Rugăciune

Rugăciune

Din  întunericul neștiinței în splendoarea Zoharului,

Din înțelepciune la  umilința semnului galben sau al literei stacojii,

Ce drum, Doamnei, ai ales pentru noi, oamenii Tăi,

Suntem fiii TĂI, cu toții, ne-ai pis să ne ucidem unii pe alții,

Pentru ce,Doamne?  Ne-ai dat iubirea, dar ai smuls frunzișul,

Am ridicat  statui  marmoreene iubirii, apoi le-am sfărâmat,

Ce mult am iubit și ne-ai  adus otrăvurile urii,

Suntem , oare , demni de iubire?  

Precum fluturii iubirii, fericirea ne căuta,

Am adunat poeme, am adunat toate artele,

Dar cineva le arde, cineva distruge,

Unde este acel duh al distrugerii?

Stăm și ne minunăm de măreția Soarelui,

Apele  însoțesc liniștea noastră,

Care este adevărata  Față?

Sunt florile  Răului mai puternice, mai viabile?

„ Greșelile, păcatul, zgârcenia, prostia

Ne-aruncă-n suflet zbucium și-n trupuri frământări

Și noi nutrim cu grijă blajine remușcări

Așa cum cerșetorii își cresc păducheria…

Credeam cu lacrimi sterpe că ne-am spălat de rele…

O, cititor fățarnic, tu , semenul meu , frate”

Spunea Baudelaire, prin graiul lui Philippide,

Istoria se scrie  cu multe , mari păcate,

Minciuni și  sfaturi proaste se-adună-n tomuri vechi,

Să ne spălăm de ele, să ne iubim ca frații,

Aceasta mi-e dorința, aici mă spovedesc.

Boris  M. Marian