Rahel într-un secol lipsit de legende De mult poeții nu mai constituie subiecte de legendă, doar de biografii, analize critice, etc. Într-o țară ca Israel se mai nasc și legende. Este cazul Rahelei Bluwstein, născută în 1890 la Saratov, în Rusia, stabilită în Ereț Israel în 1909, părăsind această viață la 41 de ani, într-o viață de sărăcie și boală, tuberculoză. Cine făcea alia în acei ani era un erou. La mormântul ei de pe malul Mării Galileei , anual vin iubitori de poezie și turiști să depună o pietricică. În semn de omagiu. Crescută într-o familie cu stare bună, cunoscătoare a literaturii ruse ( a tradus din Pușkin, Esenin, Ahmatova), ea era atașată tradiției limbii și literaturii ebraice. De tuberculoză s-a îmbolnăvit în anii Primului Război Mondial. Poeta a reușit în scurta ei viață să publice două volumașe, în schimb postumitatea a fost mai darnică. La fiecare doi-trtei ani se pun în circulație poezii păstrate în manuscrisele poetei, Se simte influența stilului diafan al lui Heine, Francis Jammes. Compozitori israelieni au preluat texte poetice din creația Rahelei.Unul dintre traducătorii în romțnă a poeziei Rahelei a fost regretatul Sebastian Costyin. „ Și ziua se trecu treptat/ și se umbri/ cerul și munții par scăldați / în aur gri”. ” Un zțmbet de flori crește-n preajma cărării/ pentru trecerea mea”…„ Atunci am știut că s-a surpat/ străvechiul pod de fier/pe care, întte azi și ieri/ sta timpul suspendat”…Poeta se simțea ce „un pom sădit pe malul înclinat”, avea viziunea tragică a sfțrșitului, însoțită de o mare dragoste de tot ce este viu sau veșnic. „Și sțngele din cțntec în jur mă podidește”. Bolnavii de tuberculoză, cum era , de pildă Chopin, au un simț infinit al tragicului. ”Rănește-mă cu vorba/ ar numai nu tăcea”, amintește de tonul liric al celebrei Edith Piaf. „Fii gata, surioară”, își spune ea însăși în fața iminentei dispariții. Cititorii nu sunt uitați – „ Doar ei mai sunt cu mine/doar în făptura lor/ nu-și va înfige moartea cuțitul sclipitor”. BMM

Rahel  într-un secol lipsit de legende

De mult poeții  nu mai constituie  subiecte de legendă, doar de biografii,  analize critice, etc. Într-o țară ca Israel se mai nasc și legende. Este cazul Rahelei Bluwstein, născută în 1890 la Saratov, în Rusia, stabilită în Ereț Israel  în 1909, părăsind această viață la 41 de ani, într-o viață de sărăcie și boală, tuberculoză. Cine făcea alia în acei ani era un erou. La mormântul ei de pe malul Mării Galileei , anual vin iubitori de poezie și turiști să depună o pietricică. În semn de omagiu. Crescută într-o familie cu stare bună, cunoscătoare a literaturii ruse ( a tradus din Pușkin, Esenin, Ahmatova), ea era atașată tradiției limbii și literaturii ebraice. De tuberculoză s-a îmbolnăvit în anii Primului Război Mondial. Poeta a reușit în scurta ei viață să publice două volumașe, în schimb postumitatea a fost mai darnică. La fiecare doi-trtei ani se pun în circulație poezii păstrate în manuscrisele poetei,  Se simte influența stilului diafan al lui Heine, Francis Jammes.  Compozitori israelieni au preluat texte poetice din creația Rahelei.Unul dintre traducătorii în romțnă a poeziei Rahelei a fost regretatul Sebastian Costyin. „ Și ziua se trecu treptat/ și se umbri/ cerul și munții par scăldați / în aur gri”. ” Un zțmbet de flori crește-n preajma cărării/ pentru trecerea mea”…„ Atunci am știut că s-a surpat/ străvechiul pod de fier/pe care, întte azi și ieri/ sta timpul suspendat”…Poeta se simțea ce „un pom sădit pe malul înclinat”, avea viziunea tragică a sfțrșitului, însoțită de o mare dragoste de tot ce este viu sau veșnic. „Și sțngele din cțntec în jur mă podidește”. Bolnavii de tuberculoză, cum era , de pildă Chopin, au un simț infinit al tragicului. ”Rănește-mă cu vorba/ ar numai nu tăcea”, amintește de tonul liric al celebrei Edith Piaf. „Fii gata, surioară”, își spune ea însăși în fața iminentei dispariții. Cititorii nu sunt uitați – „ Doar ei mai sunt cu mine/doar în făptura lor/ nu-și va înfige moartea cuțitul sclipitor”.

BMM