Nici urmă de nefericire

Nici urmă de nefericire


Iar Erendira n-auzea nimic,
Fugea-mpotriva vântului, nisip,
Vulcanii tremurau, lumea tăcea,
Nici urmă de nefericire-n urma mea.
Ulise ne părea neputincios,
Ulise era câine credincios,
Moartea umbla cu aparatul foto,
Dar moartea nu e niciodată totul.
Numai Pilar Ternera din Macondo
știa să facă, noaptea, rondul
de la bărbat la alt bărbat, de chichi.
Am străbătut oceanul cu Kontiki.


Pe masă-i un vas de cristal.
Marghioala este pe cal.
La miezul nopții ea vine,
Iubitul așteaptă-n suspine.
„Unde ai fost, Marghioală”,
Întreabă cu șovăială,
„Păi, care-i treaba, problema?
M-am întâlnit cu Elena”.
”Aiurea, Elena din Troia
E moartă. Dar eu simt nevoia
Să-ți trag o sfântă bătaie”.
Zice iubitul. Văpaie.
Iar vasul greu, de cristal
Se sparge pe chipul oval,
Iubit cândva, al Marghioalei.
Din lacrimi se fac și cristale.

Boris Marian