Fiind băiet

 

„Fiind băiet, păduri cutreieram” și doar la fete mă gândeam,  dar câte-o  fată-n urma mea se mai strâmba , mai chicotea, eram frumos, așa-mi spunea, măicuța mea, draga de ea, trecut-au ani ca norii lungi pe șesuri, am început să caut înțelesuri, iar viața nu e o ecuație, ci zeci și sute, nu la mai faci față, scriind , precum un pianist ce-și caută forța petrecând cu Liszt, am regăsit izvorul pur, se schimbă lumea primprejur,  dar plin de dragoste trăiesc, îmi pare că mă eminesc,  ce-i pasă lunii? Urc mereu în ochii mei la Dumnezeu.

”Deasupra-mi flori de tei  să-și scuture floarea”, eu încă n-am murit, aveți o întrebare? Pe unii mult i-am supărat, pe alții i-am făcut să râdă, viața mea s-a consumat între sărut și trântă.

Un boschetar citea în parc pe Simenon și pe Lamarck, el pufăia dintr-o lulea, adevărată  haimana, prin fața lui, trei cronicari  treceau  în bluze și șalvari, cu alfabetul surdo-mut poți să compui  one very good poem for life and light and peace,  pentru frumoasa Beatrice. Eu n-am visat să fiu în top, nici să-ncropesc  un mare op, îmi e de-ajuns că mă iubești,  Veneră-n satul Tâncăbești.

BORIS MARIAN