A-ți iubi  neprietenii

 

 

A-ți iubi neprietenii

Este o mare virtute,

Eu nu o am,  a fi cenzurat

Deh, nu-mi prea place,

A fi pus la coadă, iar nu e bine,

Cineva scria despre discriminarea

 Pe vârste, foarte corect,

 Acesta nu este un poem, ci o predică,

Îmi place să predic iubirea,

 Dar nu sunt nici preot,

Sunt doar un biet condeier,

de mânuiam și arcușul,

rom să fi fost, mândru  și fericit

aș fi fost, oricum mă simt doar urmaș

al bieților menestreli , trubaduri, barzi

 uciși fără milă, când un senior se simțea

 pașnic atins în  mândria sa  vanitoasă.

 

Te-mpaci cu tine însuți?

„Amurgul presărat cu aur”,

el te-mpacă.

„ Amurg de iarnă, sumbru, de metal”.

Te-mpacă.

„ Păsările, fructe negre”,

 Le auzi?

Timpul tace ca o cocoașă ,

fii pe pace.

În drumul șarpelui

Se-așterne liniștea, e moartea?

Există doar eternitatea. Zăresc o umbră,

Un străjer cu lance face rondul,

Sunt chiar eu,

Străjerul strigă – „ Cine-i? ”.

 

BORIS MARIAN