Monologul lui Mercutio

Iubiți confrați, cu drag eu vă citesc, unii-s mai buni, iar alții mai de preț. Femeia care iubește intim, mi-a dat papucii din piele de crin. Fără de buze e mult mai bine și fără dinți, râme-n ruine, să fii un crap pe fundul unui lac ori țap ori limax  ori un vârcolac. Să ai păr roșu, să dai foc la inimi sau să fii tigru cu lăbuțe fine. Așa sunt îngerii trimiși de Domnu-n iad,  nu vă feriți, ei au un grad. Să fii un cal pornit la abator, un crocodil cu aripi de cocor, o piatră zburătoare, cu penaj, un Moby Dick ascuns într-un garaj. Numai să nu fii tu, adevărat, că de real, vă spun , m-am săturat.

Gardul e viu, o coastă frântă, mașini fără frână intră în bar, morții trăiesc cu moartele-n cavouri, iar măcelarii-s cunoscuți  cu pofte mari. Marea imită ritmul dragoste nocturne,plăcerea e un drept universal,  femeile trăiesc intens, sunt surde la furiosul urlet de șacal.  Femeile sunt ca vulcanii verzi și pașnici, te-ncântă florile și cerul liniștit, în timp ce lava murmură, așteaptă, de dragoste pe veci ești mistuit.

Să-ți fie milă, să nu-ți fie milă, te paște moartea, tu o paști pe ea, tăpșanul este verde, piramidă își face  faraonul Tla. Un chiparos își plânge chiparoasa, iubita mea e goală în ocean, cu nereidele se joacă, ea, frumoasa, poți fi Apolo sau urâtul Pan.  Când împărați erau copiii, se respira în voie, toți copii, iar robi erau doar bidiviii, sprintenul Puck avea ce povesti. Există liniștea mocirlelor uitate și liniștea oceanului, în zori, aș vrea să uit de tot ce este-n lume, dar mi se spune,  ești doar muritor.