Punct ochit, punct lovit

Punct ochit, punct lovit
Lui F. M.
O mie de cărți cu dedicații, nici una citită, o admirație inexplicabilă, feriți, cade tencuiala. Destinele intermediare se desfășoară frenetic, ai cucerit un imperiu care de mult a căzut. Aerul orb te mai poartă ca pe un fulg de erete, fețele morților, larmă neauzită de Cerber. Mai platonic fiind decât Plato, mai satanic decât Satana, ești tandru mai mult, don Juanul e mic copil, o cătană.
Toga împăraților decedați prin violență, somn orgolios, nu vezi cuvintele însângerate? Eu știu să scriu și lungi poeme, poate și versuri din cuvinte, îți pun în păr doar diademe, nimic nu mă dezminte. Iar alții umblă neîncoronați, dorm pe sub bănci, beau apă –n lacuri, spânzurătorile plâng goale, fiii lui Brutus, frații – frații. Sunt sincer chiar până la lacrimi, dintr-o iubire-n alta trece viața cea fără de margini, călăul este mort și rece. Cercul pumnalelor se strânge, cad togile, ah, împăratul este mai gol decât o larvă lovind cu coada moale, flască. Atunci stai nemișcat ca stâlpii de care se agață luna.
Sunt mii de poezii extraordinare, unde se vor duce ele? Golul crește amenințător. Distanțele devin infinite. Mângâiem cuvinte. Ele mor de inaniție. Banchetul a fost reușit. Toți purtau peruci parfumate.O brățară lată, de corali. Diamant cubic. O fată subțire cu sânii îmbobociți. Asta vrea împăratul. Doică sau zeiță de o mie de ani. Stau ascuns, stăm nemișcați. Ne lăudăm în șoaptă. Aici este frica din cenușă. Infernul există, nimeni nu-l vede. Slujbaș al nemuririi, încotro? Logodnica locotenentului francez nu mai vine. Întunecat pe jumătate, visez un glonț de argint. Săbiile ruginesc în pământ. Oprimat de adevăruri, devin un mincinos. Cineva mi-a spus că ura naște ură, dar dragostea? Fiecare va răspunde altfel. Orice mișcare poate distruge o lume. Să mor mai presus de mine.
BORIS MARIAN