Desigur Ion Ilie, pe când
se aşeza la masă,
Era gata să-şi taie o
mână, decât să recunoască
În faţa tuturor că
lucrurile nu s-au întâmplat astfel.
Dar inima, ah, inima, câţi
nu dau ortul popii
Din cauza unui fleac , cum ar fi zdrobirea unui ţânţar
Pe nasul doamnei
primărese.
Nu era bine nici dacă
pleca. Nici dacă rămânea.
Era general în retragere,
ce vorbe se vor iscodi?
El o iubea pe primăreasă
încă din liceu,
Ce era de făcut? Simplu, se împuşcă pe loc,
În mijlocul tămbălăului din sala frumos pavoazată.
Portretul Conducătorului
temură puţin.
Ştia cineva că lipseau
doar trei luni de la Marea
Loviluţie din Decembrie
1989 era noastră?
Iar Ion Ilie trebuia să
conducă trupele de elită
Pentru salvarea
Conducătorului.
Mai ştii? Poate mai trăia
şi azi nea Nicu,
Unii ziceau că era nemuritor,
numai să nu coboare la Târgovişte,
acolo dorm voievozi care s+au supărat rău
pentru cele petrecute.
Însuşi Ţepeş
s+a umplut de coşuri pe faţă, de necaz.
BORIS MARIAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu