Alt cântec

 

Am intrat într-o   eclipsă adâncă,

Poate ne-am spus prea multe,

Poate-am iubit prea mult,

Poate-a venit Rațiunea să ne amendeze

Pentru parcare  nepermisă,

Poate că este Sfârșitul Lumii,

Ne aflăm într-un câmp cu piatră,

Sărut pietrele, din fugă sar peste gura Iadului,

Am gleznele julite, m-au fugărit paznicii tăi,

Logica și Calmul ,

Am să revin orb ca să palpez

Formele tale rotunde, să-ți mângâi chipul,

Cearcănele verzi,  mă simt străpuns de o durere cumplită,

Astfel știu eu să iubesc, cum altfel?

Lumina surâde în bătaie de joc, pe ramuri, inimile noastre

Stau la uscat .

BORIS MARIAN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu