Agonia
În nas o
bubă, în piept o hrubă, în fund un munte, o stea în frunte.
Ouă de aur
nu mai sunt și nici găini,
Poate un
sfânt să mai coboare dintre lumini,
Nesfinții
judecă mereu la rău și la romb,
Boul monden
se plimbă cu aplomb,
Salut
boschetarii, ei în batjocuri,
Kafka
le-aduce firoscopuri,
Cade un OZN
de la etaj,
O doamnă-și
scoase pieptul din corsaj,
Ea sperie o
grupă de cumetri,
dar vorba este din argint geometric,
tot ce-am
mințit devine sfânt fior,
ființa eu
mi-o aduc în cărucior.
Penița-i
plătită de cetățean,
Apasă,
deschide, ajută-l pe Mann,
Fă și o
baie, ia-ți și un soț,
Patul e
gata, pe hoț îl cheamă Helmholz,
Trenul
doboară copacii în mers,
Ceaiul înghite, topește un vers,
Mergi la
hotel, oprește-te-n ușă,
Ziua se duce
ca o păpușă,
Lasă
grădina, văduva este neagră,
Rece apare,
în beznă are o barbă,
Ceasul
răsună, cabrioleta
Poartă
regina și patrupeda,
Aurul curge,
fetele râd și râd,
Câinele
latră la un urât,
Cinșpe e
cifra, florile parcă decad,
Sunt
vegetale, mirosul e mort și e fad,
Ah,
nevermore, gândește, clocește, bocește,
Vremea se
schimbă, te strânge în clește,
Mâncă un ou,
caută numai pe cer
Oile, norii
zboară lin spre Tanger,
Nu e nimic,
tu ești un geniu, e sigur,
Picură
soarele, noi avem prea multe riduri.
Ambiție,
bere, clătite, dădacă,
Efeminat
fuge policemanul Cioacă,
Un gramofon
bine plasat în meninge,
Vine cățelul
și linge și linge,
Javră, te
du, nu ai treabă aici,
Tu ești
ovală, noi am ajuns licurici.
Inima-mi
bate ca o copită,
Alerg peste
câmpii pline de conopidă,
Or fi
cadavre de foști soldați,
Voi ați
uitat, câți au murit dintre frați,
Mă dor
măselele de atâția idioți,
Unii
agonici, alții se cred mateloți,
Vine iubita,
facem și dragoste la nevoie,
Era cândva
un sportiv pe nume Dan Coe,
Soarta ne
este amară, nu-i bai,
Farul morții
cum străluce-n Hawai,
Înțelepciunea
rade case, orașe,
Potul e
mare, amicul meu se „îngrașe”,
Degete
strâng tot ce se poate,
Am impresia
că Mesia vine în coate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu