Monumental este verbul a fi, fire, Salvăm biografii, biologii, egografii, Săpăm prăpăstii, vorba Mihăieșului, Mergem pe urmele lui Eminescu, pas cu pas, Eu cred în Iehova, nu am ce face, Câtă apă mai curge pe Argeș în jos? A apărut și Steaua Dunării, nu-i bai, Mergem pe drumul stelei, Recunosc și eu că de cele mai multe ori visez, Nu am nicio vină, în rest scriu și atât, Ermetic însemnă cinstit, cine mai este cinstit? Cum ne oglindim în manele? Nicicum. Kiciul balcanic să trăiască. Lene și poezie, Kagerat și Kategat, Barbă lată, barbă mică, Giafer, Cișmigiu, ehei, Nănescu, Pann, Chiosea, Unghiurliu și poliția, Nu strică o vizită la spitalul amorului, O să mor de ah și vai, cu lacrimi mă îmbrăcai, Așa se cânta în orașul pe valuri, Sus/jos și invers, iar Oltul trecea prin hotel, Hârtiile plâng pe podea, între sticle de votcă, Ne spune Espop sau Esop, singurătatea nu este mereu Suportabilă, chiar și o leprozerie este mai la îndemână, Uneori, după râs urmează un val de sânge eliberator, Șobolanii nu se sinucid niciodată, se luminează sticlele de vin, Pe unii oameni îi îngroapă în cer, direct, fie binecuvântați, Prietenul care cosește de zor scrie anti-damblale, Zice dumnealui, mintea e o boală a omului, Noroc că nu mulți o au, oroarea o fi un interstițiu A unui cotidian liniștit, banal, a la Arendt, Faptul că te cheamă Cain sau Abel nu are nicio impotanță. Boris M. Marian

Monumental este verbul a fi, fire,

Salvăm biografii, biologii, egografii,

Săpăm prăpăstii, vorba Mihăieșului,

Mergem pe urmele lui Eminescu, pas cu pas,

Eu cred în Iehova, nu am ce face,

Câtă apă mai curge pe  Argeș în jos?

A apărut și Steaua Dunării, nu-i bai,

Mergem pe drumul stelei,

Recunosc și eu că de cele mai multe ori visez,

Nu am nicio vină, în rest scriu și atât,

Ermetic însemnă cinstit, cine mai este cinstit?

Cum ne oglindim în manele? Nicicum.

Kiciul balcanic să trăiască.

Lene și poezie, Kagerat și Kategat,

Barbă lată, barbă mică, Giafer, Cișmigiu, ehei,

Nănescu, Pann, Chiosea, Unghiurliu și poliția,

Nu strică o vizită la spitalul amorului,  

O să mor de ah și vai, cu lacrimi mă îmbrăcai,

Așa se cânta în orașul pe valuri,

Sus/jos și invers, iar Oltul trecea prin hotel,

Hârtiile plâng pe podea,  între sticle de votcă,

 Ne spune Espop sau Esop, singurătatea  nu este mereu

Suportabilă, chiar și o leprozerie este mai la îndemână,

Uneori, după râs  urmează un val de sânge  eliberator,

Șobolanii nu se sinucid niciodată, se luminează sticlele de vin,

Pe unii oameni  îi îngroapă în cer, direct, fie binecuvântați,

Prietenul care cosește de zor scrie anti-damblale,

Zice dumnealui, mintea e o boală a omului,

Noroc că nu mulți o au, oroarea o fi un interstițiu

A unui cotidian liniștit, banal, a la Arendt,

Faptul că te cheamă Cain sau Abel nu are nicio impotanță.

Boris M. Marian