Fericirea care …
Fericirea care …
Fericirea care nici n-ar trebui să existe ,
e singura sursă a ideilor fixe,
sărutul meu va fi ultimul, jur,
înainte de drumul la Kuala Lumpur,
de aceea îți scriu, amân doar sfârșitul,
„ Tu ce faci acum?”, parcă nu-ți mai știu chipul,
simt apăsarea buzelor tale,
plumbul a pătruns în petale
și parcă-ntre noi principalele artere
ale orașului vuiesc de durere .
*******************************
Trăim o vreme de obidă,
șoptesc, în gând, melc și omidă,
în bezna mucedă se-aude
cum picură din lună dude,
atunci, pe ceruri s-a ivit
un meteor, cum l-am numit?
„ Polen de aștri”, numele-i rămas.
*********************************
. Impovărat de ani și de melancolie,
profesorul ar vrea să recâștige
timpul înscris pe-o coală de hârtie,
se duce gându-n urma unei cotige,
”Pe mine binele suprem mă obsedează,
dar nu știu, dragii mei, care e țelul”,
profesorul ar prefera o vază
cu flori aprinse, decât să reia duelul
părerilor opuse, miza-i mare,
„ ”E veșnică pe lume doar schimbarea ”,
începe profesorul confesiunea,
care la el nu e nici o minune,
ar vrea și el un oarecare basm,
dar tusea îl îneacă, are astm,
este un om care se pregătește-acum
să povestească un început de drum.
BMM
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu