Vizionări: 165 Acheron 　　 Fiecare crede că nu greșește, dar și Tu, Doamne, mai greșești uneori, și mai cum. Există Etica lui Spinoza, Etica religiosului, , Etica omului pus în ștreang, Etica vânătorului, a vânatului, Doamne, învață-mă ce să fac. Ura dă putere pentru a construi un iad în loc de rai, în care intră cei răi și cei buni laolaltă, spunea profesorul, nemaiținând cont de șirul lucrurilor, de calendar, avantajul statului pe loc rezultă din posibilitatea de a alege, PE CÂND MERSUL ARE O DIRECȚIE, care poate fi de la început cea bună sau cea rea, de pildă, astăseară nu mai merg acasă, nu mai merg nicăieri, nu mai deranjez pe nimeni, rămân aici, pe loc, e ca și cum aș fi murit… Spuse visând o herghelie de cai sub stele. Dar nimic nu se împlini, iubita veni să-l ia cu mașina și el îmi lăsă în palmă in bănuț pe care-l păstra să treacă Acheronul. Eu îmi sunt părinte și mormânt, Spuse profesorul, dar acesta este abia începutul, Un necaz nu vine singur, ci însoțit de o bucurie… Sunteți într-o stare minunată, i-am spus, durerea s-a ascuns, Aproape că a dispărut, este o adevărată beție A puterii de a vă stăpâni, puteți ajunge Chiar la începuturi , și eu vorbeam înainte Fără să observ că profesorul deja încheiase Jos, în stradă, procesul verbal despre propria sa Cădere de pe fereastră , corecta chiar Unele mici greșeli de exprimare. , 　 |

　
　
Acel zid, acea mimoză
　
Aveam un mesaj ca un masaj,
Adică un gaj ca un garaj,
Acel zid, acea mimoză,
O găină și o proză,
Niște meandre, niște ceară,
Cine cere n-o să piară.
Cel ce nu văzuse- oceanul
Are-acum cecul și banul,
Iguane vede-n vis,
Precum medicu-a prescris.
Acrobatul e frumos,
Trei costume și un os,
Ultimii la coadă-s corbul,
șalul andaluz și sorbul,
în hotel cineva moare,
dar la cinema e soare,
la război nu-i loc de vis,
o , Sesame, ai închis,
trei tăblițe cântă-n strană,
nu te-ascunde după blană,
un balaur, opt carate,
mama broaștelor curate,
animale sferoide,
șerpii nu mai fac partide,
nici himere, nici sirene,
ia-mă Bebe, ia-mă nene,
nimfele se duc la bal,
Phoenix trage un chintal,
Monstrul Aheron e plat,
Faust este apostat,
Calul alb devine negru,
Se lipește de un cedru,
Ochi de câine tare-albaștri
Ne privesc, din pod cad aștri.
Zilele sunt număr prim,
Mane, Tekel, Ufarsim.
Zilele, numai în versuri,
De la mers, pluralul mersuri,
Moare cu fiecare vers,
Ca o lacrimă de pers.
Zic și eu ex nihilo
nihil, ceea ce înseamnă Bill,
Se îngăduie și forma
Torna, fratre, torna, torna.
Cred în Soare și Oțel,
Dar mai mult eu cred în El.
Mâine va fi un adaos
Fericit? Who knows? Who knows?
BMM
　
Der Knecht hat Recht
　
Cavalerul are dreptate, disprețuiește cultura,
de la Moise la Michelangelo, nimeni nu-i spune nimic,
un trandafir , acolo, un trubadur ucis,
imaginea trezirii amintește de Lazăr sculat din morți.
Priveam adeseori întinericul, el mormăia ca ursul,
dar punctele de aur nu dispar, ele sunt fericirea.
Fost boschetar, am ajuns cardinal, apoi scarabeu,
acum simplu poet, inventez ce vreau eu,
prietenii se cam feresc de mine,
poezia nu ajută la nimic, ea însăși este pe moarte,
femeia c-un ulcior pe umăr nu mai există.
Iar viața seamănă cu iarba, gândește.
BMM 
Viața aceasta suplă devine aproape dublă,
m-ai întrebat într-o noapte


ce se-nțelege din moarte.


Am spus, ai plâns, iar am spus.


