Umberto Saba a fost  un mare poet

Triestinul Umberto Poli( 1883-1957) și-a luat  pseudonimul de Saba, adică „bunic” în ebraică, deoarece nu și-a cumnoscut tatăl decât la majorat. El exprimă în versuri această tragică perioadă-„Când mă născui/mama-ncepu a plânge/singură în patul ei pustiu…Tata a fost pentru mine asasinul/ până la vârsta când l-am cunoscut/ atunci văzui că era un copil/ și darul care-l am e de la dânsul”.(trad. A. E. Baconschi). Străbunicul matern al scriitorului a fost un învățat ebraist  în sec. XIX, S.D. Luzzatto, urmaș la rândul lui al unor ebraiști din Evul Mediu.  

Acest antecesor a tradus în italiană din Halevi, mare poet din sec. XI, a scris exegeze despre Cabala, fiind profesor la Colegiul rabinic din Padua. Umberto Saba era apropiat de cultura iudaică, în egală măsură și de cea italiană. În 1912, după ce încearcă să-și câștige traiul în marină, în armată, publică primul volum de versuri, „ Cu ochii mei”, participă la viața literară interbelică, pleacă la Paris, când atmosfera  regimului mussolinian devine sufocantă, revine în 1943 la Triest. Și-a publicat numai parțial opera antumă. În 1963 i s-a publicat un minunat volum „ Canzoniere”, ca și opere complete în 12 volume. Era un admirator și cunoscător al creației lui Petrarca, la fel din cea a lui Umberto Foscolo, un preromantic, Pascoli și D”Annunzio, dintre contemporani. A încercat să-și trateze depresia cu ajutorul lui Freud. A fost comparat cu Trakl, iar la noi, cu Bacovia. „ Iată-mă acum, știi că printre fericiți nu-i casa noastră/că viața cu o privire lacomă/ e tyoată plină doar de lacrimi”. Ultimul traducător în română  a fost Ilie Constantin.

BMM