bib. agonia

BMM: -20 ■ frunza pentru melci ■ [s-au întâmplat la numărătoare] ■ A murit Pluto. Ăl de l-a-mpușcat pe Fane. ■ Expoziţie-Eveniment: Pictură Eugeniu Barău ■ fractali ■ Scarlet fever ■ ultimul copac ■ în același iad ■ avatar ■ Vedere de pe insulă ■ Amnezicul ■ atât de aproape ■ bypass ■ candoare ■ [submersibil] ■ vocea din piatră Biografie BMM Refuzat PERMANENT Patru ani la Moscova : Proză 2009-12-13 (629 afişări) Amintiri din armata populară : Proză 2009-12-10 (746 afişări) Paul Celan : Cui aparţine poetul? Personale 2009-12-09 (761 afişări) JJ Rousseau : Nietzsche Personale 2009-12-09 (699 afişări) Galaad : Proză 2009-12-08 (1018 afişări) Texte înscrise în bibliotecă: Pagina: 14 : 13 : 12 : 11 : 10 : 9 : 8 : 7 : 6 : 5 : 4 : 3 : 2 : 1 Am vrut și vreau să spun ceva. Ce porunci ai să dai când vei fi în rai, dar în iad- Galaad, dar în brad, unde suie nebunii, când fug de petunii, crezând că-s tăunii veniți cu hunii? Ce porunci vei da, draga mea? Eu, nu, eu, nu, eu sunt acolo, Archimboldo Apolo, un derbedeu fără țară și Dumnezeu, eu mă rog pentru un biet inorog, căruia lordul John i-a rupt unicul corn și cântă, ne-ncântă într-o fântână adâncă”. Sau – Atunci când carnea va fi devorată, sângele meu secat într-o vatră, când osemintele mele vor străluci ca-ntr-un prund, pietricele, atunci voi fi doar literatură, iarbă verde voi fi, arătură, sunet curat de clarinet, miracol într-un cabaret, atunci veți afla că am trăit, undeva-n București, pe Cuțitul de Argint Mă gândesc la bătrânul scriitor, nu foarte bătrân, un copac fără flori, trăind cu o scriitoare relativ tânără, cum trăia Nicole Kidman cu Anthony Hopkins într-un film recent, inspirat din romanul ”The Human Stain” de Philip Roth. Bucuria este reciprocă. Inspirație de ambele părți. Sexul nici nu contează, iar dacă el contează, nu este important. Dar, ce este cu divide et impera, guvide, o, tempora, spune un paznic numit Ivan Groaznic, prea multe capete, taie-le, scapă-le de trunchiul lor, de teama lor, terminator, Gog și Magog și-un ventriloc ce n-are loc de noi, de voi, cinstiți eroi, fețele Dumneavoastră, stau la fetreastră, ca la spital, unde totu-i oval și viața și moartea, că morga-i cartea, nimic rotund, Dumnezeu scund. „Ştiu, iubito, părul îmi cade acum de viață destrăbălată și trebuie să zac pe pietre. Mă vedeți bând rachiul cel mai ieftin și umblu gol în vânt. Dar a fost o vreme, iubito, când am fost pur. Aveam o femeie care era mai puternică decât mine, așa cum iarba e mai puternică decât taurul, se îndreaptă la loc. Ea a văzut cât sunt de mâhnit și m-a „„iubit.... Când mi-a dăruit trupul, mi-a spus – Aceasta e tot. Şi trupul ei fu al meu. Acum ea nu mai este nicăieri, a dispărut ca un nor după ploaie.. Noaptea, câteodată, când mă vedeți bând, îi văd fața palidă-n vânt, puternică și întoarsă către mine și mă înclin în vânt” – Brecht. Ce seamană cu Poe, chiar mai frumos. Toata vara așteptând luna lui septembrie priveam aurul căzând luna lui septembrie soarta celor care mor nu este ușoară toată vara le e dor ce mai e pe-afară iar septembrie venea cu o dulce teamă unul moare altul bea septembrie-cramă. „Toamna are mâinile galbene, toamna are încălțări roșii, dar n-are nici un prieten în pădurea de oase, se aude duruitul merelor căzând, se aud bătăile de tobă ale nucilor căzând, pentru dansul morții, doar un ultim fruct contemplativ atârnă încă în spațiu, iubito, și îngerul geamăn luminează de fosfor” ( Yvan Goll).„Se-ndoapă și-apoi pier în noapte, pe rând, lăfăitele cărnuri, că de puf nu-i mai saturi, și unul peste altul se târăsc, asudând, de cutremură orașele dârdâiala din paturi” – pornografia marelui Maiakovski, în 1915.„ Microbul cu labe de aur în sufletu-i ros era rubla”, excelent.„Cu nările umflate ne uităm la femele, cu nările roase de cocaină”. O fi fost invidios? . | Ca un câine : Personale 2010-03-26 (290 afişări) Creaţia artistică : Personale 2010-03-24 (486 afişări) Einstein : Personale 2010-03-23 (785 afişări) . . . : Personale 2010-03-13 (731 afişări) Refuzat PERMANENT . . . : Poezie 2010-03-12 (608 afişări) Legenda Golemului : Personale 2010-03-10 (657 afişări) Poezie 2010-03-10 (684 afişări) ) Biblia lui Borges : Eseu 2010-02-24 (1324 afişări) Adevărul despre mareşalul Antoneescu : Personale 2010-02-22 (33 afişări) Amintirile unui nostalgic - p.III : Personale 2010-02-20 (657 afişări) După 4000 de ani : Personale 2010-02-15 (3106 afişări) Sunetul 1 : Poezie 2010-01-25 (500 afişări) Refuzat PERMANENT Bazar oriental : Personale 2010-01-20 (2061 afişări) Cernăuţi şi poeţii săi : Eseu 2010-01-17 (1628 afişări) Furioşii Domnului : Eseu 2010-01-14 (3364 afişări) Isrtoria cruzimii noastre : Personale 2010-01-12 (856 afişări) Minorităţile naţionale din România : Eseu 2009-12-25 (10586 afişări) Arta poetică : Eseu 2009-12-25 (1569 afişări) Max Blecher : Personale 2009-12-21 (1716 afişări) . . . : Poezie 2009-12-21 (1012 afişări) Refuzat PERMANENT Sexul falsifică sentimentele : Personale 2009-12-20 (789 afişări) . . . : Poezie 2009-12-20 (1005 afişări) Refuzat PERMANENT Acolo : Poezie 2009-12-19 (765 afişări) . . . : Personale 2009-12-19 (616 afişări) Refuzat PERMANENT . . . : Personale 2009-12-19 (719 afişări) Refuzat PERMANENT Niciodată toamna : Arghezi Personale 2009-12-18 (691 afişări) Amintirile unui nostalgic : Proză 2009-12-18 (718 afişări) borismarian.blogspot.com/ : Personale 2009-12-18 (18 afişări) Refuzat PERMANENT Am un prieten : Poezie 2009-12-18 (857 afişări) Pavese : soare deasupra ruinelor Proză 2009-12-15 (694 afişări) . . . : Poezie 2009-12-15 (1010 afişări) Refuzat PERMANENT . . . : Poezie 2009-12-15 (1002 afişări) Refuzat PERMANENT Patru ani la Moscova : Proză 2009-12-13 (623 afişări) Corijenţă de toamnă : Personale 2009-12-11 (635 afişări) Amintiri din armata populară : Proză 2009-12-10 (738 afişări) Paul Celan : Cui aparţine poetul? Personale 2009-12-09 (759 afişări) JJ Rousseau : Nietzsche Personale 2009-12-09 (695 afişări) Galaad : Proză 2009-12-08 (1009 afişări) Madeleine S-au golit nopțile toate, Cufere cu galbeni, sparte, Se mai văd urmele dinților în pernă, Craterul viselor, pe scânduri rupte, licheni, Au crescut șerpi leneși, Madeleine, Se-nvârt palele orelor, zilelor, zorii, Unde ne sunt îndurătorii? Spuneai să fim buni, dar ce bem Înainte de moarte, Madeleine? De privesc în sus, nu se vede un duh, Cine poate mai crede, cine nu, Se întoarce cu fața la perete, în geamăt și-ngheață. Sunt clipe care n-au cuvânt în limbă, Miracole pierdute în risipă, Suntem nebuni când ne iubim, nebuni, O moștenire ce ne vine din