Pe limba mortului

 

Pe limba mortului nu poți spune mare lucru,

Lumea vorbește în troleibuze,

Arcade vezi peste tot,  sperietori din fontă se holbează la tine,

Penița tremură, vibrează  ca strunele  viorii,

Cazi cu gura-n țărână, apele poartă cadavre,

Soarele nu mai răzbește, există orașe

În care nu te întorci niciodată.

Eu aș putea muri foarte simplu,

Zburând în gol ori în somn ori în brațele durerii cumplite,

Cineva îmi spune, nu vei muri, ai fost pedepsit

Să trăiești și să scrii, te-ai născut din Cuvânt,

Cu El te-ai înfrățit, știu, e o blasfemie,

Voi suporta consecințele, umilințele,

Orb, surd, mut, dar voi scrie, voi visa

Că nimic nu se schimbă, a sunat la ușa mea ceaușul Morții,

l-am mituit, i-am dat un poem, a fugit,

am rămas ca Orfeu cu lira sa blândă.

Unii înving viața, alții moartea,

Unii se tem de durere, alții o cheamă

Ca pe o mană cerească,

știm să trăim armonios?

Știm să murim frumos?

Între cele două borne

Alergăm cu limba scoasă,

Cu inima pulsând  în dezordine.

Nu recunoaștem darul, lacomi suntem,

Nimic nu ne-ajunge,  precum într-un act sexual

 Ce nu se mai termină, nesățioși murim

Deși toate păreau să fie la locul lor.

BORIS MARIAN