Moștenirea lui Will

X

Cum poate frumuseţea să sporească,
Când e perfectă? Iartă-mi întrebarea.
Lumina cum pătrunde? O fereastră
E tot ce-i trebuie: Dar numai până seara.
Apoi se face întuneric, vin strigoii,
În febra nopţii frumuseţea nu se vede,
În întuneric mor şi laşii, mor eroii,
Numai poetul a rămas, el crede
Că totul neschimbat rămâne,
Iar ceasul bate, bate, Doamne, câine.

 

XX.

Eu nu mă tem de bătrâneţe
De mine însumi nu mă tem
Şi morţii chiar îi dau bineţe
Ştiind că pot mereu s-o chem
Dar chipul tău, iubito, singur
Rămâne neatins de timp
De arşiţele mari, de friguri
In visul meu diamantin
În el te voi păstra o viaţă
Şi poate dincolo de ea
În spaţiul luminos, de gheaţă
Ce înconjoară orice stea     

XXX.

 

 Adorata din Andora,

Renăscută din cenușă,

Cum te scaldă Aurora,

Te acoperă Purusha,

Cad veșmintele, vremelnic

Este nudul tău,Bohemia,

Încălțări ți-aduce Melnic,

Cel morar din Bethlehemia.

Iar primăvara toată

Te îmbracă în petale, adorata mea surată,

Ne-om iubi fără paftale.

 

BORIS MARIAN