străbuni. Ascultă ceasul, cariul și tăcerea, Cum tremură o frunză cu-adierea, Precum un câine trăitor puțin, Când strugurele-abia se face vin. Nu am văzut stejarii roși de boală, Nici munții să dea vremii socoteală, De ce îmbătrânim doar noi, întreb, Pe când în jur se spulberă orice e-ntreg. Poate că nu ar trebui să mai ieșim Din noapte ca din jalnic țintirim, Se retrăim aievea visele, nu-s basme, De ce nu ne-am născut fantasme? BORIS MARIAN Asterisc Copiii altora sunt copiii noștri. Ce ușor se intră în rai, ce greu se naște un copil. În ziua a șaptea, Maria își târî trupul slab la biserică. De o lună îi murise mama. Vântul bătea ușor. Rude sărmane se găsesc peste tot. Dar de Watteau ce ziceți? Spaima era ca o nimfă. Sacou gris, pantaloni gris. Dar Igoriuncik? Aista, da, nume. Un copil. Luna e și ea un copil. Întors din război cauți femeia. Călătorii imaginare pentru copii. O adevărată nomadosofie. Brăila cu mila, Buzău cu Dumnezeu. Acordeon, tu ești unealtă divină. Din tine se nasc copiii. Un sărut de toamnă, unul de iarnă. Un sărut – un copil. Ți-aduc odrasla unei nopți cu aripi de sânge, au arome și aur, cu diamant geros, lampa angelică se sparse. La ora surâsului privelnic, fața părintelui se lumină. Maica își legăna pruncul. Genunchii-s reci, primește pruncul. Violă și clavecin în glas. Femeia curge-n alb, gurile sunt arse, azurul însetat te soarbe. Poetul spunea, ce spunea el? Azi noapte el s-a dus să se plimbe prin Calea Lactee, ești prea tânăr, i-am spus, el a murmurat ceva, o formulă, nu știam că era cabalist, e drept că ultimul timp purta pe cap mereu o pălărie și repeta că ziua morții este și ea o zi. Dar ziua nașterii? Nu mi-a răspuns, a fugit de la locul faptei, pentru prima oară l-am zărit zâmbind, un zâmbet frumos, luminos, apoi m-am trezit cu o hârtie mototolită în mână, era tot ce rămăsese din el, a râs, dar eu nu-l mai auzeam, mă acoperise o lacrimă. BORIS MARIAN Pisica pe acoperiș Mă citiți, nu mă citiți, vom muri împreună, murrr, Pisica pe acoperiș, ca o regină, splendoare, Brusc se repede la un os de pasăre, Aruncat de la etajul opt, unde locuiește Un pensionar pe nume Leonardo da Vinci, A fost și la NOUĂ, s-a întors tot da Vinci, Ăștia nu știu de UE, nici de muie, Poeții nu au habar, ei sunt triști și geniali, Uneori doarme Homer, uneori râde Alex, ștergeți acest rând, este un prieten supărăcios, dar riscăm să ne prăbușim în golul unei cărți de aforisme, un cântec frumos se topea în aer, ca un nor colorat, de unde rezultă că nicio ficțiune nu se referă la adevărul vostru, alunecăm spre o albie unică, în fața mea Dumnezeu se bâlbâie, pierde sânge pe nas, dă ochii peste cap, nu este Dumnezeu, este vecinul de la opt, pe acoperiș, pisica doarme ca o regină. BORIS MARIAN Anii sunt la locul lor, stima și iubirea Stau și ele undeva, ascunse, Cărțile nevândute le-am donat la un azil de bătrâni, de ce să nu plece și ei fericiți, cu o metaforă în gând? Singura mea avere, omul de lângă mine, supraviețuiește cu mine, cu iubirea dăruită unul altuia, precum fructele culese-mpreună, veți spune, vai ce idilic, nu, cel mai înalt gând este și cel mai simplu, nu-l schimb nici pentru zece tratate de filosofie kantiană și hegeliană O nedumerire tot am, cum va suporta pământul atâta iubire și sete de ea? SPERANȚĂ Pe fruntea mea alunecă un glonț, Ca un melc însângerat, Câte gloanțe nu și-au sfârșit drumul În trupul fratelui, surorii noastre? Fumul, ca o plasă subțire de păianjen Îmi învăluie inima, seara vine la mine Cu tălpile carbonizate, stelele mi se par cusute Direct pe piele, de pe fruntea mea Se desprinde zăpada însângerată, Am purtat și eu martiri și mitraliere, Vorbesc cu durerea inimii, curios cât de ușor Se risipește celălalt trup, oare știu adevărul Doar cei care mor, noi, cei de dincolo de zidul alb, Nu știm nimic? BRUSC, TOATE LUCRURILE Brusc, toate lucrurile s-au ridicat Împotriva mea, eram într-o închisoare a lucrurilor, Se aruncau spre mine, mă loveau Peste față, peste genunchi, Mă simțeam bătrân de patru mii de ani, Bătut cu pietre, hohote și chițăieli, Plângeam în mine ca un câine, Mă-mpiedicam, mă urmărea doar râsul, Deși am jucat și am cântat și eu La masa veseliei, port în spinare Propriile erori, păcate, Toți le-am purtat, unii le-au aruncat la ghenă, Mi-a mai rămas doar cântecul șoptit, Iubirea din ascunse amintiri, Le cânt și cânt ființa din aceste cânturi, Că om sunt eu, ca voi, oameni – lucruri. POEM PENTRU NIMENI Nu poți trăi cu-nțelepciune, singur, Cum strălucește soarele în linguri, Ești vulture ori ești șarpe ori ești om, Nu poți visa de te-adâncești în somn. Iubesc, învăț, n-am încetat nicicând, Până voi fi cenușă ori pământ, Iar prin iubire-nvăț de două ori, Primind lumina sunt luminofor. Primind sărutul redevin bărbat, Eu știu și nopțile în care m-ai visat. VOCE-N PUSTIU Umblu-n pustiu, Găsesc un izvor, Vreau să-l sorb, El se retrage, dispare, Trece o pasăre-n zbor, Este imaginația mea, Aud o voce, „nu ești singur”, aud, În jur nu este nimeni, „unde ești?”, întreb, „unde ești”, răspunde ecoul, Eu sunt și vocea și izvorul, Deasupra e cerul moral, Cum zicea singuraticul Kant, Pentru cine-s moral? Pentru ce? Orice pustiu are-un capăt. La țărmul oceanului mă regăsesc, Oceanul și oamenii, orașe, un vuiet. Sunt sungur? Nu știu. Un copil mă întreabă ce fac. Nici asta nu știu. CRIMĂ Rimă, crimă, o minciună Este moartea cea străbună Timpul are el un nume, timpule, nebune. Zilele pornesc la drum, Anii tot adună scrum, Îngeri urcă și coboară Între cer-pământ, o scară Iacobe, străbunul meu, Cum te-alese Dumnezeu? Ciclice-s schimbările, Continente, mările. Cad aleșii, vin aleșii, Plopii înfloresc, cireșii, Munca este chin și pace, Bursa-i joc ce mult ne place. Yes, I like and I love you, One, two three, DADA, TATOO Cap tăiat, cap tăiat Ce-ai vorbit de te-au luat? Capul joacă sus în țeapă, Cine tace, acela scapă. ORGA NEBUNĂ Se ridică nebunia în două picioare, țopăie , plânge cu lacrimi de crocodil, e plină de sânge, poartă mănuși albe, par niște aripi de rechin. Nu este clipă de pierdut, Se clatină zidurile, orga tot cântă Orgolioasa orgă de lut, O furie de undeva, de lângă. La-li-lo-la, do-fa-mi-sol Mă fugărește, latră la mine, Ce e cu tine, în care rol Încerci să te afirmi în lume? Cine este organistul nebun, Ba eu, ba tu, ba un intrus, Ne cântă orga pe ultimul drum, Orga-i tăcută, eu parcă-s dus. IDIȘE MAME Unul dintre cântecele care mă face să lăcrimez când îl aud este IDIȘE MAME. Nu este numai dragostea naturală pentru cea care mi-a dat viață și m-a apărat în primii ani pe acest