Else Laker Schuler – „Pianul albastru”

Am reluat titlul ultimului volum antum al cunoscutei poete născute la 11 februarie 1869, în Germania, la Elberfeld.  Familia ei era înstărită, tatăl –un arhitect, constructor, antreprenor  de succes, dar fiica a preferat din adolescență o viață de boem, a cunoscut personalități precum Trakl, Gottfried Benn, Karl Krauss, Werfel,  Arnild Schoenberg,pictorii Kokoschka, Grosz,ș.a. După o carieră strălucită de poet a primit în 1932  Marele  Premiu Kleist, dar anul 1933 i-a adus  perspectiva unui sălbatic rasism, prin venirea naziștilor la putere. S-a refugiat în Elveția, apoi în Palestina,, unde a fost înmormântată  pe Muntele MĂSLINILOR în 1945. De la „ Un vechi covor tibetan” , poem publicat în 1910 până la „Pianul meu albastru” din 1943, poezia Elsei  a cunoscut multe avataruri, fiecare impunțndu-se în ochii și inima cititorilor prin forța expresiei și a sincerității. Unii critici au numit-o o Sapho modernă. Veronica Porumbacu și Maria Banuș au oferit reușite traduceri din opera ei. „Prin trupul lui Cain  trec gropile orașilui/… Când ultimul om va fi ultimul hotar/ n-ai să m lași/ un glob pămțntesc se va închide iar”. Ea este una dintre promotoarele expresionismului  german în poezie, Susținută de soțul ei, H. Walden, a scris și  proză, teatru,  a scris și „ Balade ebraice”, în 1913. Celebritatea ei a început după Primul Război Mondial, în 1920 i-au fost editate zece volume, iaf postum, în anii 1959-1962 au fost publicate în RFG  trei volume de opere alese.  Ea obișnuia să-și ilustreze cărțile, fiind și o artistă-graficiană. Gottfried Benn care era îndrăgostit de ea a  apreciat că a fost cea mai mare autoare de lirică germană, a secolului. „ Eu mor grăind ca să renasc pictând”, scria autoarea. A pierdut ăn viață ființe dragi, părinții, două surori, un frate, un fiu, Paul, artist plastic, avea 21 de ani. „ Mică de statură, zveltă, băiețoasă, cu părul ca păcura, cu ochii negri ca pana corbului,  mari, mobili…Lumesa ăntorcea ochii după ea pe stradă, purt inele zornăitoare, tot felul de bijuterii, fuste scurte ori pantaloni largi, bluze imposibile”, așa o descria Benn. Era înainte de 1933.  Cărțile ei au fost arse în perioada nazistă. Înainte de a muri a spus –„ S-a zis cu mine, nu mai pot iubi”,  La noi a fost elogiată de Baconski, de Otto Walter Cisek, care au ți tradus din opera ei.  Poezia ei are uneori inflexiuni ce amintesc de lirica hindusă.  Karl Kraus spunea că de la Goethe încoace nu a mai citit asemenea versuri armonioase, simbol-cuvânt, imagine-limbaj-suflet.

BMM