Am o cabană în Valea Loarei, județul Teleorman,

 Alături  locuia un conetabil, nu contabil,

a murit acum doi ani, în beciul casei lui s-au găsit

mii de scrisori de la iubite necunoscute.

Noii locatari au aruncat scrisorile în grădina publică.

După un an au apărut straturi, straturi  de flori nemaivăzute,

erau flori exotice  de pe toate meridianele globului.

Noaptea venea conetabilul și le stropea cu lacrimi.

Vorbea cu ele. În limbi diferite. Asta spune paznicul.

Cine îl crede?  Îl cheamă Brebenel, unii cred că este fratele defunctului.

Cazul lui nu este unicul. O floare se numea Narzis, alta Goldmund.

Extrem de roșie era Siddhartha.   Printrte flori erau și mărgele de sticlă.

 Zilnic venea un copilaș , se juca , apoi arunca bilele la coșul de gunoi.

Parabola teniei spune că nimeni nu este atât de bun cum își închipuie.

Tenia crede că este folositoare. În locul conetabilului, am uitat să spun,

s-a mutat Kierkegaard. Nime nu știa să-i pronunțe numele.

Îi spuneau nea Gardu, dar el era Chirchegor.

Deși a trăit  puțin, el a spus - Doamne, aș vrea să trăiesc mai mult

aici, decât în lumea de dincolo. Dar Domnul nu l-a ascultat.

Ce pretenție să mai am eu?

********************************

Șușoteli, nebunie, taie-i capul, liste,

Ceașcă a revenit, fără cap, dar dă din coadă,

Toarnă, frate, torna, torna,

Aproape că nu-mi mai amintesc,

Iubirea copilului nu se poate îngropa lesne,

Ne învârtim în jurul propriului monument,

Dar, așa, printr-o ciudățenie, piața dispare,

Orașul e altul, patul iubirilor noastre

Se duce spre centrul pământului,

De unde și cutremurele.

***************************

 

Atmosfera e nemișcată,

Curentul își urmează calea,

Unde mi-e busola? O să fluier,

 Să stârnesc o adiere,

După atâtea zile sunt tot pe țărm,

Mă gândeam la moartea profesorului,

Am mușcat dintr-un măr galben,

Am mângâiat părul străinei,

știam, nimic nu-mi aparține,

în afara acestor degete, acestui poem,

a toamnei roșii din care bem,

păsările au trecut ca niște gloanțe,

au perforat o bandă-ngustă de romanțe,

numai părul iubitei mele necunoscute

îmi stă în palmă ca un stol de păsări mute.

Cine-a venit cu doru-acesta-ntre ființe?

Răspunde-mi tu, Exupery, răspunde-mi, prințe,

s-a spart în cioburi cerul, în lumini pământul

și umblă-n trupul meu, alt trup,  vânându-l.

********************

Uneori  șefii de reviste trebuie trimiși  la Socola,

Pentru destindere, iar iubita mea – fostă,

 Ce a schimbat în iarna vrajbei noastre

Tot ce e vară , toamnă, primăvară,

Să fie expediată-n Țara de Foc,

Eu scriu pe o piatră de mormânt

 versuri pentru ce voi fi.

Fructele coapte  deveniră iar grenade,

Veneau  morții din Granada moia,

Neprostitul nu mai scrie versuri, el ucide șerpi,

Marele șarpe plânge,  aud cum cuvântează,

Ah, puii mei, ah, puii mei, atunci am scris

Primele versuri triste.

BMM