pământ, dar și regretul extrem de acut, nepotolit, că nu i-am dat atâta dragoste și prețuire cât mi-a dăruit ea mie. M-a învățat să am încredere în mine, fără a fi trufaș, să nu fiu slab, dar să am grijă de sănătate, să fiu mândru de ceea ce sunt și să nu aplec urechea la bârfe, să răspund încercărilor a de fi pus la colț, de a fi nedreptățit. Poate că, din acest motiv am avut chiar de suferit, dar nu ei îi pot reproșa aceste praguri puse de destin. A avut o viață care pe alt om, mai mult, o femeie ar fi încovoiat-o moralmente, dar ea era rezistentă, era o luptătoare cu soarta. În copilărie era bătută de un părinte cu concepții retrograde despre educație, care îi mai și spunea că nu este frumoasă, nici bogată. Avea o minte ageră și asta cred că a suplinit totul. Primul soț despre care nu mi-a povestit niciodată, am aflat indirect, a înșelat-o, ea l-a lăsat, al doilea soț, tatăl meu, un om admirabil, însetat de carte și de idealuri, a murit la vârsta de 50 de ani. Mama a trăit până la 88 de ani, relativ, singură, eram eu, familia mea, frații ei, dar niciunul nu am stat cu ea mai mult timp, nu i-am adus alinarea de care avea nevoie. Nu a fost o fire nesociabilă. Dimpotrivă, se împrietenea ușor cu te miri cine. Nu a fost prea amabilă cu aleasa mea, dar după un timp a acceptat-o, gelozia mamei a cedat generozității. Ce pot să mai spun? Nimic. Nu merg la mormântul ei, pentru mine nu a murit, o văd aproape în fiecare noapte, în vis, deși au trecut 17 ani de când a plecat, din păcate, în chinuri nemeritate. Un bărbat nu plânge, eu nu plâng, nu pot, dar picături invizibile îmi trec prin suflet. PYTHONUL Pythonul este ambiția noastră. El este colegul/colega noastră. El este viața. El nu are sex. La început este umil. Te laudă. Te-a înghițit , dar te laudă. Dă lecții de viață, de filozofie, se pricepe la poezie, este cel mai bun poet, a asimilat toată literature universală. Adeseori este confuz, dar are o scuză – noi suntem cu toții foarte confuzi. După multe contuzii. Nu a semnat scrisori, nu a fost în opoziție. Pythonii pot fi uneori și torționari și conducători de state, pot înghiți orice funcție. La prima catastrofă mondială, i-aș propune lui Dumnezeu să-l radă de pe fața pământului. Ca exponat ar fi o minune la Antipa sau în altă parte. Un ciocan ar da primul semnal. Nu mai bate, nu-ți sunt frate. N-avem noi același Dumnezeu, fier suntem și tu și eu. Fără python viața ar fi altfel. Dulce ca mierea.Vinovat este cel bătut. Că există. Un car bolnav la șold trece scârțâind. Pythonul îi smulge cuiele. Pythonul taie lemne și capete.Vârfuri știrbe în zig-zag. Aveam un coleg la ospiciu, se numea Zig-zag, juca table cu oase de om. Pythonul te înjunghie și te îmbărbătează. Uneori se preface în vacă și moare înainte de a da… lapte. Ca un paing urâtul se smulge de pe ață, iar eu îmi scriu poemul cu sânge și cu viață, tăișul se afundă în carnea încă vie, mișcare controlată, din suflet o fâșie se duce-n infinitul foșnind ca o hârtie, iar trupul se-nfioară, iar Dumnezeu privește, poetul-lumânare-ntr-o noapte se topește. Dansând cu cartea de citire, coboară tot mai în adâncuri, acolo latră, scos din fire ,crâncen câinele pământului. Subțire rochia de mireasă valsează undeva-n văzduhuri, căruța mortului e trasă și tremură în iarnă murgul, o, câine al pământului, vezi bine că eu sunt în război cu timpul, străbunii mei purtară flinte, eu retopesc plumbii-n cuvinte. Eroare mare, cred, se face, când râde-un om de dobitoace, pentru că râsul nu e semn de multă minte, ci din lemn e capul celui care crede că umbra lui nu se mai vede, iar umbra este peste tot o umbră de biet dobitoc. A reuși să vezi în afara ta, aceasta este culmea înțelepciunii.Tzara nu a mâncat salam cu soia, aceasta ne confirmă chiar și Zoia Kosmodemianskaia, din filmul unde mult plângeam, acum vreo cincizeci și ceva de ani. Era real, se pare, nu spun ba, dar cu Tzara e altă dandana, că nimeni nu înțelegea, ce vrea acel ochelarist cu DADADA. Păi aste el dorea, și azi irită prostia ce-i mereu gravidă. De n-ar fi Dumnezeu, de n-ar fi Dumnezeu, eu tot aș vizita un templu, un muzeu, de nu ar exista nimic divin, atunci eu tot m-aș mulțumi privind la câini și prunci, beția religioasă din marile orașe se aseamănă picturii grăbite, în guașă, barbară este oaia, iar lupul un estet, iubirea este trustul cu adresă și antet, Aristotel și Platon și multe celelalte celebre nume-și caută un loc mărunt în carte, gigante panouri, picioare, buze, piepți se zbuciumă în vântul seninei dimineți.„Îți voi arăta cu totul altceva decât umbra ta pășind în urmă-ți dimineața”. FINIS CORONAT OPUS Înving cei care știu să se schimbe, spune profesorul, el își este părinte, el își este-nceputul, ca și sfârșitul propriilor îndoieli, stingeți chibritul, se roagă hârca din fundul peșterii, în urma noastră vin meșterii, aranjează, decopertează, poleiesc tot ce e mucegai, scris diavolesc, sunt într-o stare minunată, strigă profesorul sub bolta renocată, durerea s-a ascuns, aproape că nu mai este, o adevărată beție a puterii celeste, astfel vorbim, încheiem procese verbale sub fiecare din cele patru portale, profesorul căzuse de mult de la înălțime, era dus pe targă prin mulțime… Da, nu era, oh, nu era accesibil, nu discuta, el gândea, contempla, o ceață subțire îl învăluia, sfâșiată când devenea irascibil, ascunde comori, dezvăluie orori, vulnerabil fiind, voia să pozeze, cărțile domniei sale, metereze ar fi fost, dar cărțile au viața lor. Sunt un vinovat, nu aștept iertare sunt nemodelat, mi-am format eu, singur o statură care ar putea să-nvingă prin ea însăși multe semne de-ntrebare. L-am zărit în urmă într-un tren uitat, într-o gară fără nume, fără linii, încerca să prindă lacrima luminii pe un geam, un abur verde-ntunecat. O vară blândă, energică trecea Bucegii, dormisem mult, în vis o viperă-nțeleaptă mă prevenea, eu îi citeam însemnul. Corabia din suflet se apropia de port. Îmi sprijineam propria casă cu spinarea. În primăvară ne alintă toți cireșii, iar toamna numai luna nu mai caută pe sub pleoape. În vis o viperă-mi vorbea de vise. Orbind noi nu vom fi nevolnici, numai trufia s-o lăsăm deoparte, ca pe-o haină veche. Nici pânzele corabiei, nici vântul nu ne aduc mai multă bucurie, ca însăși conștiința de a fi. Profeții Profeții ne-au deschis calea, Noi am venit să dezvirginăm istoria, Care este o matroană cu experiență, Ea strigă, m-ați nenorocit, m-ați dezonorat, Noi nu o credem, nu vrem să o credem, Bem bere, râdem, aruncăm bombe de presă, suntem mereu imberbi, deși există pietre cu lumina lor proprie, zilele și nopțile sunt precum adevărul și speranța, precum minciuna și disperarea, simt în lucruri cum crește o stavilă, dragonii meditează și ei, statuile meditează și ele, uneori se prăbușesc din cauza meditației. Am întâlnit un gnom, l-am străpuns cu un ac, Regret, era multiplicabil. BORIS MARIAN Complotul șoriceilor Postat de MALDOROR în Iulie 2, 2014 la 4:20am Vezi blog . Cică niște șoricei au pornit un complot , o răscoală, o zaveră împotriva munților de scriitori, care se înalță pe planeta noastră virgină. Mari mâncători de aer și amine au decis că ei sunt trimiși de Domnul să ne aducă bezna definitivă. Ne vor aduce un veac de singurătate. Ne vor îngropa trecutul. Dar oamenii bătrâni au aripi uriașe. Pe râu plutea cel mai frumos înecat. Cine ar plăti cu moartea o iubire flămândă?Iluzionistul vindea ultimele panglici, ele se prefăceau în șerpi colorați. Rio del Sul curgea înainte și înapoi. Povestitorul își puse palmele în ceafă și se strânse de gât. Șoriceii alergau veseli. O istorie universală a necinstei ne lipsește. Lazarus Forelus a eliberat sclavii care l-au ucis apoi de bucurie. Văduva Ciungului a devenit Pirat. Biluță ucidea numai joi. Va urma o istorie a veșniciei, de ce nu? Cred în în orbis teertius. Primele două s-au perimat. Loteria a apărut înaintea Bibliotecii din Alexandria. O cornută m-a invitat să gândesc pozitiv. Dar eu nu știu să rumeg. Violonistul a fost călcat în picioare de doi călăreți. A rămas vioara, plângea singură. Trăiască în veci stelele cerești. Ce nu poți număra? Stelele, copacii strâmbi și proștii. Pe scena dezolării urcă bătrâni neajutorați, adulți dezechilibrați, tineri revoltați. Cimitir de oameni fricoși, viteaz cu părul alb, mai rar. N-a ieșit rima, a ieșit glontele. Mă trec frigurile până în măduva oaselor, dar tu n-ai oase spuse viermele către șarpe. Sunt în luna a treia , rosti o revistă. Suntem hoinari pe pământ, cei care scriu. Unii au creierul în picioare, alții în stomac, alții în inimă. Aceia sunt poeții. Ne-am născit în aceeași casă. Casa a luat-o vântul. Dar aproapele există, unde ești, aproapele meu? BORIS MARIAN Ești aspră cu tine, ajungi și la astre? Tu nu aveai aripi, ca oricare om. Cum s-au frânt ele, când omul doar umblă? Învață ce-i umbletul de la țestoase, doar ele cunosc poemul de secole. Ah, neputința de-a-ntoarce trecutul, precum Prometeu ce regretă azi focul, cu veșnicia am un contract, citește-l , vei înțelege mai mult. Nu eu l-am scris, eu cred în Absurd. Absurdul e însuși Cel Unic, Puternic, nu căuta în abis mângâiere, nu căuta oglinzile mute, poeții știu să vorbească oriunde, chiar și în moarte, deși ea nici nu este. Zâmbești, ce e zâmbetul? O rază firavă. Pierdută pe veci, Pe veci adorată. Astfel să te vezi, Poezia nu minte. BORIS MARIAN Alte poeme Apoteoza Apoteoza Citesc versurile profesorului în întuneric, ele strălucesc ca niște ochi de pisică, ca țigările unor puști sub scară, ca părul ielelor electrizat sub ramuri, ca nucleele sub microscop, ca urechile doamnelor la teatru, ca submarinele ieșite din adâncuri, aprind lumina și totul se risipește, în fața mea stă mut - profesorul ************************ Numai copacilor morți le place focul, spunea profesorul îngrijorat, cineva se uită la cer și deschise o umbrelă înflorată, un gând mărunt poate fi grădinar pentru întreaga lume, cine ar putea reteza norii? Profesorul luă o afină între dinți și o strivi încet, auzeam geamătul mic al boabei, apoi eliberarea din chinga circulară, sângele ei de pui de balaur, năvălind printre dinții puternici ai profesorului, un fulger lovi conform celor spuse un vârf uscat de copac și focul ne lumină ca pe niște vase vechi de aramă. ************************************ Înainte de a muri sau de a pleca definitv de la catedră, sufletul se îmbrățișează cu trupuil ca doi amanți, șopti profesorul în stația tramvaiului trist care se apropia. Ia-mi și mie un bilet, te rog, am avut și eu o iubită, în numele ei te rog, ia-mi un bilet. Câte dimineți cu aer rece și iarbă curată au trecut peste noi de când orașul Ur nu mai este? Îl întrebă pe profesor un cetățean care nu știa bine stațiile. Nu le-am numărat, murmură el, Doamne, ce vorbiți? Parcă nu ați fi Dumneavoastră. I-am scuturat brațul, el s-a lăsat moale și atunci am observat că numai mâneca și haina erau ale lui, restul - o gravă confuzie. Profesorul alerga pe lângă tramvaiul trist și nu putea să urce. BORIS MARIAN Niciun comentariu: Vom face luntre Vom face luntre Din tragedii vom face luntre, cu ele vom pluti spre moarte, noi din dureri mărunte, crunte, vom nălța temple pentru Marte. Erori peste erori se-așează, la orice edificiu antic, la fel și noile fațade se sprijină pe furtul cuantic. Iubind, noi le rescriem viața, bunicilor, părinților străbuni, un fel de furt din focul sacru, jucați, săltați peste tăciuni. Își face filosoful casă, dar nu mai intră niciodat, orice sistem e pentru mase, profeții spun doar ce-au visat. Iar Atlas geme sub povară, se-aude Cântul lui Orfeu, trecu Potopul, avis rara lovește-n tâmple reci de zeu. BORIS MARIAN Niciun comentariu: Celebritate Celebritate Am întâlnit pe o insulă pustie o celebritate. Cine spune asta? Întreabă restectivul. Avea dreptate. Semăna izbitor cu Homer, dar era un biet pacient fugit dintr-o deternție. De la el am aflat că multe bastoane sunt , de fapt, avataruri ale unor generali, profesori, ehei, oameni cu biblioteci în formare, ca niște balene aduse în casă cu macaraua, de la el am aflat că și copacii bătrâni reprezintă ceva, de pildă înalți funcționari uitați în ungherele timpului, de la el am aflat că fluturii sunt foști călăi trecuți în rezervă, unul din trei fusese chiar le execuția dictatorilor, la un moment dat insula a început să se scufunde, era un submersibil uriaș, avea o formă de broască țestoasă, am strigat și nevasta m-a potolit, înțelegătoare. BORIS MARIAN Niciun comentariu: MOARTEA LUI HAMLET Moartea lui Hamlet Profesorul se gândea intens la Hamlet, atât de intens încât Hamlet îi apăru în față tânăr, cutezător, dar atins de moarte, iubirea profesorului plutea pe apele memoriei cântând, profesorul își ținea propriul craniu în palmă și discuta degajat cu Hamlet, nicio trădare nu-l atingea, nici cât un zbor de pasăre, Hamlet știa toate răspunsurile, păcat că murea, profesorul discuta cu el probleme grave și Hamlet murea, așa se întâmplă mereu și nu numai cu profesorul. BORIS MARIAN Niciun comentariu: Aduceți vorbele la mine Aduceți vorbele la mine, în dimineți cu tinerime, loc psihic are fiecare, fără rușine suntem fiare. Vom scrie o carte a