Fiica lui  Reichstag Hans, pe nume Ileana Blevescu, a avut o tinerețe nefericită, fiind violată de ramolitul ei tată,  apoi oferită în grabă contelui Levantini, care muri curând din cauză de ciuperci. Adesea, neconsolata văduvă discuta cu fostul soț, care era încă membru al unui club de defuncți celebri, buni cunoscători ai tuturor caselor regale din Europa. Scopul  tinerei văduve, care nu avea un fizic  foarte atrăgător , era dezrobirea  muncitorilor din minele de uraniu şi aducerea lor la conducerea unor noi state. A fost împuşcată de două ori, o dată de un honved  îndrăgostit, a doua oară de un urmaş al Habsburgilor. Ţarul Alexandru II al Rusiei a plâns mult, apoi a murit şi el. Doamna Ileana Levantini şi+a continuat activitatea, cunoştea multe limbi, a vizitat India, în Tibet a fost oprită a ajunge, a petrecut un an în Siberia cu decembriştii, dar nimeni  nu ştia ce este cu uraniul şi minele secrete de unde se extrăgea. Această ciudată personalitate a trăit una sută cinci ani, murind   pe insula Mauriciu, căsătorită fiind cu un băştinaş care i-a dăruit  opt copii. Unul dintre ei a condus revoluţia din Peru. Byron a cunoscut câte ceva din istoria  acestei familii, dar textele s-au pierdut. Se spune că Oscar Wilde a fost amantul uneia dintre fiicele doamnei Levantini. De aici începe teatrul , un personaj necunoscut se revoltă că fusese apucat de mână, chiar pe scenă , replica fiind ,, Spre-a nu-ţi părea ciudat cu totul ce-i acolo-n   fundul scenei, am să dezvălui taina turnurilor de oţel în care fi-vei  des întemniţat şi nu fără pricină….Publicul tăcea, nimeni nu respira, ambulanţele nu făceau faţă. Cum se vedea pe malul  celălalt al lacului de smoală, ne apăreau giganţi furioşi pe Joe, zeul mare. E altă operă, striga  sufleurul disperat. Atunci zărirăm alte stele, o altă galaxie ne-adopta. Vom fi tot oameni?  Oare? Ne linişti bătrânul arlechin –

 În mine se petrec transformări majore,

Ce era mic, devine horore,

Nu-mi pasă de trupul meu, ducă-se,

Dar ce fac cu sufletul, unde-l duc?

Piscul s-a sfârșit, nici oile nu mai urcă,

Un verb   a  căzut dincolo, marea

Mugește ca o fiară, departe, acolo

Voi ajunge printre scoicile sparte.

Doamne, mă chinuiesc, nemurind,

Hai să facem ceva, o casă, o messă,

De fapt, îmi lipsește o metresă ca la carte,

Frumoasă, grasă, sânoasă, iubitoare,

Să scriu uneori un studiu despre ulcioare

De lut, din vremea celților, dar nu am  cenți

Să public o asemenea chestie, mai bine

Mă fac eu ulcior  pentru însetații

De bine.

 

BMM