Am intrat în castelul nopții, o săgeată mi-a străpuns șoldul,
Lumini ciudate mă înconjurau, sufletele celor pleca de mult?
Ce să le spun? Petkutin și-a jucat bine rolul, i-a înșelat
Pe vii și pe morți. Orașul se vede în profil. Mai poți dormi?
Ce este poezia? Ai să fii demolat. Îmi spune constructorul, ...
Am să mă mut la marginea Saharei,acolo nu te înțeapă nici o muscă.
Dar ce este poezia? O muzică plăcută sufletului. Nu, strigă înțeleptul.
Unde este mesajul? E sub pământ sau în soare, în lună. Cunosc un demolator
Care se tot învârtește în jurul casei mele. Mi-a luat frânghia de rufe, apoi rufele,
A dărâmat balconul, a demontat geamurile,a sărit cu picioarele pe patul meu,
Apoi a chemat un bidiviu și mi l-a lăsat în casă. Cine ești? L-am întrebat.
Tot eu, dar sub alt chip. O moarte lentă și dureroasă pare viața, pentru că ochii
Sunt mereu deschiși, chiar și în somn, închipuiește-ți că aperi
O cetate asediată, macii sunt rudele sângelui, dar ce ușor dispar, ca și sângele.
Trăim într-un amurg continuu. Vorbește și tu, cititorule,
Până și morții vorbesc precum copacii-nfloriți.Podul Mirabeau primește
În ospeție pe toți rătăciții.Acolo nu este nici un zid, în afara neînțelegerii noastre.

Boris Marian
Vezi mai mult
Comentarii

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu