Prozo-poem de BM

Prozo-poem de BM Depozitele, impozitele breslei boiangiilor, fustangiilor, din Florenţa, carenţa se aflau, se flatau, prin preajma bisericii Americii, Orsanmichele. Ce aţi înţeles? Nimic. Aşa face calculatorul meu. Se joacă. Nu-i bai. Ninge, este o iarnă bogată, trec fete, una mai drăguţă, mai frumoasă decât alta. Pe tocuri, cu talie subţire, cu năsucul în vânt, cu buze roşii, pofticioase. Nu ştiu de ce, îmi vine în minte imaginea unui cimitir, peste o sută de ani, unde vom zace cu toţii, cu faţa în sus, norii vor trece deaupra ierbii, iar sub iarbă, pământ negru, prin care aleargă furnici, viermi, toţi purtând atomi, molecule din trupurile noastre. Apoi planeta se va dezintegra, vom ajunge în cosmos şi ne vom reîncarna în fete şi băieţi frumoşi …. La capătul călătoriei, unde-i şi lacătul , nu-ţi mai vezi nici pletele încărunţite, nici păcatul, apare Femeia Ideală şi Personală, trupul ei în mantie regală, aveai cândva o mare încredere, dar iluzia începe să cutreiere, pulberi de stele-ntre stele fixe, sinteza poemelor Beatrixe, nu te urmează nici Euridice, „Mergi singur înainte, eu sunt vie”, îţi zice … Poate că există şi o altă viaţă, altă experienţă, fără trup, dureri, fără temeri, pierderi, poate altă faţă, trebuie să fie un alt Nicăieri. Ştim şi poate nu ştim, credem şi nu credem, ne-ndoim, e bine, nu minţim mereu, Dumnezeu e singur, ascultaţi cum geme şi ne cheamă, crede că e Dumnezeu… Boris Marian Mehr,