La etajul doi

 

La etajul doi, moartea  a luat doi bătrâni,

A rămas al treilea care șchioapătă, are un câine zurliu,

Amândoi speră să prindă suta.

La etajul trei stau eu, moartea nu aluat decât un bărbat,

Un om voinic, falnic, fost ofițer, tot urcând,

Ajungi la cer, de unde, nu e mare lucru să te arunci,

Dacă îți vine cheful, că Dumnezeu a aruncat și el

 niște îngeri păcătoși și  cine nu e păcătos

să spună aici, la adunarea generală a blocului.

Eu urc cu liftul, civilizat,  știu că există o limită,

doar când iubesc nu am opreliști, îmi dau și viața,

onoarea, averea, sănătatea, deși sunt un bun familist.

Uneori o întâlnesc pe  mătușa, o știți pe mătușa,

Ne zâmbim, ea rânjește, nu mă ispitește prietenia cu ea,

 Dar ea știe ce știe, ca o cunoștință

 cu care ai mai avut de a face.

BORIS MARIAN