Poetul fără poezie( 1)

Poetul fără poezie(1)


A tăiat vecinul meu un pom, scrie o minunată poetă din Suedia
Poți fi și poet fără poezie, este posibil și chiar frumos.
În unele vise îmi văd inima bătând, ca într-o operație pe cord deschis.
Aroganța este ca o grenadă, îți poate exploda în mână.
Când cineva mă întreabă de ce sunt nefericit, încep să mă simt astfel. În rest, totul este OK.
Trăim în lumi paralele, cum ne-am putea înțelege, nici nu ne vedem?
Rar o dragoste veche se reaprinde, cum nu poate să ardă o pădure devastată de incendiu, cândva. Dar este posibil.
Dai dragoste, primești, nu dai, nu primești, ca la moară.
Nimic nu este definitiv, nici textul de față.
Mi-am invitat iubita să treacă Styxul alături de mine . De atunci nu-mi mai vorbește.
Dureroasa mângâiere cu gheare.
Iarna numai plantele parazite trăiesc. În aprilie ele dispar sub decorul natural și reapar în decembrie, așa este și în literatură.
Singurătatea face parte din gravitatea terestră.
Pisica fuge de frică, omul fuge de foame, poetul este ca Budha – nu fuge.
O groapă cu oglinzi am văzut în copilărie, căzusem și eram plin de sânge. Oglinzile m-au salvat.
În Bibliotheca o bufniță își face veacul. De sute de ani nu a mai intrat nimeni. Brusc, s-a auzit foșnetul unei rochii. Un miros de ghiocei a năvălit în încăpere, pe brațul meu se odihnea sânul unei fecioare.
La capătul puterilor, valul ajunge la țărm, se sparge și pornește din nou lupta.
Să nu uităm că strămoșul nostru comun este haosul, că muma noastră este bezna.
Speranța se poate ascunde în cutia unei viori, în gâtul unei trompete, în buzunarul rupt al unui vagabond, niciodată în curtea unei măreț castel.
Uneori umbrele scriu versuri sau desenează monștri.
Numără-te, strigă comandantul plutonului de execuție. Te trezești, ce pluton, ce execuție, sună telefonul.

Un vulcan nu așteaptă nici jertfe, nici hrană, el se dăruie, dar ce prăpăd.
După ce au plecat hoții m-am simțit mai bogat, eram liber.
Niciodată focul nu va avea intensitatea durerii sau a iubirii, este foc și atât.
Umbra nu este necesară, ci chiar dăunătoare.
Cuvintele dorm în dicționar, lasă-le să doarmă.
Ne-am iubit între A și Zet, apoi am uitat alfabetul.
O scară s-a topit, prea era fierbinte îngerul.
Unii oameni devin viori, accidental nu mai pot să-și recapete forma.
Când culorile se întorc în curcubeu, arta plastică demisionează.
Fă-te copac, mi-a spus un prieten și a început să sape în jurul meu.
Din cer cad găinațuri, oare Dumnezeu este o pasăre?
Cândva am umblat și eu pe fundul unui lac, am înțeles că toate se duc la fund, apoi lacul își reia locul.
Cine își pierde copilăria se poate declara falit, dar nimeni nu o face.

BORIS MARIAN