Copaia

Copaia şi alte imagini






Prima imagine, spune Chagall era copaia, simplă, pătrată, pe jumătate scobită. Un foc grozav a cuprins Vitebskul. Cineva scrie, azi, despre Kafka, nu a înţeles nimic. Ultimele cuvinte ale lui Josef K. au fost „Wie ein Hund”, ca un câine. Forţând timpul şi proporţiile, Ceauşescu a murit „ca un câine”. Nu fac apologia dictatorului, că nu l-am iubit de când s-a înscăunat, în 1965.



Chagall s-a născut ca un copil fără viaţă, o bilă albă ( dată morţii).Mai târziu, când se plictisea urca pe acoperiş. El ştia ce este mirosul somnului. Chipurile oamenilor semănau cu lumânările. Se întreba de unde vin zâmbetele oamenilor. Ochii părinteleu său aveau reflexe dulci, albastre. Cu o mână zbârcită, maronie le dădea copiilor prăjituri, mere coapte. Mama, trecută şi ea la cele veşnice, venea uneori, încet, Chagall simţea nevoia să o sprijine.





Închisoare veşnică – pământul. Cât este de impasibil. Noaptea stelele sunt albastre iar pământul devine violet. Poftim!



Profesorul nu dăruieşte din înţelepciune, ci din dragostea şi credinţa în frumos, spune însuşi profesorul urcat pe o treaptă mai sus decât noi, desfăşurând larg mânecile costumului în care se află mâinile sale subţiri, în vorbele voastre gândirea este aproape ucisă, uneori ea respiră în ritmul tăcerii, profesorul se îndreaptă spre tablă şi desenează un copac şi o pasăre, rădăcina care primeşte, fructul care se oferă pe jumătate şi pasărea care cântă fără sfârşit, apoi iese desfăşurând larg mânecile costumului în care se află mâinile sale subţiri.





Boris Marian