Pentru Contra

 

Pentru  josnicia în care trăim era nevoie de Dumnezeu, altfel tușim, pentru iubirile neîmplinite era   nevoie de Dumnezeu, poate iubim, pentru copiii noștri nevinovați este                                nevoie de Dumnezeu, știm.  Unde alergăm?  Pe picioare, pe genunchi, pe burtă, nopțile ne ascund chipul,  strigăm, nu ne auzim inima, ziua se uită   mirată,cheile s-au pierdut, Tablele Legii s-au  spart, stăm spate-n spate, ce nuntă mare, fără miri. Ce carabină, care dușmani? Tribul păsării de  fier,ochii lor sunt de piatră. Lumea  e tot mai nelumească. Din spaimă se naște curajul,din moarte nemoartea. E rece pământul, mai aveam de  spus ceva,   Doamne.

Privesc copacul, el se uită  la  mine,„ Ce  cauți aici?”,întrebăm în același timp. Un porumbel ne urmărește cu coada ochiului. Doar astfel înțeleg rolul meu în natură. Restul sunt   frunze, pene, vorbe, valuri, timp.

Sunt obosit să  mai pierd. Ba  nu mă  loghez,ba alunec pe gheață.  Nimic                                                                                                                           nu are  rost,zice prostul. Nimic nu     iese   bine, rușine. O ușă în viață.  Totul    pare prea ușor ori  prea greu. Gândești   dihotomic, dihanie. Rateul     ca formă de viață. 

Să nu te-ntorci cu  spatele  la mine,  tu,   Poesie, rime  reci,sublime. Nu părăsesc nici crez, nici jurăminți, tu nu mă minți. În tot  ce mă-nconjoară e un abur îmbătător   și totodată sacru, de brațul    nevăzut   mă sprijin, iubita mea, gheișă de prestigiu. Să te înșel? Doar timp destul să-mi dai, sunt   iadul,nici tu   nu ești rai. Din nuntă-n nuntă am ajuns la mal, de-aici voi  fi drumeț astral. Mă voi iubi   cu Venus, Andromeda, luând și locul Zevsului cu Leda,  mă vor pândi  diavolii din ceruri, ei spun că-s  îngeri, nu spun adevăruri.

BORIS    MARIAN