albie nouă, o arcă nouă, un nou legământ,

nu întreba de rostul vieții,

natura nu face pomeni,

fii însuți povățuitor,

tavanul este exact deasupra capului tău,

niciodată nu vei fi în pas cu vremea,

be above ground. Excelsior.

BMM

Iubirea mea ți-a dăruit o aură,

Ai văzut-o?

Se poate trăi bine și fără ea, fără aripi,



Poeme, culori, sunete,
Oameni suntem, nimic nu ne este străin,



Nici Polul Nord.

Atunci ne-am cunoscut,

În țara Atunci.

Vindeam scrisori de dragoste

La capul podului. Tu ai luat una, ai zâmbit,

Ai plecat, dar ce mult te-am iubit,
n-ai să știi niciodată.

Mă gândesc cum ar arăta



Palatul iubirii în alb-negru.
Frumoasele seraiuri din mintea noastră.

Și iartă, Doamne, iubirile noastre,

Cum și noi ne iertăm pe noi înșine.



BORIS MARIAN
Poezia ca un sărut desfide moartea,

planoare subțiri ca fluturii trec printre rime,

cine se poate urî pe sine?

Urcat la etajul 112 cineva plânge,

asasinul trece rece cu o mentolată-n gură.

Îl cheamă Dante și nu scrie,

la fiecare țipăt moare cineva,

poliția în alertă, impotentă

furnizează detalii bilibauiste,

cititorii mei nu s-au născut,

la ecograf-mascul năuc,

marile poeme precum ghețarii

se îndreaptă spre Ecuator,

Tarzan, Robinson și Aex

trecură la pensie.

BMM