrâneşte niciodată.Umblaţiuşor,nutreziţimorţii.Să ai aripi şi să nu zbori este o tragedie.
Morţii zâmbesc numai în vis. Visează-i.
Ca să dureze scrisul tău, trebuie să te zideşti în el.
Setea de putere ascunde frica de moarte.
În dragoste nimic nu este normal.
Uneori ai impresia că maimuţele se trag din oameni.
Morala s-a născut din contrariul ei.
Cine nu mă iubeşte, nu este duşmanul meu, ci al său.
Să ocoleşti pădurile fără copaci, frazele goale.
În fiecare trăieşte un corăbier.
Eu ştiu că voi muri, ei şi?
Moartea nu e o revanşă, ci o răsplată.
Şi raţiunea te poate îmbolnăvi.
Fericirea nu este o proprietate.
Ucis de atâtea ori, eu nu mai cred în moarte.

Am  început și am sfârșit cu depresia,

Nu mai am ce scrie, nu mai am,

Terminați cu balurile astea   plicticoase,

Elogii reciproce, precum gripa aviară,

Să fie clar, fiecare este un atom,

A fost și va fi atom, adică indivizibil,

Sunt într-o oră a lupului, alerg pe câmpii albastre,

Pozele defuncților vorbesc singure,

Cobor din mansarda sufletului  și nu e nimeni în casă,

Cineva a băut în locul meu, eu nu am voie,

Dar cu moartea mea ar fi de acord oricine,

Fiece moarte este un pas înainte

Spre  lumină, spre lumină, nu văd încă nimic.

Scuzați, v-am confundat, erați altcineva, cu mine vorbeam.

BMM

Rahel într-un secol lipsit de legende De mult poeții nu mai constituie subiecte de legendă, doar de biografii, analize critice, etc. Într-o țară ca Israel se mai nasc și legende. Este cazul Rahelei Bluwstein, născută în 1890 la Saratov, în Rusia, stabilită în Ereț Israel în 1909, părăsind această viață la 41 de ani, într-o viață de sărăcie și boală, tuberculoză. Cine făcea alia în acei ani era un erou. La mormântul ei de pe malul Mării Galileei , anual vin iubitori de poezie și turiști să depună o pietricică. În semn de omagiu. Crescută într-o familie cu stare bună, cunoscătoare a literaturii ruse ( a tradus din Pușkin, Esenin, Ahmatova), ea era atașată tradiției limbii și literaturii ebraice. De tuberculoză s-a îmbolnăvit în anii Primului Război Mondial. Poeta a reușit în scurta ei viață să publice două volumașe, în schimb postumitatea a fost mai darnică. La fiecare doi-trtei ani se pun în circulație poezii păstrate în manuscrisele poetei, Se simte influența stilului diafan al lui Heine, Francis Jammes. Compozitori israelieni au preluat texte poetice din creația Rahelei.Unul dintre traducătorii în romțnă a poeziei Rahelei a fost regretatul Sebastian Costyin. „ Și ziua se trecu treptat/ și se umbri/ cerul și munții par scăldați / în aur gri”. ” Un zțmbet de flori crește-n preajma cărării/ pentru trecerea mea”…„ Atunci am știut că s-a surpat/ străvechiul pod de fier/pe care, întte azi și ieri/ sta timpul suspendat”…Poeta se simțea ce „un pom sădit pe malul înclinat”, avea viziunea tragică a sfțrșitului, însoțită de o mare dragoste de tot ce este viu sau veșnic. „Și sțngele din cțntec în jur mă podidește”. Bolnavii de tuberculoză, cum era , de pildă Chopin, au un simț infinit al tragicului. ”Rănește-mă cu vorba/ ar numai nu tăcea”, amintește de tonul liric al celebrei Edith Piaf. „Fii gata, surioară”, își spune ea însăși în fața iminentei dispariții. Cititorii nu sunt uitați – „ Doar ei mai sunt cu mine/doar în făptura lor/ nu-și va înfige moartea cuțitul sclipitor”. BMM

Rahel  într-un secol lipsit de legende

De mult poeții  nu mai constituie  subiecte de legendă, doar de biografii,  analize critice, etc. Într-o țară ca Israel se mai nasc și legende. Este cazul Rahelei Bluwstein, născută în 1890 la Saratov, în Rusia, stabilită în Ereț Israel  în 1909, părăsind această viață la 41 de ani, într-o viață de sărăcie și boală, tuberculoză. Cine făcea alia în acei ani era un erou. La mormântul ei de pe malul Mării Galileei , anual vin iubitori de poezie și turiști să depună o pietricică. În semn de omagiu. Crescută într-o familie cu stare bună, cunoscătoare a literaturii ruse ( a tradus din Pușkin, Esenin, Ahmatova), ea era atașată tradiției limbii și literaturii ebraice. De tuberculoză s-a îmbolnăvit în anii Primului Război Mondial. Poeta a reușit în scurta ei viață să publice două volumașe, în schimb postumitatea a fost mai darnică. La fiecare doi-trtei ani se pun în circulație poezii păstrate în manuscrisele poetei,  Se simte influența stilului diafan al lui Heine, Francis Jammes.  Compozitori israelieni au preluat texte poetice din creația Rahelei.Unul dintre traducătorii în romțnă a poeziei Rahelei a fost regretatul Sebastian Costyin. „ Și ziua se trecu treptat/ și se umbri/ cerul și munții par scăldați / în aur gri”. ” Un zțmbet de flori crește-n preajma cărării/ pentru trecerea mea”…„ Atunci am știut că s-a surpat/ străvechiul pod de fier/pe care, întte azi și ieri/ sta timpul suspendat”…Poeta se simțea ce „un pom sădit pe malul înclinat”, avea viziunea tragică a sfțrșitului, însoțită de o mare dragoste de tot ce este viu sau veșnic. „Și sțngele din cțntec în jur mă podidește”. Bolnavii de tuberculoză, cum era , de pildă Chopin, au un simț infinit al tragicului. ”Rănește-mă cu vorba/ ar numai nu tăcea”, amintește de tonul liric al celebrei Edith Piaf. „Fii gata, surioară”, își spune ea însăși în fața iminentei dispariții. Cititorii nu sunt uitați – „ Doar ei mai sunt cu mine/doar în făptura lor/ nu-și va înfige moartea cuțitul sclipitor”.

BMM  

Eroare din naștere? Capul plecat, Urechea astupată, facem modificări, Dovlecel, adu o speranță în spirt, Un spermanțet, o mie de trompete, Copii bătuți, violați, unde ești , Doamne? Unii vând cenușa morților, martori? Poeții mor în duel cu acefalii. Am văzut un izvor, curgea fără apă. Marele Măcelar este etern. Am fruntea zdrobită, nu văd nimic, Spune prizonierul. Apoi tace. Mușcătura vampirului real pe buza fecioarei. Spectacolele sunt suspendate, Trăiască tropăitul cizmelor. Oasele se topesc în crematoriu. Unde e sediul morții, la dreapta, la stânga? Poemele nu se vând , nu se prostituează. Solemni părem, dar ce râdem în noi, ce râdem, În vise întuneric nu există. BMM

Eroare din naștere? Capul   plecat,  Urechea  astupată,  facem modificări,  Dovlecel, adu o speranță în spirt,  Un spermanțet, o mie de trompete,  Copii bătuți, violați, unde ești , Doamne?  Unii vând cenușa morților, martori?  Poeții mor în duel cu acefalii.  Am văzut un izvor, curgea fără apă. Marele Măcelar  este etern.  Am fruntea zdrobită, nu văd nimic,  Spune prizonierul. Apoi tace.  Mușcătura  vampirului real pe buza  fecioarei.  Spectacolele sunt suspendate,  Trăiască tropăitul cizmelor.  Oasele se topesc în crematoriu.  Unde e sediul morții, la dreapta, la stânga? Poemele nu se vând , nu se prostituează. Solemni  părem, dar ce râdem în noi, ce râdem,  În vise întuneric nu există.     BMM

B. Fundoianu, Benjamin Fondane-pseudonimele literare ale lui Benjamin Wexler  (n. 14 noiembrie 1898, Iași - d. 2 octombrie 1944, lagărul nazist de exterminare Auschwitz, Polonia)

Vom reveni la Fundoianu, când el se va trezi din morți?

Dar el trăiește, se citește, nu e în spatele unor  porți.

Am fost la Auschwitz.   Nu e nimeni. Acolo umblă doar stafii

Ale acelor ce n-au casă, nu au copii, sunt îngeri vii.

Stau drept și tac în fața  morții, ale acelor ucigași

Care ne cântă minciuni  grele, ei la nimic n-au fost părtași,

Totul se uită, viața merge, iar Dumnezeu  se plimbă calm,

Doar Fundoianu  strigă, strigă – am fost un om, poate prea slab,

Să-L fi adus pe Domnul , poate, El va citi  Arbeir macht frei,

Batjocura nu este nouă, oricare om  are un trai,

Familie, serviciu, conturi, cărți bune de citit, femei,

Ce caută ăștia cu  vechi crime? Să bem că sunt frați, nu bei?

Cucută eu aș bea, Socrate știa de ce viața-i vis,

Eterna moarte șterge totul,   lumi noi renasc, cad în abis.  

BORIS M. MARIAN 

Azi , noapte l-am văzut pe prietenul meu , pictorul,

A murit   pictând, adevăr grăiesc, a murit ca un artist,

Nu aduc elogiu morții nimănui,  dar îl invidiez,

Precum corăbiile erau purtate de vânt, astfel

Mă poartă pe mine, de o viață, gândul morții,

Nu mă credeți, la fel,  și astăzi iubesc și urăsc 

O fată ce nu era nici urâtă, nici proastă,

Singura fatî care m-a părăsit  într-un mod bizar,

După o iubire furtunoasă,  au trecut peste cinci decenii,

Nu o pot uita, non dimenticare, unele cțntece îmi plac

Și nu le uit, cum nu uit nimic din ce am trăit,

Dar ce rost are să spun toate astea aici, fără nicio metaforă?

Nu pot dormi eu în locul dumitale,

Spuse doctorul și pe loc adormi buștean

Dus la vale de Styx cu y grec,

Ce perechi, priveam trotuarul

 Pe care alunecam din cauza mizeriei,

Era un Crăciun în care  se ucideau micii dictatori,

Aerul mort scotea mugete, ADICĂ NU ERA MORT,

Aveam un cap rotund, acum nu mai este,

Am ridicat pleoapele mai multor  cetățeni,

NU AVEAU OCHI,  păi de ce să aibă, oamenii trebuie să doarmă,

Călăul e galben,  stelele sunt galbene, nu se potrivește,

Doctorul se trezi, cum ai dormit? Cine pe cine întreabă?

Cert este că uneori se pot face cârnați și din oameni necunoscuți,

Totul este să nu-i iubești.

E ceață, e alb, e greață, Ce trist mă răsfață destinul, Mă uit la cărțile-n raft, Peste drum , un motan Își plimbă trufaș măreția, El nu știe, nu poate ști Ce îl așteaptă în fiece zi, Iar în memoria mea , Iubitele mor pe rând , E ceba cu memoria, Eu cine sunt?

E ceață, e alb,  e greață,

Ce trist mă răsfață destinul,

Mă uit la cărțile-n raft,

Peste drum , un motan

Își plimbă  trufaș măreția,

El nu știe, nu poate ști

Ce îl așteaptă în fiece zi,

Iar în memoria mea ,

Iubitele mor pe rând ,

 E ceba cu memoria,

Eu cine sunt? 

Precum mortul e mort de tot, 
Postumus, Postumus, 
Ținem post pentru el, 
Postumus, Postumus, 
Are humus în el, are suflet, nu-i chel, 
Ipocriții-l jelesc, îl vorbesc cam de sus,
Fu și el luptător, fără cauză și țel,dar curaj a avut,
n-avea fire de miel, se visa împărat,
se visa cavaler, era împovărat de procente,
șomer era Postumus boy, îl chema nu știu cum,
a murit cțnd fugea nici wohin, nici warum.
Fiind nevoiți a suferi, nu sunte singuri, nu am fi,
Iar între aceste două rele jucăm din oale și ulcele.

Crape capra, cobra, sobra,

Clipele nu obosesc niciodată?

Suntem sacii de box ai propriului eu,

Se spune că proștii au vise deștepte

Și invers, unele se realizează

Sub formă de bile mari pe TROTUAR,

Adică faci trotuarul, golanii nu merg  cu bicicleta,

Doamnă frumoasă ca o toamnă,

Iubesc absurdul pentru că este simplu,

Am început să merg numai prin grădini,

Multe avantaje, nici un pisălog,

Un pictor uitat pe undeva,

Doi se pupă de zor,

Sanseverina e peste tot,

Bunica din Toronto zâmbește,

 Ea nu va muri, știe și ea,

Ziua judecății nu a venit,

Dar am voie să judec,

Nu știi ce-ți iese în cale,

O boală, o coală, un accident strident,

Nici moartea nu este ceva sigur,

O , piatră de mormânt, unde ți-e gloria?

Hic ego


En Place Pigalesco mă-ntâlnii cu Ionesco,
eu nu aveam față,priveam cu ochii din ceafă,
nu maiaveam mâini  ci picioare de liliac,
treceam pe lângă luminițe, eram în comă comodă,
muritorii nu mă mai salutau, i-am trimis undeva,
pe care se cațără vițele de vie, pădurea de pini ponegrește,
doi bulgări, unul de uitare, unul de nepăsare,
orașul se stinge umezeala mărețelor chefuri,
prin palida tăietură a femeilor se nasc copii plăpânzi,
vițele se cațără să le mângâie, Ionesco întreabă,
nu-l văzuși pe Popesco ori Piscopesco?
Nu aveam față, priveam din ceafă, eu v-am mai spus,
plecat de acasă, am trecut prin trei închisori,
numite Varvare,pe metereze - suflete treze,
zăresc ogoare proaspete,viitorul patriei este aproape.
Neprevăzutul izbucnea de peste tot.
Se descrețesc și munții noștri dragi, uraniu poartă,
scrâșnesc stăvilarele, stele răsturnate strigau - viol, viol,
ași,o invenție a ziariștilor, în inimă flutură steaguri.
BMM