Ce răsărit, ce apus,
ne-am rugat până-n zori,
apoi am fost scoși de ninsori,


decapitați de soare, cleptomania de șoarec,


clopote bat încă ritmic, intim și sadic și istmic.
Mă prinse o mare tristețe, ca Marea Neagră pe fețe,
tu ai șoptit overdue, eu sărutând și-am spus tu,
numai tu să trăiești, gemeni vreau și povești,
ciudat că mai trăiesc, murisem de mult , Bucharest,
acum va trebui să întrețin mulți copii,
m-am rugat și am plâns, m-ai mângâiat foarte strâns.
****************************************************


Tania și taina


　


Taina Taniei era ascunsă în constelația CIUCIU,


fapt ce punea pe jar jumătate din cartierul Pungași,


recunoștința era pe nicăieri, chiar de ieri,


amabilitatea se plimba prin oraș ca gripa,


îmi amitesc acele vremuri fără minte,


cu dulci cuvinte, beam cafea și brusc s-a oprit rotația Pământului,


unii și-au dat demisia, deși aveau salarii cât casa,


în această chestiune Tania nu are nicio vină,


dar taina este taină, rolu poliției este să nu doarmă,


eventual se poate juca table, în pauze, domnul Tchibo


s-a refugiat în Tasmania unde avea un trib ferice și supus lui,


Soarele își vedea de treabă, nimeni nu observase nimic,


doar Tania știa secretul, drept care, șoptindu-l unei prietene,


drept care a fost de urgență internată, astăzi fiind în aceeași situație,


deși Pământul și-a reluat mersul, în ciuda Inchiziției,


a altor agenții de urmărire a infractorilor.


Trăiască infracțiunea, se mai auzea pe ici , colo.


BMM

Scandalul cu pisica
Scandalul cu pisica mi-a produs o depresie. De unde a pornit totul, nu știu. Ghearele picicii sunt ascuțite, pernițele doar te înșeală. Totul părea că decurge bine, pusesem condiția unei păci durabile, dar cu nebunii, iar nebun este orice om care nu este bun, nu ai cum să ai un contract. Clauzele nu sunt clauze. Omenirea nu a ieșit din epoca pisicii. Dumnezeu este departe, pisica este aici. In copilărie am iubit acest animal, era vorba de motani, la fel d...e sălbatici. Pisica este sălbatică, nu are nimic comun cu un câine. Câine este omul. Un câine bun.... Șarpele veșniciei își mușcă propria coadă, scriu acest poem în acoladă, adică despre ziua de ieri ce se topește, dar unde sunt jurămințile veșnice? Eu și tu trăim ferice, iubito, eu și tu avem varice, iubito, eu și tu într-un poem ce se naște, ca mieii de sacrificiu, înainte de Paște. ... Nici cuvântul „iubito” nu mai sună, parcă ar fi o scârțâitură de cuțit pe tablă. Oricine se poate lăuda că este bun, chiar și eu. Bunătatea nu este un cec la bancă, nu se schimbă în valori. Este bine că nu mai există nici o corespondență, moarte scrisorilor, trăiască umorul, orice acuzație este puerilă, cad avioane, se aruncă rachete, mor oamenii pe șosele, iar într-un coș cu viorele șade două păsărele, două surori cântă-n noapte ca două viori, haosul și noaptea n-au un cărăbuș, cum din moarte viața, cum de s-a urcuș, astfel și poemul meu s-a-nfiripat dintr-o dizlocare, cum s-a-nșurubat, cum de merg nainte, unde, încotro, Cișmigiu-i verde ca și Fontainbleau, bach și buonarotti mă-nsoțesc la drum, scriu două-trei versuri, pertinent, postum, roze învechite, fără ghimpi, culori, cum din moarte viața, cum de mi-minor? Viorelelor semănați, vă iubiți și semănați, v-am iubit și mai cum, însă foarte postum. Dialog închis. Bună ziua. O lovitură mortală, șapte muște ucise de un croitoraș. Cineva cultivă bacterii, apoi, mucegaiul format devine armă de luptă. Revin la punctul zero ca un submarin. Dați-mi cămașa de forță, o îmbrac de bunăvoie. Un om de minimă rezistență, un om, o coajă subțire pe magma sângerie a lumii, o trestie ce șoptește molcom vântului , genunii, o notă falsă, un deces, de ce strângi sufletele noastre, Doamne? Ehei, acesta este un mare proces la care vin îngerii să ne condamne. Să ne crească trei rânduri de dinți, să mâncăm carne de cal cu cașcaval, până ce vom ajunge să behăim ca zeii antici.

BORIS MARIAN