Salvador

Salvador

Prin moartea ta, poetul îşi plânge veacul,
Podoabe ale timpului, numele rămând doar frumoase,
Iar lupul în strai de bunică îşi pierde răbdarea.
Mă iartă de-mi vin în memorie, nu piscuri înalte,
Ci suflete mult mai curate, Gavroche sau Scufiţa cea Roşie,
..............................................................................................
Civili ne-am născut în cetatea propriului nume
Şi-ncet, prea încet învăţăm apărare şi atacul.
De unde îşi soarbe puterea de şoc necuvântul?
Etern Cristofor, te ajunge coinquista din urmă,
Grăbeşte, te-aştept în alt veac, Salvador.

Oamenii de cenuşă

Noi suntem oamenii de cenuşă,
Venim la casele noastre,
Ne aşezăm pe prag, mestecăm linişte,
În casele noastre stau alţi oameni,
Dar ei nu se simt strîmtoraţi
De venirea noastră,
Ei discută peste capetele noastre,
Citesc, râd, se nasc, mor,
Noi nu deranjăm,
Noi vorbim în şoaptă între noi,
Tu eşti, mamă? Tu eşti, tată?
Soră? Frate? Prietene?
Ceilalţi nu ne aud,
Noi nu deranjăm,
Suntem liberi, n-avem trup, n-avem oase,
N-avem morminte, numai nume,
Iar numele se pot uita.

Boris Marian