Ea a văzut

Ea a văzut










Ea a văzut cât sunt de mâhnit

și m-a iubit.

Când mi-a dăruit trupul,

mi-a spus – Asta e tot.

Si trupul ei fu al meu.

Acum ea nu mai este nicăieri,

dispărut ca un nor după ploaie.

Noaptea, câteodată,

când mă vedeți bând,

îi văd fața palidă-n vânt,

puternică și întoarsă către mine

și mă înclin în vânt.

Toamna are mâinile galbene,

toamna are încălțări roșii,

dar n-are nici un prieten

în pădurea de oase,

se aude duruitul merelor căzând,

se aud bătăile de tobă ale nucilor căzând,

pentru dansul morții,

doar un ultim fruct contemplativ

atârnă încă în spațiu, iubito,

și îngerul geamăn luminează de fosfor.

Boris Marian