Falsa Atlantidă

Falsa Atlantidă


Falsa Atlantidă, o aguridă,
Cuvintele se plimbă printre idei ca peștii,
Cartea de vizită a mortului este unicul vers scris în minte,
oamenii sunt străini din naștere,
nu vă obișnuiți cu voi, dacă nu ați exista, ei?
Ce ați spune? Răstigniți în pat vă fumați speranțele.
Singura reușită în viață este să nu mori când vrea Diavolul.
Vorbim despre requiem și ne scobim în dinți.
Despărțiți de uter nu ne regăsim adăpostul.
Dorințele trupești se sting sub cerul înstelat.
Fiecare clipă este ipotecată, dar noi nu știm.
Nimic nu se pierde, decât viața.
Între două oglinzi nu te mai poți vedea.
Am zărit Titanicul într-un tablou al bunicii.
Atlantida nu se zărea, deși a fost primul Titanic.
Cum a trecut timpul, spuse furnica.
Ții minte Atlantida noastră?

BORIS MARIAN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu