Omul de stâncă
de Boris Marian (6-12-2016)
15 ecouri
Un om visa să fie iubit, a așteptat trei secole,
s-a transformat într-o stâncă, la el veneau păstorii
să-și cânte aleanul, oile erau vrăjite, cândva
erau doamne de curte, iubiți cu duiumul se adunau în jurul lor,
dar vraja a căzut, ciulini, copăcei timizi se cățărau pe blocul de granit,
un enorm diapazon este timpul, îi răspunde orchestra morților timpurii,
în jurul lor a crescu o colivie verde, păsările o ignorau, știau ceva,
astfel este și inima ta, Krimhilda, puțini cunosc povestea,
din ceruri plâng femei despletite, armăsari cu sunet de vioară
trec la intervale precise, precum fugile lui Bach,
I trust, I make myself obscure, dar tu, inginerule,
Nu te speria, totul merge ca pe roate, până la prăbușire,
Jetzt machen wir Verse, sagte die Katze im Ofen,
În închisoare versul e liber, în libertate versul este o închisoare,
Așa trăiește poetul, din moarte în moarte, din viață în viață,
Ca astrul solar. Doar atât.
Boris M. Marian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu