Urmașilor mei

Urmașilor mei _________________ Urmașilor mei eu nu le scriu, Nu voi pleca într-un sicriu, Umblând pe două-trei picioare, Mai știi , chiar patru aripioare. Dar nicio revoluție nu este o soluție, Că face corent, se sparg geamuri în Kent, Dar dă-le naibii, geamuri, le spargem ca pe clanuri. O turturea m-a alintat sonor și binecuvântat, Ce mai iubeam și eu Povestea Vorbii, dar nu vorbele- acestea, Ce oftează a mea domniță, ea așteaptă o linguriță, Poate chiar o lingurea, ba mai vrea, ba nu mai vrea. Sunt Zburătorul dacă vreau, ajung cu tine la Breslau, Bea când ți-e sete Dâmbovița, să-ți pierzi suflarea și ființa, Boul, vițeii se ajută, Casa Boborului este mai slută, Alecsandri îmi este unchi din al Veneției rărunchi, Astfel venii și eu aici, gură de rai, trai la bunici, Cum se deschide între nori o poartă, văzui un picior, Atât zării, pe loc crezui, de-atunci mănânc numai gutui. Dar asta nu-i melancholie, albastră floarea e mai vie, Albastră, roșie se-arată această inimă de fată. Trecut-au anii ca și banii, acum bogați sunt doar golanii, Ne cântă-acuma și prohodul, ce dor mai are azi norodul? Rondel trecut și tare dulce, pescarul prinde știu ce, știuce, Dar nu se știe că un drum mai duce-n pipa cu tutun, Când eu vă las întreagă-averea lui Dobrogeanu, parcă Gherea, știu codri mari de brazi, molizi, în mine tu nu mă închizi, nu port nici plumbi, arginți și nici magnezii, eu îl iubesc pe T. Arghezi , lacustrele bacoviene, romanțele minulesciene, pe cronicarii lui Urmuz ce au luptat și la Oituz. Cu Topârceanul facem jocul, cum vine rima cu norocul, dar nu poate a fi uitat ce-au scris domnii Maniu și Pillat, eu lui Barbu Ion , am să-i ridic în marmuri un monument ci filigrane, Dar mai trezește-te, Ioane. BORIS MARIAN