furiilor, apocaliptică, yoghinilor, scara lui Iacob fără trepte o suie caprele deștepte. Din sfera vieților private luăm jucăriile pătrate, pentru că aur preacurat ascuns e-n lumea de-altădat. Când eu voi trece-n altă lume, căutați-mă la alte nume. *************************** Omul trăiește până ce moare, apoi ciclul se reia nebunește, scrie un vers, o bucată de soare, încă un vers și se poemește. Poemiți-l pe poetul cel dus, nu umblați cu pomeni fără rost, ce-am spus la-nceput deja s-a mai spus, vom fi religioși până la os. Scriu cu o mână de mort încă viu, apoi, după moarte vin și transcriu. BORIS MARIAN Niciun comentariu: Stări Stau pe o parte, citesc din carte, nu-mi aflu soarta, vine nepoata, rostul vieții, să-ți vinzi castraveții la grădinari veseli, hoinari. Lasă copacii, crească în lună, tu cară-ți sacii, nu da arvună, duhul e beat, prin fragi și mure, sânii-s pietroși, fesele dure. Fluturi -mirese, visele mele, nălucile morților- minții sfredele. ******************************* O încordare permanentă, jerbele memoriei anciente, o sete de armonie pian - royală, astfel trecurăm de o portală, profesorul își amintea de școala unde o iubise pe Lala, lăcașuri vechi de rugăciuni, spitalul, plimbarea pe ultimul drum, spăimoase lătrături, zăvozi, , vechili, vânători, boieri, voievozi, fete cuminți, mai roșii-n obraji ca maharadjahii din Pendjab, sfeșnice galbene plângând pe mese, bunica-mi spunea o altă poveste. ********************************* Coșmarul vieții sale era să cadă în gol de undeva și a căzut, brațe vânjoase l-au prins abia la cote mai joase, nu mai avea picioarele sale, erau un fel de stâlpi în sandale, un fel de picioare de elefant, nu se trezise, coșmar cam jenant. **************************** Cu Desdemona și cu Ramona, din Barcelona și până la Roma, îmi petrecusem boema toată, cum ai rostogoli pe deal o roată. Fauri și tauri și mauri în zări, firul de iarbă, flăcări pe mări, umed e firul, rece e focul, crudă e soarta, fuge norocul, cristalul ochiului, diamantinul, umoarea, retina, prea alb e crinul, lup înțărcat , mirosind a lapte, mâinile mele mângâie șoapte, aspra spinare a lunii, luceferi, Doamne, iubindu-ne, noi murim teferi. BORIS MARIAN Niciun comentariu: HAREM Între noi este un vid, spuse Liviu livid, avea o biluță, o tărtăcuță, harem în amintiri te chem, mătăsuri parfumate, omoruri blestemate, herem, harem, blestem. O pânză de păianjen, pe-ntins deșert turanic, un înger negru-alb, un scalp, un rai în tot seraiul, privighetoare- vaier, nici Marea Odaliscă între ruini nu riscă, numai lili-lili-lililiecii eunucii, hiper-recii, ca ienicerii, robii, astfel e spusa cobei, ce mormăie el, duhul, semi- demi-eunucul. E propriul prizonier haremului de ieri. Din iarbă, lut și sânge, haremul crește, plânge, ne naștem, un” te culci, râd corbii de conți, duci, deduse sunt, seduse, cadânele supuse, glob susținut, cadâne, suave și stăpâne, acum ești doar pământ, în cer harem și cânt. BORIS MARIAN Niciun comentariu: Vi(tu)pere Vipera neagră cu ochi rubinii secoli străbate , păduri și câmpii, suflete multe trimise în iad vipera roșie cu ochi de jad. Ne poluăm mințind mai mereu, orice fățarnic e corifeu, se rușinează de noi cimpanzeii, uită CUVÂNTUL IUBIRE ateii. Uită de toate omul de lut, cum de e om, cin-l-a făcut? ***************************** Seara ne vedem pe noi înșine, înstelăm apele întunecate, ca umbră maternă - copilăria. Vom fi cândva cocori? Sau numai nori? Acum îți zăresc ochii, iubito, atât de larg deschiși, încât mă cuprinde amețeala. Aud pe lângă mine trecătorii strigând, fluierând, nu mai știu, sunt om sau copac, ce secol este acesta? BORIS MARIAN Niciun comentariu: Clarice Clarice Fructul interzis l-a păstrat Clarice, o poveste despre suflete pedestre, inimi excitate, sufletul se zbate, numele e crud, cum e trupul nud, litere mortale, basme amorale, sărut între uși, ascuns de mătuși, încrederea-n timp, neatinsul limb, sfere infernale, klitere mioare, dar paradisiace, piei din cale-mi, drace. BORIS MARIAN Niciun comentariu: A capella A capella îți mai cântă ba Viorella, fie Nella, dar la Aachen e departe, luăm pe Augustin din carte și pe Trakl, da, din moarte, bun prieten cu o mierlă, și-un egrete, ca subretă. *********************** S-a risipit tot aurul juniei, noi nu mai plângem, ciocârlie, iar tu revii, tu, pasăre nebună, străbunii mormăie - nu-i bună, când muribunzii-ncet se tânguie, când pepenii din sud se pârguie ( sic!), mai am și eu un pic, o viață, desigur, voi pleca de dimineață, că viața veșnică e moarte, mai bine e să fii o piatră, o rapsodie a cetății, cum lunecau umbrele ceții, trece tramvaiul trist, un dric, de sub o lespede ridic pe Genghiz Han, că-i redivivus, voi o să râdeți precum Plinius, ia-mi un bilet până în Rai, nu am mărunt, tu rest nu dai, pe mă lăsați la Ur, cum o iubeam pe profa Șnur, azi cineva mă prinde-n brațe, căzut-am din propriile lațuri, nu-i nimeni să măsoare clipa, când muritorii-n cer ridică un nou lăcaș pentru Păcat. Nu spun nimic, am terminat. BORIS MARIAN Niciun comentariu: Feminin Omul deschise umbrela, violina și violoncela, spuse violoncelul, nu îmi schimbați voi sex-genul. Afinul și cu afina aveau o fiică, Geanina, ea îngrijea grădina. Suflet cu suflet, o floare, floare cu floare, o mare, cum mă scăldam între flori, ca între valuri de viori, un fulger lovi brusc copacul, de-am zis că ne luase dracul. Ne-a luminat, eram umbre, duhuri rebele și sumbre, trist se opri caruselul la cimitirul Belu. Dincolo erau Gianina, Nicola și Paganina. BORIS MARIAN Niciun comentariu: Schijă Citesc versurile profesorului în întuneric, ele strălucesc maoric, berberic, ca țigările puștilor sub scară, par niște stele căzute-n afară. Par a fi pletele ielelor pe ramuri, fantomele marilor generali mauri, urechile doamnelor venite la teatru, din perechi se fac trei sau patru, par submarine ce ies din adâncuri, aprind vâlvătăi, pâlcuri, pâlcuri, totul se risipește pe dată, când se trezește ultimul papă. Numai copacilor le place focul, mori și trăiești cum ți-e norocul, ne spune profesorul plin de grijă, nu știe când l-o străpunge o schijă. Niciun comentariu: La gardul mileniului La gardul mileniului La gardul mileniului, se adună geniile, care pe hârtie, care pe simbrie, dar pe Internet, omul e discret. Actul iniţiatic nu mai este practic, actul sexual nu mai e actual. Supravieţuire, şekspiri şi şekspire, ah, tremenduos, totul e pe dos, dosul e în faţă, sub braţ cu o raţă, iar monotonia nu e România, multiplicitatea a-mbătat cetatea. Niciun comentariu: Nu vreau soclu Nu vreau soclu, nu vreau cioclu, am urcat cu liftul până la cer, madam Lucifer, acolo m-a întâmpinat un ziler, făcea curățenie, de utrenie, ce faci aici, atât de devreme? M-a întrebat alene. Ești viu? Mergi la treabă. Poți lua și o roabă. Rob cu rob să ne unim, spune un angel din exil. Raiul seamănă c-un stup, cunoscut, dragă, te pup, o sticlă tot mai destup, apoi fiecare spune - salutare! Strugurii ursului cresc peste tot, poți face sirop, poți scoate un dop, gâl-gâl, un whisky tare, vai, rai în degradare, a vrut și Domnul o reformă și s-a trezit cu filme porno. Păi, treabă e asta? Basta! BORIS MARIAN. Niciun comentariu: Arivaj Arivaj, arivaj, strigă omul de la Blaj, că blăjenii sunt de treabă, nu te pupă, nu te-ntreabă, ca amicul din Lion, unde mi-am luat palton Un palton și un poltron jucau table pe balcon, la palat, da, la palat o salată au mâncat, Pan cu favoritele, Nan cu cameristele, numai Stan și Bran muncesc de-unu mai muncitoresc. Nu mai râde tov. Pascalu, te pui rău cu genialu, un pantof și o pansea jucau leapșa-n Bogota, că acolo-s mulți bogați și se simt cu toții frați. Iar pistolul doar ucide, asta spune Tucidide, ca fumatul, ca scuipatul, incomunicarea, da, asta spune Obama. BORIS MARIAN Niciun comentariu: Deci... Deci, fie lucrurile meargă de la sine, de prin Madagascar în Philipine, astăzi mă culc, mâine mp scol uriaș, desigur eu visez un alt locaș. Am fost cândva păstor pe alte plaiuri, poate un rege legendar peste seraiuri, trăind mai mult vieți, psihostazia m-a ajutat să-mi regăsesc menirea, poezia. Din vise nu trăiești, dar nici nu mori, ai șansa să reînvii de mii de ori. *********************************** Șarpelui i s-a intentat proces, deși el își amanetase clopoțeii, din interes, a fost acuzat de parazitism social, dar el era sinusoidal. Eu nu am avut treabă cu el decât prin Eva, îl mai admir, este un fel de Kamadeva, este-nțelept, mereu imprevizibil, ca o metaforă, mortal atacă, e oribil. ************************************** O bubă ca o hrubă, gogoașă și cocoașă, Doamne, ce daruri, ne faci, ah, mii de draci, deschid Cartea de Aur, simt duhul Cărții, faur, crunte și mărunte temeri ciudate, lașitate. Născut să mor în luptă, mă ceartă Chandragupta, aut Caesar, Brutus, prefer atunci Confucius. Cu Robinson, Quijote, Columb în fruntea flotei, ajung să scriu poema pe-o masă la Boema. BMM Niciun comentariu: Nu sunt Nu sunt de luat în seamă, e clar ca bună ziua, nu sunt nici Dalai Lama, adeseori spun „piua”. Nu mă ascund de mine, nu-s tânăr nici bătrân, un veteran, acolo, pe versul meu stăpân. Poetul, ca Ulise, își caută mereu casa, iar casa lui dispare, în zarea fumegoasă. O Penelopă, totuși, așteaptă undeva, acolo unde nimeni nu m-a citit cândva. BORIS MARIAN Niciun comentariu: Tot Tot ce ating în pulberi se preface, de au, de tărână, mi-e egal. Oricare ceas devine mai rapace, înghite călăreț și cal. Mă simt în caruselul disperării, speranța moare prima uneori, un gol care coboară-n hăul serii, mă-ntâmpină înspăimântate zori. Dar firea mea este aceeași, trează, mă-ncred chiar în a morții rază. BORIS MARIAN Niciun comentariu: 1. O turmă inumană prin timp mergea încet, Sălbaticele coame, ca flamuri în deșert, Cerșea lumină turma, copte-n glod lovind, s-a prăbușit asupra fulgerător bolid. S-au ridicat strămoșii, a fost întâia zi, Cum farul într-o noapte din valuri s-ar ivi, Apoi un altul, sute, milioane, eu credeam Că omenirea poartă lumina ca pe-un hram. De-aceea mi se pare ciudat să văd, s-aud Un bocănit de ură din glod și din străfund. 2. Voi , ce turnați în slove Frumoase simțăminte, Nu vă uitați în urmă, Ci mergeți înainte. Cuvintele trădează, Se pot citi oricum, din stânga și din dreapta, se năruie în scrum. Nu încercați a crede Că deveniți stăpâni Misterelor ce scapă Ca șerpii printre mâini. Cuvintele-s ca norii, ca stelele căzând în miezul verii calde, redevenind pământ. Niciunul nu-i maestru, Iar fala n-are loc, Voi scrieți înainte, Cum arde jertfa-n foc. BORIS M. MARIAN 33 Istorie literară În societatea actuală, bazată pe consumism şi superficialitate, modelele perene, ce se erijează în pionieri şi călăuzitori de minţi şi suflete, trebuie multiplicate şi reanimate, ori de câte ori pericolul decadentismului ne urmăreşte perfid. Ion Creangă este cu certitudine unul dintre aceste modele, impus prin caracter, prin opera literară, dar şi prin contribuţiile importante la dezvoltarea învăţământului românesc, în calitate de autor de manuale. Puţini cunosc rigurozitatea şi devotamentul său, dragostea pentru lucrul făcut cu temei, reminiscenţe ale unei vieţi aşezate, ţărăneşti, cu rădăcini adânc înfipte în sevele arhaicului moldovenesc. Astfel, o întâmplare plină de haz, situată oarecum în legendă, dovedeşte rigurozitatea scriitorului, considerată de unii obsesivă. Th. D. Speranţia povesteşte cum, alături de Creangă lucrau la Cartea de cetire preotul Gh. Ienăchescu, Vasile Receanu şi Constantin Grigorescu. Aceştia trebuiau să aleagă texte pentru manual. Începe Creangă să citească Inul şi cămeşa, repetând obsesiv prima frază, „Din in ca şi din cânepă, tot pânză se face…”, părându-i-se oarecum nepotrivită. Cere apoi părerea celorlalţi: „Cum vi se pare vouă? Ian ascultaţi: Din in ca şi din cânepă, tot pânză se face… Din in? Din in ca ş din câepă …din câepă… Din in ca ş din câepătot pâzăse face…” (1) Constantin Grigorescu izbucneşte nervos: „Ei, dar dă-o dracului, ce tot o frămânţi şi o învârteşti atâta?“. Dar Creangă nu renunţa şi repeta fraza cu mâinile la urechi, spre uimirea şi enervarea colegilor, care pleacă şi spre seară, amintindu-şi de el, presupun că a plecat supărat de întârziere. Ajungând însă la casa respectivă, îl aud de la prispă repetând: „Din in ca şi din cânepă, tot pânză se face…”. Aceasta este o dovadă a rigurozităţii sale scriitoriceşti, căci, după cum singur afirma, aprecia valoarea unei bucăţi literare după efectul sonor pe care i-l producea: „mă ţin după ureche, scriu, şi după ce scriu citesc tare şi ascult să văd cum sună, cum vine la auz, şi dacă-mi pare că nu sună bine, schimb şi eu până ce nu ştiu cum s-o mai schimb”. (2) O altă mărturie a acestei “obsesii” pentru acustica frazei, ce dă dupăpăerea lui Creangă valoare literarăacesteia, este măturia unui fost elev, Jean Bart: la ore, proba bucăţle literare ce trebuiau publicate î Învăţătorul copiilor, punându-i pe elevi să le citească şi să le recitească pentru a le percepe: „-Mai zi o dată, mă băiete…ş îcăo dată…căasta nu sunăcurat româeşe…ş cu mâa pânie la ureche, asculta repetirea fiecăei fraze. Î chinuia uneori ceasuri îtregi un singur cuvât ce i se păea cănu-i la locul lui - căi dupăauz judeca el efectul literar al stilului”. (3) Şi Artur Gorovei povesteşte că era rugat să citească din nuvelele lui Vlahuţă, rar, iar Creangă îl urmărea cu atenţie, repetând pe şoptite cuvintele celui care citea. Uneori îl întrerupea, punând să repete anumite fraze, spunând că nu i se par pe româneşte. Gorovei citea din nou pasajul respectiv, apoi repeta câte o frază, ca şi cum ar fi scandat-o. „Creangă judeca bucăţile literare după efectul acustic pe care i-l produceau lui”. (4) Tocmai această seriozitate şi dorinţă de a realiza ceva util şi de calitate pe tărâmul instruirii copiilor au făcut din Ion Creangă primul autor de manuale pentru clasele I şi a II-a primară, manuale apreciate de persoane avizate. Sunt şi critici acizi, cum era I. Nădejde, ce critica în presa vremii conţinutul ştiinţific al Învăţătorului copiilor. Drept răspuns, I. Creangă, în calitate de coordonator al lucrării, scrie Întâmpinare la critica domnului I. Nădejde Niciun comentariu: . Voi spune DA în ultima clipă, umil treci doar de o milă. Ah, picioarele, aripioarele, fastidios, insidios, duios, osos, os. Printr-un culoar se strecoară și poeții mari. Not yet, niet. Avem și părți blestemate ca niște nestemate. Essai sur le don, Armaghedon. Insuficiență, pace și cadență, cine-o râde și-o vorbi s-o mănânce coaptă. A trecut un veac și merg ca un rac. E bine fără picioare, dar mai bine fără cap. Asta am auzit de o sută de ori ca un banc prost. Fac un duș, mă uit, nu am picioare. Dar am suflet, sufăr. Sufleu, suflu etc. La început a fost ideea, apoi au venit idioții. Arhanghelii au doar aripi. Când cuvintele nu au picioare nechează. Când o literă nu are pălărie se numește A. Ah, Adela, ERAI IUBIREA MEA DIN FÂN. Fân fin, sânul era din… Am visat cămi-au crescut picioarele la loc. Dar îi pierdusem vederea. Mi-am luat nișe ochelari sănu se vadăcreierul. Î timpul inundaților din octombrie, a fost găităo inimăde băbat. A venit un motan ș a mistuit-o, asta e. N-aduce anul ce aduce motanul. Vinul fiert este foarte incert. Ea nu este nepoata noastră bunico, măauzi? Făăpicioare poț câta la pian, pe pedale pui un câne săapese. Fiecare clapăde pian este un sfâc, atinge-l ușr, săauzi cum câtă Făabstracțe de tine ș ai săl vezi pe dracul gol. Ironia e suprafaț sferei, î interior e numai durere sau un copil minune ce nu s-a năcut. Orice imitațe a sferei este tot sferă îcearcăo elipsoidă Am văut căse vâd inimi mobile, Poț răni la ele, ț se va răpunde, elefantul le ignoră cățlul se miră se vâd ș capete mobile pentru cei cu permis de port-cap. M-am trezit, era îtuneric, Cineva măîbrâcise pe scăi, cineva mățnea de braț, altul mălovea cu sete î burtă afară striga un bețv, afară strigau alți mai treji, la mine strigau? De ce, pentru ce? De unde aceastăbeznă Orice beznăare o cauză Bezna din tine, dinafară M-am luminat. Nu era nimeni. Măluptam cu propriile mele fantome ale trecutului. Eram cu toți la fel, neiertăori, orgolioș peste măură iar poezia plâgea undeva, îtr-un colț ghemuită săn-o îcaseze ș ea. BORIS MARIAN _____________________________________________________________________________________________ Niciun comentariu: Altceva Mă stăpânește gândul că am trăit prea mult, o temere față de propriile-mi erori, eroic îmi mai scriu ori mai ascult cum croncăne flămânde ciori. ************************ Pace, pace, să piei, drace, te numesc unii Taiping, între oameni, dobitoace, unii trag, alții împing. Tu cobori din sălcii line, din priviri, privighetori, pacea numai pentru tine nu vine de două ori. Spui Salem, shalom, la paix, fie îngrădită sfada, din Mallorca în Taipe, vom impune Shantipada. Lupu-și schimbă numai blana, el n-a cunoscut Nirvana. ************************** Pălăria, ah, aria pălăriei, din opera dureri de cap, e prima noastră simfonie pe care am cântat-o-n pat. El nu a purtat-o, vă jur, o. nu, diavolul era chiar chel, de ce să poarte inconnu, o pălărie - șervețel? Herr Athanasius, vă rog, să nu vă luați prea în serios, bățoșii au în iad un loc, în care fierb din greu, în sos. Cine nu râde doar o zi, cine nu râde doar un veac, aceluia eu nu-i voi fi slujbaș, deși am fost un drac. De mult nu-mi bate inima decât la ce-i frumos, plăcut, eu voi muri la cinema, precum Boris Vian, tăcut. BMM Niciun comentariu: Dureri de cap Dureri de cap cât merele umflate cu multe chimicale. fără gust, întoarcere la vatră, un confrate te ca servi cu o ulcea de must. Ocupă-te, când poți, de Tao, învățătură plină de-nțeles, în viața viitoare vei fi bao, adică baobab regesc. Găini trec prăfuite, mândre, un domn e luat la pumni de liceeni, zâmbește ori aruncă zâmbre, lichelele se trag, cred, din licheni. Nu judeca, să nu arunci cu pietre, ne aliniem fără să știm, treptat, progresul se transformă-n retro, în locul de primar vine-un primat. BMM Niciun comentariu: Nebun cap.9 Noi nu știm ce este în trupul nostru, dar cum să știm ce este în suflet? Răceala din ochii unor oameni te duc la ideea morții universale. Doi soldați își veghează camaradul care este pe moarte. Visele din mintea muribundului se transformă în baloane colorate. Camarazii nu le văd. La un moment dat, rănitul dă semne că … nu mai trăiește. Semne… Îl părăsăesc, iar el strigă cu o voce neauzită – „Nu mă lăsați singur”. Cutremurătoare scrisoarea lui Franz Kafka adresată tatălui. Un tată care nu l-a agresat, doar a încercat să-i impună un alt mod de gândire și de viață. Tatăl este statul, este societatea, Kafka este individul strivit de autoritarism. Fericiți cei săraci cu duhul, dar bogați în subconștient, acesta este talentul. Lecție de modestie – ce importanță are dacă Homer sau Shakespeare au existat sau nu ?Dacă mieii, vițeii, purceii nu trezesc mila, de unde mila pentru om?Ați privit ochii unui copil bătut?Cuvântul poate fi pumnal, glonț, otravă, dar și panaceu. Nu lăudați soarele, el există și fără noi. Pe cel rău, binele îl înrăiește mai mult. O știu din experiență. Cruzimea din texte face bine, dar nu acesta este adevărul căutat. Adevărul este iubire. Iubirile nu mor, se transformă. Poți cunoaște un om în câteva minute sau niciodată. Ura se hrănește din orice, chiar din ea însăși. Femeia și bărbatul au aceleași drepturi, dar fiecare le înțelege altfel. Nu există un labirint mai greu de străbătut decât sufletul femei, dar merită. Cavalerii, cu legile de acum, ar fi fost toți la închisoare, pentru omor calificat. Adevărul nu este urât, urâți putem fi noi, uneori. E bine să ascultăm femeile, dar apoi să judecăm la rece. Laudele pot fi letale pentru artiști. Trăncăneala este salvare pentru cei ce nu gândesc. Fii circumspect față de anii ce vin. A fi sau a nu fi nu este o întrebare, ci două, iar răspunsurile sunt nenumărate. Să fii cinstit și să te cheme Brutus? Ca să rupi un trandafir îți trebuie fie curaj, fie pasiune. În timpul vieții, poeții nu sunt luați în serios, iar după moarte sunt uitați. Unii. A greși este omenește, a nu regreta este iar omenește, a repeta, tot omenește este, dar ce nu este omenește? Minciuna nu are picioare lungi, dar poate alerga în patru labe. Șantajul este puterea celui slab Un fost prieten nu ți-a fost prieten niciodată. Întotdeauna va fi nevoie de cozi de topor, altfel nu ar exista topoare ( din fabule) .Când adevărul poate fi văzut și de un orb, tot se găsesc unii să-l nege. Lașitatea și lingușirea sunt surori gemene. Urmează nedreptatea și crima. Mare semn de generozitate – să-i dai dreptate protivnicului Când lupul mănâncă o oaie este o chestiune economică, dar când atacă și păstorul, chestiunea devine politică Cum de se înțeleg ticăloșii mai bine decât oamenii normali? Oamenii inteligenți nu scriu. Dușmanul nu există decât în închipuirea noastră. Atracția sexuală ne urmărește toată viața, de ce nu am crede că și istoria omenirii este un capitol de sexologie? Cel mai inexplicabil este motivul atracției dintre doi iubiți. Ușurința de a insulta un om este aceeași cu aceea de a-l ucide, adică , fără regrete. Singura șansă a suferinței este dispariția. Nu este niciodată târziu să mori pe malul mării. Nici o povară nu este repetabilă, ca și clipa. Dacă timpul ar avea zone , aș alege sudul. Durerea nu are norme, moartea nu cunoaște opreliști. Natura nu are nici o datorie față de noi. Printr-o lacrimă totul se vede mărit. Gândirea oamenilor este ca și zborul păsărilor, fiecare cât poate. Aflați pe același Titanic și tot nu erau solidari. Amatorii oferă cele mai mari surprize. O poezie nu se scrie, se desenează, se cântă, dar nu se scrie. Cei care nu citesc poezie sau citesc în exces ( da!) nu pot fi cititorii mei Cel mai rău sfetnic este ambiția, dar mai rău, orgoliul. A nu ierta este prima etapă spre omucidere. Cine fură de nevoie este un sfânt, cine fură din lăcomie merită o ghilotină. Iubește la bătrânețe ca și cum ar fi prima oară. Nu orice dragoste se transformă în ură, dar ura se naște și singură Păcatul originar nu a fost cel al cunoașterii, ci al duplicității.O femeie poate fi frumoasă prin caracter, un bărbat este sigur urât prin caracter. Cei care știu totul, nu știu nimic, dar nici cei care nu știu nimic, nu sunt nevinovați. Mi-a fost milă numai de omul ridicol, de handicapați nu mi-e milă, eu nu-i jignesc cu mila mea, încerc să-i iubesc Un câine poate fi generos, dar oamenii generoși pot fi suspecți, uneori. Cine nu mă iubește nu este dușmanul meu, ci al său. Curios cum un artist, poet, eseist, iubitor de oameni, plante și animale poate ucide în serie, prin cuvinte, înjură birjărește, sparge dinții trecătorilor, urăște de moarte și mai este și fericit. Tăcerea are nevoie de ascultători. Orice om se poate contrazice fie din interes, fie din lipsă de memorie. Ca să demonstrezi un neadevăr îți trebuie talent. Nu există poeți mici. Nu există otravă nefolositoare. Politețea exagerată este suspectă. Nu orice bâzâie , face miere. Ruinele au și ele valoarea lor. Să fii la fel de calm ca munții în amurg și-n zorii zilei. Nimic mai nedrept decât un leu în cușcă, nimic mai josnic să-l batjocorești. Floarea de cartof, rădăcina, cartoful fiert – o viață. Dacă am ști ce viață duc vulturii, am prefera soarta porumbelului. Descoperirea vieții de apoi ar fi cea mai valoroasă realizare științifică, restul nu contează. Soarele nu știe că emite raze. Visez o lume fără pronume posesive. Nimeni nu-și pierde drumul în viață, doar și-l schimbă. Cineva m-a comparat cu Dumnezeu, altul , cu Satana, se pare că există o confuzie. Pentru animalele din curte, sărbătoririle sunt cele mai tragice evenimente. Urechile și ochii tulbură mintea. Nu-mi puneți o piatră pe mormânt, voi ieși în curând. Unele idei nu le mai scoți decât cu creier cu tot. Minciuna rodește în creierele cele mai reavăne. Mincinoșii „se prind” imediat. Ambiția și fragilitatea te pot duce la sinucidere. Cea mai banală idee este premoniția morții. Iubim mierea și nu iubim albinele, numai pentru că înțeapă? Animalele mari sunt mai puțin periculoase decât virușii. Pistolul prietenului nu este prietenul meu. Gardul cimitirelor nu este pentru morți, nici florile. Pietrele de pe caldarâm au fost cândva mândri munți. Este foarte ușor să fii dur, ba să te și lauzi cu asta, citește în ochii celorlalți. Niciun comentariu: Nu gândi Prințesa Lory-mi spuse, nu te gândi prea mult, ia Calea Căilor, a cailor și lasă-te-n tumult, căiește-te, încuie-te, e raiul raiului, învață arta ceaiului și fii mai gospodar. Atot-puternic Domnul din proști face deștepți, mă va lovi norocul să dorm când nu te-aștepți, mă detașez, vezi bine, ca un vagon uitat sunt tulbure, un fluture de păsări degustat. Dualitate, asta-i, visând că zbori, tu mori, știința-i nepătrunsă de nu ești visător, temei și sentimente, naiv suflet , femei, dar nu le place gândul s-alerge pe-unde vrei, să fii serios, adâncul să-l explorezi cu har, e bun și râsul, însă trimite-l în Tartar, mai rezonezi, iubite? Mai rezonăm și noi, un zumzet de nuclee magnetice sub ploi, de nicăieri ne vine in set de primăveri, ciudat, nimeni nu moare când urlă de dureri, dar rezonând cu steaua cea rece chiar te stingi străpuns în șapte locuri de tuburi și seringi, că moartea nu-i cadoul primit ca orice dar, muncește, scrie, plânge. Nimic nu-i în zadar. Deșiră-te, deliruri în Baia Sprie-ncerci, numele tău se scrie ca pașii-n glod când mergi. Eu las în urmă șapte nepoți, o nepoțea, că mor și nu mai termin decât cu o bezea. BORIS MARIAN Niciun comentariu: Laringe Unii-și pierd laringele, nopți-coșmaruri, stinge-le, inimă, plămâni, zâne, zâni, zâ-ne nouă o poveste, hei, poetule, maestre, dar poeții- s alienați, ia ascultați. Nefericitul se împăca bine cu Platon, avea mâini reci și umede, l-am întrebat - îmi recomanzi cartea ta? A râs de sus. Mai cunosc poezii poezii poezii poezii poezii poezii poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii poezii poezii CăUtare Agonia - Ateliere Artistice Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă. Copyright 1999-2003. Agonia.Net E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites! Trafic.ro - clasamente si statistici pentru site-urile romanesti

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu