Înțelepciunea nebunului

Iubește și nu vei fi iubit

Într-o lume absurdă, bolnavă, nesfințită,

Încearcă, dacă poți, să te ridici, să mergi,

Uneori, să scrii despre lilieci, furnici.

Ah, omul e o ființă, din toate, mai sucită,

Ce bine-i să fii plantă, piatră sau nimic.

Prea puțin loc pentru simbolism,

Prea mult ne întindem ca șarpele înspre lapte.

Cine a  creat impasul, compasul?

Plutim în derivă, o, Sancho Panza,

Don Quijote iubește pe Don Quijote,

Dulcineea nu știe că e Femeia,

Păstrează subiectul, îmi strigă

Un cititor din mase, dar masele nu fac istoria,

Ele doar sapă.

Eu îmi păstrez stilul și șpilul,

Cu simbolismul coabitez noaptea.