Poematikon
Unii aveți chipuri trufașe, alții indiferente, puțini te
privesc precum stelele iubitoare
în nopțile adânci ale poeților. Să nu ucizi păsările
cântătoare, să nu calci în picioare suflete îndrăgostite, pășind cu eleganță peste sentimente smintite.
M-am temut mereu să ies din carapace, am cunoscut puterea indiferenței, a
uitării, malefica noastră uitare, cine
crede-n minuni are dreptul să se îmbete…
Cu fiecare cuvânt
murim câte puțin, ce-i pasă unei lumi întregi? Ești laureat? Ești pesimist?
Ești cerșetor sau prinț? Tu scrie, mori încet, ca focul lăsat în mijlocul unui atol sau pe un vârf de
munte. Nenumărate ziduri ale fricii, am încercat să fiu liber mereu. Acolo erau
oameni, nu mai sunt. Uimiți, ei au murit. Tristețea nu vine când nu mai ești iubit, ci când în tine a murit iubirea. Gingași erau acei oameni, dar nimeni nu-i
cruța. Doar câinii, ca și umbele umblau în urma lor tăcuți. Mai mulți călăi decât
ostateci. Aici, acolo moartea este, cu fiece cuvânt, câte puțin…
În rugăciuni înalți
spre cer doar brațele, dar nu și inima, , tăcere aparentă, doar
singuraticii aud, pleoapele lor închid doar lacrimi. Se mișcă aerul? Sunt
duhuri blânde, iubito, chiar dacă nu ești, tu totuși ești, dar dacă nu vrei să
exiști, tu ești. Aceasta e credința-n dragoste. Mă legănă doar respirația și până când? Eu într-o zi voi fi mai palid, mai sever, mai
liniștit. Izvoarele nu-și vor opri eterna
curgere spre mare, iar nopțile vor mult
mai albastre ca de obicei. Vom ocoli sferele nalte, vom trăi în alte mari iubiri, înalte….
Cel mai puțin iubesc severitatea, viața este, frații mei,o
glumă, o spunem azi, o spunem mâine, doar să nu plângeți, să nu izgoniți pe Puk
, tovarășul de joacă. Cu morții-n viață nu am multe de-nvățat. Nu leșinăm în
fața falnicelor flori, doar ne-nchinăm. Suntem și clauni, dacă putem, nu râdem,
doar zâmbim pe-ascuns, așa sper eu să mor, zâmbind. Cunosc și suferința, dar nu
strig. Micul dejun la Tiffany îmi face bine. Să facem, dar, plimbarea zilnică prin Rai,
precum copiii plini de-nțelepciune. De
sunt încă nebun, e-n ordine, mi-am spus. De ce ne-nvață zânele pe noi ce
trebuie să facem,iar nu le-nvățăm nimic?
BORIS MARIAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu