Ultima
bătălie
Căutare anxioasă, oase de cal, limita imită inima, înverșunat
mergi pe blat. Voi spune DA în ultima clipă, umil treci doar de o milă. Ah,
picioarele, aripioarele, fastidios, insidios, duios, osos, os. Printr-un culoar
se strecoară și poeții mari. Not yet, niet. Avem și părți blestemate ca niște nestemate. Essai sur le don, Armaghedon.
Insuficiență, pace și cadență, cine-o râde și-o vorbi s-o mănânce coaptă. A
trecut un veac și merg ca un rac. E bine fără picioare, dar mai bine fără cap. Asta
am auzit de o sută de ori ca un banc prost. Fac un duș, mă uit, nu am picioare.
Dar am suflet, sufăr. Sufleu, suflu, etc. La început a fost ideea, apoi au
venit idioții. Arhanghelii au doar aripi. Când cuvintele nu au picioare
nechează. Când o literă nu are pălărie se numește A. Ah, Adela, ERAI IUBIREA
MEA DIN FÂN. Fân fin, sânul era din… Am visat că mi-au crescut picioarele la
loc. Dar îmi pierdusem vederea. Mi-am luat niște ochelari să nu se vadă
creierul. În timpul inundațiilor din octombrie a fost găsită o inimă de bărbat.
A venit un motan și a mistuit-o, asta e. N-aduce anul ce aduce motanul. Vinul
fiert este foarte incert. Ea nu este nepoata noastră, bunico, mă auzi? Fără picioare poți cânta la pian, pe pedale
pui un câine să apese. Fiecare clapă de pian este un sfârc, atinge-l ușor, să
auzi cum cântă. Fă abstracție de tine și
ai să-l vezi pe dracul gol. Ironia e suprafața
sferei, în interior e numai durere sau un copil minune ce nu s-a născut. Orice imitație a sferei este
tot sferă, încearcă o elipsoidă.Am văzut că se vând inimi mobile, Poți răcni la
ele, ți se va răspunde, elefantul le ignoră, cățelul se miră, se vând și capete
mobile pentru cei cu permis de port-cap.
M-am trezit, era întuneric, Cineva mă îmbrâncise pe scări, cineva mă
ținea de brațe, altul mă lovea cu sete în burtă, afară, striga un bețiv, afară,
strigau alții mai treji, la mine strigau? De ce, pentru ce? De unde această
beznă? Orice beznă are o cauză.Bezna din tine, dinafară. M-am luminat. Nu era nimeni. Mă luptam cu propriile mele fantome ale
trecutului.Eram cu toții la fel,neiertători, Orgolioși peste măsură, iar poezia
plângea undeva, într-un colț, ghemuită, să n-o încaseze și ea.
BORIS MARIAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu