Cântul unu şi doi

Cântul UNU şi DOI




De ce ne-a plămădit Natura

ori Dumnezeu, cum de murim?

Cum de întreaga mea făptură

să se îngroape-n ţintirim?

Vorbim de umbre, dar se pare

că ele ne răspund mai greu.

Cu noi vorbim, iar întrebarea

se pune – Unde-i Dumnezeu?

El este ceea ce noi ne suntem,

în tine e, iubita mea,

viaţa este doar o punte,

ceva am fost, vom fi ceva

....Nu-i trupul gând,

nici gândul trup,

cu un cuvânt nu te corup,

vuind, urlând, haita de lupi,

când eşti mai blând,

din tine rup

cu colţii albi, fiare-n grup,

tu vei fi gând, m-auzi cântând,

şoptit, cântând...

x x x



Din versul meu răzbate bucuria,

prin versul meu eu sunt solia

profeţilor plecaţi în foc, în cer,

doar trupul meu cel efemer

păstrează inima aritmică, bolundă,

eu nu sunt strigătul, sunt doar o undă

ce trece printre vechii-noi barbari

cu creier mic, asproape celular.



Boris Marian