Carnavalul
Mă uit la o ciocănitoare. Ce creier are ființa asta, de nu o
doare capul după atâtea șocuri? Se mulțumește cu viermișori. Nu fiți
ciocănitori. Ascult lătratul câinilor, iubesc câinii, dar cum de le-a dat
natura o voce atât de nemelodioasă? Ochii sunt podoaba lor, au o privire rar
întâlnită la oameni. Dar nu fiți câini. Animalele nu trădează. Una din marile
invenții ale omului pe pământ este trădarea. De m-aș putea refugia ca Robinson,
ca Robin Hood, ca Robin Williams, fie să fiu un robinet. Miticii Mitici ai lui
Caragiale circulă. Mitici și Miticuțe mitice. Își zornăie lanțurile neputinței.
Au ascunse la spate cuțite. Eu iubesc caii verzi de pe pereți. Nici ei nu
trădează. Nici roibii nu trădează. Harapnicul îi lovește harașo. Năstrușnicul
dric mă va purta ca o nacelă timp de cinci săptămâni. Balon plin cu vise. Doamne, ce fericit eram
în anticele tinereți. Iubeam prea mult sau prea puțin, eram iubit sau nu eram,
dar fericit, Doamne, eram. Am mângâiat părul străinei, știam, nimic nu-mi
aparține, în afara acestui poem și-a toamnei roșii din care bem. Păsările au
trecut ca niște gloanțe, au perforat o bandă-ngustă de romanțe, numai părul
iubitei mele necunoscute îmi stă în palmă ca un stol de păsări mute. Cine a
venit cu doru-acesta-ntre ființe? Răspunde-mi tu, Exupery, răspunde-mi prințe,
s-a spart în cioburi cerul, în lumini pământul și umblă-n trupul meu, alt trup
vânându-l .
bmm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu